Pe aceeași temă
Fostul șef al CNSP, Ion Ghizdeanu, a fost citat joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru a fi pus sub acuzare într-un dosar în care este acuzat că ar fi falsificat sute de procese verbale pentru alocarea de fonduri către autoritățile locale, în cea mai mare parte primari PSD.
Fondurile publice reprezentau granturi acordate pentru proiecte de dezvoltare locală constând din investitii sau lucrari de intretinere si reparatii curente din Fondul de Dezvoltare si Investitii (FDI), gestionat de Comisia Nationala de Prognoza, condusa de Ion Ghizdeanu.
„In perioada 17.09.2019 - 24.10.2019, inculpatul in calitate de presedinte al Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza a falsificat cu ocazia intocmirii mai multe procese verbale in care s-a mentionat in mod mincinos ca membrii Comisiei de analiza si evaluare a proiectelor s-au intrunit, au analizat si au propus spre aprobare 1080 de proiecte, in realitate membrii comisiei nu s-au intrunit niciodata si nu au facut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilita arbitrar de catre inculpat", se arata in cuprinsul ordonantei procurorilor.
Bani pentru baronii PSD
FDI este un vehicul financiar înființat de Liviu Dragnea și de fostul ministru de Finanțe, Darius Vîlcov, prin intermediul căruia se acordau finanțări în special pentru baronii PSD. În perioada când la conducerea PSD se afla cuplul Liviu Dragnea și Darius Vîlcov, importanța Comisiei Naționale de Prognoză a crescut foarte mult, iar șeful acestei instituții, Ion Ghizdeanu devenise personajul cheie în implementarea politicilor economice ale social-democraților, FDI din subordinea Comisiei fiind utilizat pentru a da bani baronilor PSD fără a se înscrie credite de angajament în calculul deficitului bugetae, după declara directorul Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
In decembrie 2019, Guvernul Orban a decis transferarea FDI la Ministerul Lucrarilor Publice pentru a fi desfiintat si l-a demis pe Ghizdeanu.
Potrivit surselor judiciare, anchetatorii verifica modul in care au fost alocate mai multe fonduri catre primarii sau judete controlate de lideri PSD locali.
Publicatia "Concret in Olt" a dezvaluit, miercuri, că procurorii au cerut mai multe documente autoritatilor din Olt, privind desfasurarea a sase contracte acordate la 6 primarii.
Este vorba de contracte in valoare de 181 milioane de lei. Jurnalistii locali mai dezvaluie ca ancheta in acest caz a fost demarata la sesizarea Corpului de control al Ministerului Dezvoltarii.
Oltul este fieful lui Darius Valcov, care a fost senator din partea acestui judet de doua ori si primar al orasului Slatina.
Primariile de la care anchetatorii au ridicat documente sunt cele din Draganesti-Olt, Daneasa si Maruntei.
Primariile mentionate ar fi efectuat plati in valoare de circa 220.000 lei catre diverse firme pentru achizitia de mobilier urban care nu ar fi fost livrat in totalitate.
„Astazi (joi - n.r., politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Olt efectueaza sase perchezitii la sediile unor administratii locale de pe raza judetului Olt, precum si la domiciliile unor persoane si sediile unor societati comerciale, intr-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal, in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu.
Astfel, din cercetari a reiesit faptul ca, in perioada 2009-2016, trei administratii locale din judetul Olt ar fi efectuat plati in valoare de aproximativ 220.000 de lei catre diversi agenti economici pentru achizitionarea de mobilier urban, existand suspiciuni ca bunurile nu au fost livrate in totalitate catre beneficiari", se precizeaza intr-un comunicat al Inspectoratului de Politie Judetean Olt.
„A fost perioada in care liderii PSD au simtit ca s-ar putea sa piarda guvernarea si au inceput sa dea bani catre liderii PSD din teritoriu pentru a-i fideliza si sa nu paraseasca partidul”, explica sursele judiciare citate de Ziare.com.