Iohannis: Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară

Laurentiu Gheorghe | 03.11.2020

Președintele Iohannis, după ce s-a întâlnit cu factorii de decizie din domeniul sanitar a declarat că a discutat condițiile în care se va putea efectua campania de vaccinare anti-Covid în Romania.

Pe aceeași temă

La discuțiile pe care le-a inițiat șeful statului, după ce numărul de noi cazuri se apropie de 8.000 pe zi, au participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful SDU, Raed Arafat, precum și alți specialiști în domeniul medical. Este vorba de general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF, potrivit unui anunț al Administrației Prezidenția

Principalele declaratii ale președintelui Iohannis:

  • Situația epidemiologică de la nivelul UE se degradează rapid

  • Populația e expusă unui risc major de infectare

  • România se confruntă cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri

  • Ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19

  • România e parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri, când vor fi disponibile

  • Din cauza cererii extrem de ridicate, vaccinul va ajunge în țările europene etapizat

  • Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă să ajungă în scenariul cel mai favorabil în primul trimestrul anul viitor

  • Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe

  • Primii vaccinați vor fi toți lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc

  • Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară

  • Vrem să ne asigurăm că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale

  • Am convocat azi o întâlnire cu ministrul sănătății și experți din domeniul vaccinologiei

  • Ministrul Sănătății a prezentat pe larg strategia de vaccinare în România și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție

  • Noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare

  • Fac apel la personalul medical de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare

  • Medicii de familie să fie bine instruiți

  • Am cerut ministrului să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare

  • Am disicutat și aspecte de logistică, legate de depozitare și distribuție

  • Dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccine va fi esențială pentru controlul pandemiei

  • Până la apariția lor e imperativ să respectăm toate măsurile de protecție: igiena mâinilor, purtarea măștilor, evitarea aglomerațiilor, lucrul de la distanță, acolo unde e posibil

Despre alegerile din SUA

  • Administrația SUA, indiferent de coloratura politică, a susținut permanent dezvoltarea relațiilor cu România

  • În privința cooperării politico-militare, a crescut semnificativ nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre

  • Am dezvoltat o viziune comună România-SUA

  • La capitolul cooperare economică, au fost înregistrate progrese semnificative în domeniul nuclear civil

  • A fost parafat un acord care vizează dezvoltarea de proiecte concrete la Cernavodă

  • În ce privește vizele, partea americană a dat asigurări că acordă o atenție deosebită obținerii de progrese

  • Mă voi implica în continuare în mod direct pentru consolidarea și extinderea parteneriatului strategic cu SUA

Sesiunea de întrebări și răspunsuri

Kanal D: Ați stabilit o politică comună cu liderii europeni, în special în privința carantinării pe timpul nopții?

Klaus Iohannis: Domeniul sănătății e un domeniu de autoritate națională, măsurile pot fi corelate în măsura în care există o înțelegere între state. Nu am discutat modele de carantinare, fiecare stat are legislația națională. Important este să păstrăm libertatea de circulație și libertatea de circulație a mărfurilor, pentru că nu dorim să omorâm economiile europene. Am discutat posibile măsuri de armonizare a perioadelor de carantină, aici există diferențe, pentru unii sunt 7 zile, pentru alții 10, pentru alții 14. La următorul Consiliu vom încerca să concretizăm aceste măsuri

Antena 3: Vom avea alegeri în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi?

Klaus Iohannis: În acest moment nu luăm în calcul anularea alegerilor. Chiar azi au loc alegeri în SUA, o țară mult mai greu lovită de pandemie. Nu putem să ne legăm de un anumit număr, trebuie să vedem evoluția în întreg

Libertatea: Slovacia a testat în masă populația. Ați discutat un astfel de scenariu?

Klaus Iohannis: Slovacia e singura țară care și-a propus un astfel de demers. Experții nu sunt convinși că o testare în masă aduce un rezultat palpabil. Noi doi, dacă ne testăm acum și rezultatul e negativ, dar oricare dintre noi e posibil să ia boala mâine. OMS nu recomandă testarea în masă ci în baza unei anchete epidemiologice. Așteptăm să vedem ce aduce această testare în masă și dacă pot fi trase concluzii.

TVR: Ce statut vor avea cei care vor refuza vaccinarea?

Klaus Iohannis: Pandemia se poate termina doar în două feluri: fie dacă se îmbolnăvesc suficient de mulți, Doamne ferește, sau dacă se găsește un vaccin, și sper să se întâmple de la începutul anului viitor. Restricțiile impuse au urmărit atenuarea impactului pandemiei, pentru a avea cât mai puține îmbolnăviri până vom avea vaccinul. Ca să terminăm pandemia avem nevoie de vaccin. UE va cumpăra acele tipuri de vaccin sigure și eficiente. Vrem acțiuni de mare succes și aceste vaccinuri vor îndeplini toate normele, vor fi sigure. Restricțiile dau rezultate, fără ele sistemele sanitare ar fi fost cu mult depășite de multă vreme


Antena 1: Luați un calcul o carantină temporară înaintea vaccinării?

