Pe aceeași temă
”E destul de complicat de legat fondurile UE de statul de drept. România nu se opune la acest mecanism, suntem de acord să se lege acordarea fondurilor de statul de drept, dar specialiștii mai au mult de lucru până la elaborarea de criterii concrete. Dacă se ajunge la o procedură clară, suntem ok cu ea”, a comentat președintele Iohannis posibilitatea condiționării fondurilor UE acordate statelor membre de respectarea statului de drept.
Parlamentul European a adoptat în ianuarie 2019 un proiect de regulament care prevede stoparea alocării de fonduri europene pentru statele UE care încalcă statul de drept. Inițiat de Comisia Europeană, proiectul a suferit numeroase modificări în PE, menite a reduce gradul de arbitrariu. În acest moment, proiectul este blocat între statele membre, Comisia Europeană și Parlamentul European.
Potrivit proiectului, țările din UE care încalcă regulile statului de drept vor avea fondurile europene blocate, dar vor fi obligate să facă plățile către beneficiari în proiectele europene deja angajate.
Prevederea apare în proiectul de regulament votat de Parlamentul European. Pentru România, prevederea e de maxim interes, pentru că Bucureștiul a fost deseori criticat în guvernarea PSD atât în documentele oficiale ale Comisiei Europene (raportul MCV), cât și în cele ale Consiliului Europei (rapoartele Comisiei de la Veneția).
articolul integral în G4media