Pe aceeași temă
Klaus Iohannis a spus că, în timpul stării de urgență, situația a fost bine gestionată, însă apoi au intervenit o serie de decizii ale CCR și modificări legislative care au făcut gestiunea fenomenului epidemiologic mai dificilă. „O etapă notabil de negativă a fost disputa din Parlament pe legea carantinei și izolării”, a precizat președintele, acuzând PSD că a tergiversat legea carantinei și izolării „cu un cinism inimaginabil”.
Iohannis a declarat că școala nu va începe în condiții normale, pentru că pandemia nu dispare până în septembrie și ne îndreptăm spre „un scenariu mixt, unde în funcție de specificul local vom avea mai multă școală online sau cu prezență fizică”. El a spus că un anunț mai clar va putea fi făcut săptămâna viitoare.
Președintele a vorbit și despre creșterea pensiilor și a alocațiilor:
„Nu sunt bani pentru toate. Totuși, am rugat guvernul să vină cu propuneri de majorări cât ne permitem anul acesta. PNL a propus anul trecut dublarea alocațiilor, PSD a vrut să copieze măsura și a venit cu o altă dublare, care nu va fi posibilă de azi pe mâine. Dar toți ne dorim să devină posibilă, poate în etape, sau – cum spun cineva – pas cu pas. Primul pas va putea fi făcut destul de repede și așteptăm guvernul să vină cu un calcul”
„La fel și despre pensii: e evident că o creștere de 40% nu este posibilă, pur și simplu nu sunt bani. Dar este rezonabil să ne gândim la o creștere a pensiilor. Nu putem lăsa pensionarii să plătească integral costul contracției economice. Dar și aici justa măsură e importantă. Vă spun clar: pensiile vor crește. Guvernul va calcula cu cât.”
Klaus Iohannis:
Am avut întâlnire cu premierul și mai mulți miniștri, am discutat despre modalitățile de accesare a celor 80 miliarde de euro, bani pe care i-am obținut la negocierile de la Bruxelles.
Am stabilit domeniile prioritare în care vom investi masiv. Prioritatea zero e infrastructura.
Avem bani să construim autostrăzi, căi ferate, să modernizăm infrastructura energetică și de mediu, să implementăm programe de digitalizare, să investim în infrastructura de educație și sănătate.
Avem o șansă extraordinară prin aceste 80 de miliarde de euro și împreună cu guvernul Orban suntem hotărâți să o valorificăm la maximum.
Mâine voi avea o întâlnire cu ministrul de Interne și șeful DSU pentru o analiză la zi a situației. E un moment critic, iar măsurile de protejare a populației sunt extrem de importante acum. Situația e extrem de gravă și trebuie să fim conștienți de necesitatea imperativă a ținerii sub control a epidemiei.
Întrebări și răspunsuri:
Antena 3: Care e părerea dvs. legată de amânarea alegerilor locale?
Iohannis: E o discuție legitimă despre alegerile din 27 septembrie. Dar vreau să despărțim discuția politicianistă de cea pe fapte. OMS a făcut multe afirmații și anunțuri, iar unul dintre anunțuri, care mă îngrijorează foarte mult, spune că această pandemie nu are mai multe valuri, ci un singur val mare, pentru că virusul nu are ciclicitate.
Avem două chestiuni: e nevoie de alegeri, pe de altă parte suntem în mijlocul unei pandemii. Ce obținem dacă amânăm acum alegerile? Poate intrăm în octombrie, decembrie, ianuarie, când se pot suprapune peste pandemie și o iarnă grea, și gripa.
Cred că trebuie să evaluăm situația. Personal sunt convins că, dacă pandemia nu se agravează și se iau măsuri foarte stricte, se pot organiza alegerile. Actul de votare se poate organiza în condiții bune. Nu e mai complicat să votezi decât decât să mergi la magazin, se pot institui măsuri. Va fi însă greu de organizat campania electorală.
Până la mijlocul lunii august se va lua o decizie.
Epoch Times: Mike Pompeo a invitat statele lumii la o coaliție împotriva regimului de la Beijing. Cum vedeți alăturarea României la o asemenea coaliție?
Iohannis: Este evident că balanța geopolitică de putere se schimbă, ca și cea economică. Aceste lucruri ne afectează și pe noi, poate nu direct ca pe alții. Am luat act de această declarație, vom face propria evaluare, și diplomația română are capacitatea să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice.
Realitatea Plus: Majorarea alocațiilor – sunteți de acord cu creșterea de 20%?
Iohannis: Suntem într-o situație foarte complicată din punct de vedere economic, bugetar și electoral. Noi ne dorim sincer să creștem și alocațiile și pensiile. Dar de la dorință la putință e o cale mai lungă. În condițiile în care economia românească se contractă, ca și celelalte, veniturile la buget s-au diminuat semnificativ.
În loc de 3% deficit, vom avea probabil un deficit considerabil mai mare, deja am depășit deficitul calculat pentru întregul an. În aceste condiții, când ne luptăm să revigorăm economia, nu cred că se așteaptă cineva ca toate cheltuielile planificate inițial să poată fi făcute. Nu sunt bani pentru toate. Totuși, am rugat guvernul să vină cu propuneri de majorări cât ne permitem anul acesta. PNL a propus anul trecut dublarea alocațiilor, PSD a vrut să copieze măsura și a venit cu o altă dublare, care nu va fi posibilă de azi pe mâine. Dar toți ne dorim să devină posibilă, poate în etape, sau – cum spun cineva – pas cu pas. Primul pas va putea fi făcut destul de repede și așteptăm guvernul să vină cu un calcul.
