Ion Iliescu: Democratia nu este tirania majoritatii sau a unor minoritati extremiste

Iulian Popescu | 05.12.2015

Ion Iliescu scrie pe blog că acel clișeu al "proștilor care l-au votat pe Ion Iliescu” ține loc de explicație pentru eșecurile elitelor „neapărat de dreapta”, iar criza politică ce se manifestă acum ține de lipsa unei agende a partidelor, incapabile să ofere un proiect.

SHARE 2

Pe aceeași temă

 

"Lumea nu se învârte în jurul unor elite rupte de realitate, oricât s-ar crede ele un buric al acestei lumi. Într-o democrație fiecare își are rolul și responsabilitățile lui. Ca să dai lecții trebuie să poți s-o faci. Adică să fi dovedit că știi să faci ceva pentru oameni. Politicienii nu trebuie să uite acest lucru. Așa cum nu trebuie să-l uite nici elitele dătătoare de lecții. Vor fi crezând ei că gândirea în clișee este o meserie de stăpâni. Dar de stăpâni peste himere. (...) Democrația nu este, totuși, tirania majorității. Cum nu este nici tirania unor minorități extremiste. Dacă acceptăm asta, ne întoarcem, într-un fel, la ideea dictaturii proletariatului, care a produs un monstru, deși s-a renunțat la ea, din păcate nu suficient de repede, pentru a nu produce drame. Democrația este locul unui dialog permanent între majorități și minorități, pentru a construi acel consens care poate duce lucrurile înainte, fără prea multe confruntări și crize", scrie Ion Iliescu pe blocul său personal. 

 

Fostul președinte Iliescu mai spune că ceea ce lipsește acum și, de altfel, lucrul pentru care ar fi fost votat el, este un proiect de țară, o perspectivă:

 

Ion Iliescu a dorit să sublinieze că a fost votat de oameni pentru că, atunci când a candidat, a oferit un proiect de țară, o perspectivă.

"De ce m-au votat oamenii? Explicația este mult mai simplă decât cred cei care despică în patru un fir de păr ce nu există: le-am oferit o miză, un proiect de țară, o perspectivă. Cu acest proiect s-au identificat și oameni cu studii mai puține — dar care au gândit și gândesc cu capul lor — dar și oameni de cultură, elite profesionale în diferite domenii, și, oroare pentru unii, chiar și filosofi! (...) Politicul nu are probleme cu 'cei mulți și proști', care nu votează pe placul 'elitelor'. Politicul are o problemă cu incapacitatea sa de a oferi o miză românilor, un proiect de viitor. Politica a ajuns un lucru în sine, rupt de realitățile României. Consumă prea multă energie cu gestionarea unor jocuri de putere lipsite de sens, până la urmă, și mult prea puțină pentru rezolvarea problemelor țării, satisfacerea nevoilor cetățenilor, mediului de afaceri, construirea unei societăți normale și funcționale", a arătat liderul social-democrat pe blog.

 

Potrivit acestuia, răspunsul cetățenilor "la acest mod de a face politică, lipsit de responsabilitate, este retragerea lor din spațiul public, refuzul de a face 'politică', ceea ce lasă loc unor minorități agresive, care-și impun, pe fondul slăbiciunii tot mai accentuate a politicului, a democrației, în general, propria agendă". "O agendă care nu are nimic în comun cu agenda publică", a adăugat Iliescu. 

Comentarii 2

Dan Plesoianu - 12-07-2015

Cretinul asta care a chemat minerii si a creat un razboi civil la Tg. Mures ne invata acum despre democratie si minoritati, si despre proiecte, dupa ce proiectul lui de jaf si coruptie a distrus din nou Romania ! Sictir !!!!

Răspunde

Ciprian Cirniala - 12-06-2015

Pacat ca lui Iliescu, suspicionat in dosare sau in legatura cu dosare ce vizeaza crime impotriva populatiei civile si a ordinii publice i se ofera prin astfel de articole o voce, o "scena" pe care el mai poate agita idei moralizatoare. Societatea civila este atat de treaza astazi incat nu mai crede ca politica are caracter moral. Doua citate ample de pe "blocul" lui Iliescu in acest articol! Cred ca in lipsa unei sanctiuni legale, cea mai eficienta masura impotriva lui Iliescu ar fi fost sa nu il mai bage nimeni in seama, sa nu il mai intervieveze nimeni, ca sa nu mai vorbesc de citate. Insa acest lucru nu se poate intampla decat in mod democratic. Si societatea civila, presa, justitia si serviciile secrete din Romania nu vor asta. Dimpotriva, lui Iliescu i se recunosc anumite merite, cel putin asa se intelege din protectia de care se bucura. Istoria nu ne invata nimic. Memoria noastra este tulbure, valorile noastre ambigue, si pe aceasta temelie construim Romania contemporana.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22