Pe aceeași temă
Ionel Arsene ar fi fugit din țară cu o săptămână în urmă, în Italia, ca să scape de condamnarea de 6 ani și 8 luni de închisoare
Pe lângă condamnarea la închisoare cu executare, instanța a dispus măsura interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Ionel Arsene a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei, se arată în hotărârea instanței. În prima instanță, la 8 aprilie 2022, Ionel Arsene fusese condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie de către Tribunalul Bacău. A formulat apel care s-a judecat la Curtea de Apel din Braşov, după cum a decis Înalta Curte care i-a admis lui Arsene cererea de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel Bacău.
În acest dosar, Ionel Arsene a fost trimis în judecată de DNA în 2018 fiind acuzat că în cursul anului 2013, în calitate de deputat și președinte al organizației PSD Neamț, a primit de la o persoană (martor în cauza) suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.
Procurorii anticorupție susțin că banii remiși de martor într-un restaurant din București ar fi trebuit să ajungă la persoanele respective prin intermediari.
Ionel Arsene este și președinte al PSD Neamț, începând din 2013. Ionel Arsene este unul dintre baronii locali ai PSD și era considerat mâna dreaptă a fostului lider al PSD Liviu Dragnea.
Ionel Arsene este unul dintre cei mai influenți lideri locali din PSD. El și-a impus de-a lungul anilor mai mulți apropiați în funcții guvernamentale, grație influenței la vârful partidului.
Potrivit unui referat DNA, Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017. Fostul primar le-a mărturisit anchetatorilor că Arsene a fost cel care a venit cu ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la ANI pentru că avea intrare la președintele din acea vreme, Horia Georgescu. Arsene ar fi avansat și costurile acestui plan: 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu prin intermediul lui Dan Turturică, redactor șef la România liberă în acea perioadă, și a consilierei șefului ANI. În referatul procurorilor DNA se arată și că Pinalti i-ar fi livrat alte 15.000 de euro lui Arsene ca să-i dea lui Turturică. În schimbul banilor, ziaristul urma să publice articole denigratoare pentru Culiță Tărâță în România liberă.
Potrivit DNA, în iulie 2015, Arsene ar fi cerut și un comision de 5% din suma de 60 de milioane de lei, adică în jur de 3 milioane de lei, de la reprezentanții firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași. Arsene urma să îi determine pe șefii de la Administrația Națională Apele Române să aloce suma respectivă pentru finalizarea contractelor dintre compania din Iași și administrațiile bazinale.
Arsene și-ar fi folosit influența asupa secretarului de stat Iulian Jugan de la Ministerul Apelor astfel încât Apele Române să aloce suma de 60 de milioane de lei pentru contractele cu firma Construcții Hidrotehnice SA din Iași.
Ionel Arsene a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și într-un al doilea dosar penal. Potrivit DNA, în iunie 2015, Arsene, pe atunci parlamentar și lider al PSD Neamț, ar fi intervenit pe lângă primarul din comuna Icușești asfel încât firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene. În februarie 2019, Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare, apoi a trimis cazul la Tribunalul Bacău.