La fel și despre pensii: e evident că o creștere de 40% nu este posibilă, pur și simplu nu sunt bani. Dar este rezonabil să ne gândim la o creștere a pensiilor. Nu putem lăsa pensionarii să plătească integral costul contracției economice. Dar și aici justa măsură e importantată. Vă spun clar: pensiile vor crește. Guvernul va calcula cu cât.
Digi24.ro: Sunteți de acord cu măsurile guvernului, și mă refer la prevederile legate de plajă, unde nu pot sta împreună decât soții?
Iohannis: Sunt convins că guvernul va veni cu explicațiile aferente. Noi am ajuns de la câteva sute la 1.200 de cazuri noi zilnic. Și e clar că trebuie făcut ceva. Le voi spune din nou. Primul e masca. Cealaltă măsură e distanțarea fizică. Până la urmă, trebuie să fim realiști: vrem să dăm frâu liber bolii ca să ajungem o națiune bolnavă sau vrem să îngrădim pandemia?
Agerpres: Parlamentul a adoptat în timp record legea alegerilor parlamentare, credeți că trebuie să aibă loc în acest an?
Iohannis: Legea abia a ajuns la mine. În ultimii 30 de ani, guvernele au stabilit datele alegerilor, acum e prima oară când Parlamentul vrea să își ia acest atribut prin lege. Cum va fi asta, că Parlamentul stabilește singur când se alege Parlamentul? Să ne imaginăm că un număr mare de parlamentari nu vor să plece, nu e cumva un conflict acolo? Toate acestea trebuie foarte bine judecate și să ținem cont de Constituție, care spune că mandatul de parlamentar are 4 ani, punct, nu poate fi prelungit. Toate ne duc clar spre o dată a alegerilor la începutul lui decembrie. Dar dacă Parlamentul pur și simplu nu face nimic, ce facem? Vom da un răspuns public foarte clar.
Libertatea: Aveți în intenție achiziția unui vaccin când va apărea pe piață, un acord cu o companie care lucrează la dezvoltarea unui vaccin? Dar pentru medicamentul Remdesivir?
Iohannis: Vrem să achiziționăm și vaccinul și medicamentele. De aceste chestiuni se ocupă Ministerul Sănătății, care a întreprins pașii pentru a fi – alături de alte state membre UE – țară care vrea să cumpere. Deci suntem prinși în procedură.
Mediafax: Care sunt câteva din greșelile care au dus la aproape 1.200 de cazuri pe zi? Are guvernul partea lui de vină?
Iohannis: Datele arată ceva destul de clar. În timpul stării de urgență, situația a fost bine gestionată. Intrând în starea de alertă, au intervenit o serie de decizii ale CCR și modificări legislative care au făcut gestiunea fenomenului epidemiologic mai dificilă. O etapă notabil de negativă a fost disputa din Parlament pe legea carantinei și izolării.
Legea a fost elaborată în regim de urgență de guvern, trimisă în Parlament, unde PSD a tras de timp într-un mod cinic inimaginabil pe care nu l-a bănuit nimeni. Au ținut proiectul săptămâni întregi în Parlament, au apărut politicieni care deschis au incitat la nesupunere – să nu mai purtăm mască etc, inducând în public impresia că situația nu e gravă. În acele săptămâni, foarte multe persoane au ieșit din spitale. Deci PSD, cu un cinism inimaginabil, a tergiversat adoptarea legislației.
Mulți politicieni au creat impresia că situația nu e gravă, așa am ajuns la cele 1.200 de cazuri zilnice și, din păcate, această evoluție va mai dura, chiar dacă măsurile luate acum de guvern sunt cele corecte.
Radio România: Credeți că se poate deschide noul an școlar în siguranță?
Iohannis: Mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuții cu ministerul Educației, specialiști, alți miniștri. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educației la o discuție săptămâna viitoare, când sper că vom putea contura niște scenarii ce vor putea fi comunicate public.
Școala nu va începe în condiții normale, pentru că pandemia nu dispare până în septembrie. Ar fi foarte complicat să avem doar școală online. Și atunci ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde în funcție de specificul local vom avea mai multă școală online sau cu prezență fizică.
Măsurile pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranța copiilor, a profesorilor. Mai multe răspunsuri vom avea săptămâna viitoare.
România TV: Aveți în vedere revenirea la starea de urgență dacă crește numărul de cazuri?
Iohannis: Decizia reintrării în starea de urgență se poate lua doar dacă specialiștii îmi spun că nu există altă soluție. Vreau să cred că există altă soluție. Vreau să cred că românii vor respecta normele și nu vom ajunge să nu putem controla răspândirea bolii. Sunt încrezător că împreună vom reuși să stăpânim rezonabil evoluția. Reintrarea în starea de urgență e o ultimă soluție, când nu mai avem nici o altă posibilitate să reintrăm în zona de control a pandemiei.
Hotnews: Cum comentați soluția DIICOT în dosarul 10 august?
Iohannis: Am spus atunci că măsurile jandarmeriei au fost exagerate. S-a constituit apoi un dosar penal. Eu am foarte mare încredere în sistemul de justiție și, împreună cu dvs și multe milioane de români, ne-am luptat pentru independența justiției. Nu pot să vă spun decât unele opinii personale și să îmi exprim convingerea că justiția va face dreptate și cei vinovați vor fi trași la răspundere. Eu personal, ca mulți alți români, suntem de părere că e de dorit să se găsească o clarificare mai profundă în această speță.