Pe aceeași temă
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după întâlnirea cu omologul său croat, că România se află ''într-o fază fierbinte'' în ceea ce privește anticorupția, dar speră că rezultatul va influența în sens pozitiv aderarea la Schengen.
Întrebat dacă anumite cazuri de corupție la nivel înalt, în speță cel al premierului Ponta, afectează aderarea României la Schengen, șeful statului a declarat: "Am discutat despre chestiunea Schengen și este destul de evident că aspectul corupției este luat în seamă când vorbim despre Spațiul Schengen. România a făcut progrese semnificative, notabile, în domeniul combaterii corupției și speța, care în sine este tristă, nu arată decât că lupta anticorupție se desfășoară din plin. Suntem într-o fază fierbinte și cu siguranță vom trece cu bine de ea. Faptul că avem aceste rezultate sper să influențeze în sens pozitiv aderarea la Spațiul Schengen", a afirmat Klaus Iohannis, citat de corespondentul Agerpres.
Președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, este și el comvins că lupta împotriva corupției accelerează aderarea la spațiul Schengen: "Atitudinea mea a fost dintotdeauna toleranță zero față de corupție. Poate că pe termen scurt în ceea ce privește lupta anticorupție poate atinge felul în care o persoană este văzută, dar asta nu înseamnă că nu trebuie puși pur și simplu sub acuzare, inclusiv înalți demnitari, pentru a vedea care sunt standardele pentru a putea preveni corupția și pentru a dovedi faptul că în orice moment țara este pregătită să se lupte, să rezolve, să pună sub acuzare corupția. Nu cred că lupta împotriva corupției va afecta în mod negativ aderarea la Spațiul Schengen. Noi abia suntem la început în ceea ce privește acest proiect. De la 1 iulie începe inspecția — prima fază a acestui proces. Mai avem mult de lucru în ceea ce privește acest proces, dar consider că o luptă împotriva corupției nu poate decât să ne ajute în atingerea criteriilor tehnice și nu poate decât accelera procesul de aderare la Schengen", a spus Kolinda Grabar-Kitarovic.
"Relațiile bilaterale dintre țările noastre s-au dezvoltat constant și bine în ultimii ani, în special după aderarea la UE. Între România și Croația există punți de legătură pe care trebuie să le valorificăm pentru statele noastre și pentru cetățenii noștri. Ne leagă apartenența la UE, NATO, sud-estul Europei și regiunea Dunării și interesul nostru pentru consolidarea perspectivei europene a statelor din regiunea Balcanilor de Vest. (...) Cred că atât România, cât și Croația ar avea de câștigat pe multe planuri de la dezvoltarea economică la stabilitatea regională în urma integrării europene a Balcanilor de Vest", a mai spus Iohannis dipă întrevederea cu omologul său croat.