Klaus Iohannis: Nu avem acum motive să impunem stare de urgență. Avem toate motivele să introducem restricții pentru a preveni extinderea pandemiei.

Agerpres: Ar trebui aplicate amenzi mai mari pentru cei care organizează petreceri?

Klaus Iohannis: E foarte clar că restricții sunt necesare. Din păcate nu toată lumea înțelege. Unde nu există neînțelegere măsura de restricții trebuie impusă. Punct și gata


G4Media: Cum se justifică diferențele de raportate între județe?

Klaus Iohannis: Am primit un răspuns preliminar. Am avut o discuție cu ministrul Sănătății și cu Raed Arafat, i-am rugat să aprofundeze un pic mai bine tematica și până la următoarea întâlnire să vină cu măsuri de echilibrare a testării între județe. Răspunderea trebuie să fie și la autoritatea locală, nu doar centrală.


Adevarul: De ce România raportează un număr atât de mare de morți?

Klaus Iohannis: Explicațiile se regăsesc în trecutul recent, din ultimii 30 de ani, 20 și ceva a fost condusă de PSD care a avut o politică sanitară foarte proastă. Drept pentru care sănătatea publică nu este la un nivel bun, la foarte mulți parametri suntem în coada clasamentului. Am spus încă din primul mandat că trebuie să punem accent pe prevenție. Deocamdată, nu am ajuns acolo unde ne dorim, de aceea e nevoie de o reformă profundă în domeniul sănătății, de un alt tip de guvernare. PNL e singurul partid care poate să vină cu o altă politică, care poate să implementeze o reformă autentică, împreună cu o largă majoritate în Parlament, care se va forma după alegeri. Nu putem continua sistemul falimentar construit de PSD. Da, vom reuși și vom avea date mai bune la sănătate publică. Din 27 de state în ultima evidență a cazurilor de Covid, la incidența pe ultimele două săptămâni România e în partea a doua a clasamentului, pe locul 19. Însă la mortalitate suntem în prima parte și asta mă întristează. Sistemul sanitare are două componente, nu doar cel curativ, foarte importantă este partea preventivă. să ai o stare de sănătate bună generalizată. Pentru asta e nevoie de programe naționale care pot fi implementate dacă se abordează chestiunea sănătății publice la modul serios


B1 TV: De ce nu sunt redeschise școlile?

Klaus Iohannis: Există analize care recomandă trecerea școlii în sistem online. Sunt voci care cer redeschiderea, am solicitat o analiză aprofundată și dacă apar noutăți o să vă țin la curent cu ele


România TV: Se poate reveni la carantină?

Klaus Iohannis: Evoluția este fluidă, e greu de prevăzut ce se întâmplă peste o săptămână sau două. La acest moment experții nu văd nevoia revenirii la starea de urgență. Trebuie măsuri graduale pentru a permite stăvilirea bolii.


DW: România este obiectul unei proceduri de infringement pe mediu

Klaus Iohannis: Toate aceste proceduri se referă în special la legislație. Este îngrijorător iar chestiunile legate de mediu, de poluare, sunt chestiuni pe care le iau foarte în serios și imediat după alegeri voi avea discuții aprofundate cu miniștrii de resort. Obiectivul e să avem un mediu sănătos, să reducem poluarea, să ducem cu toții o viață mai sănătoasă.


Radio România: Cum se va desfășura campania electorală?

Klaus Iohannis: În ce privește votarea, nu sunt complicații. În ce privește campania, e evident că acolo unde incidența e mare se va desfășura în media și pe online, altă posibilitate nu va exista.


Digi 24: Avem județe precum Cluj cu 3.000 de teste, iar Călărași are doar 8 teste.

Klaus Iohannis: E o temă pe care am discutat-o, probabil se va merge mai în profunzime, i-am rugat să verifice cum se poate ține cont de anumite cifre care sunt evidente. Numărul de persoane care se prezintă la urgențe, internate la ATI, decesele, și aceste lucruri poate ar trebui să conteze în formula cu care se stabilește unde se situează o localitate sau un județ. Formula e una bună și dă rezultate, dar eu cred că orice formulă de acest tip poate fi rafinată. Solicitarea mea a fost să mergem un pic în profunzime.


Știri diaspora.ro: Convocarea dl Rafila e un semnal că vă veți consulta cu PSD?

Klaus Iohannis: Pandemia nu are culoare politică. Dr Rafila e reprezentantul nostru la OMS și în această calitate a fost invitat. Colaborarea în această fază e destul de greu de imaginat în condițiile în care PNL e la guvernare și împreună cu mine ne străduim, iar PSD șade pe o majoritate parlamentară cu care tot timpul a încercat să tragă frâna de mână și să arate că au soluții, doar că nu au.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22