Iulia Motoc, judecător la CCR: Curtea a reusit sa supravietuiasca dupa multe presiuni. Se anuntase pe 2 iulie ca vom fi revocati

Fara Autor | 07.09.2012

Pe aceeași temă

Judecatoarea Curtii Constitutionale Iulia Motoc este de parere, intr-un interviu acordat pentru Adevarul.ro, ca institutia din care face parte a supravietuit in urma multor presiuni, si sustine in continuare ca,  personal, considera ca revocarea Avocatului Poporului si a presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului sunt neconstitutionale.

"Din punct de vedere instituţional, Curtea în ultimă instanţă a rezistat, după multe tentative de amânări şi presiuni politice. Şi acesta este lucrul poate cel mai important: o instituţie care a reuşit să supravieţuiască. Deşi, vă amintiţi foarte bine, se anunţase pe 2 iulie că vom fi revocaţi. Şi probabil că, dacă nu sesizam organismele internaţionale, aşa s-ar fi întâmplat", spune Iulia Motoc.

 

La intrebarea de ce ar fi fost revocati din moment ce mandatul judecatorilor este pe mai multi ani, ea a raspuns: "Pentru că am făcut opiniile separate la deciziile prin care am analizat procesul de revocare a Avocatului Poporului, a preşedinţilor celor două Camere, inclusiv conflictul dintre preşedinte şi Parlament.

Din punctul meu de vedere, acestea au fost grave încălcări ale statului de drept. Aşa cum a fost şi faptul că am fost obligaţi să dăm un aviz de suspendare în 24 de ore, ceva incredibil, un termen care este poate util pentru un tribunal militar. La fel şi faptul că a trebuit să pronunţăm şase decizii foarte importante într-o singură zi, 9 iulie, în care s-a finalizat interimatul dlui Crin Antonescu", spune ea.

 

„Ce este mai grav sunt atacurile individuale la adresa judecătorilor"

"Afirmaţiile grave ale politicienilor nu sunt neapărat legate de critica deciziilor noastre, deşi şi acestea reprezintă un atac la adresa Curţii în ansamblu. Ce este mai grav şi ce au sesizat instanţele internaţionale sunt atacurile individuale la adresa judecătorilor. Acestea sunt extrem de grave, aşa cum a reţinut şi Comisia Europeană", afirma judecatoarea CCR.

Intrebata cum ar explica oamenilor decizia CCR de invalidare a referendumului, ea a raspuns : "Este foarte simplu: în momentul în care s-a stabilit un prag, faimosul cvorum, care exista în lege, nu se poate considera că acest referendum este valabil. Este o chestiune logică. A demite un preşedinte este un act care trebuie să exprime o opinie populară majoritară".

 

Amanarea deciziei CCR

Curtea Constitutionala a amanat luarea unei decizii fiindca trei dintre colegii ei au cerut date suplimentare privind numarul alegatorilor, dezvaluie judecatoarea.

"Procedura Curţii implică şi faptul că amânarea unei cauze se poate face la cererea a trei judecători. Şi acest lucru nu se poate împiedica. Dacă trei dintre colegii mei au considerat că este necesar să se obţină date suplimentare în legătură cu aceste cifre, a trebuit să ne supunem voinţei lor.

În mod evident, nu era de competenţa noastră să procedăm la o altă evaluare decât cifrele care ne-au fost furnizate de BEC şi, în ultimă instanţă, de către Guvern. Nu era de competenţa noastră să intrăm în detalii legate de toate aceste liste care au indus în opinia publică un întreg haos", spune Motoc.

 

„Este absurd ca o majoritate parlamentară, în orice moment, să poată decide suspendarea preşedintelui"

Totodata, ea afirma ca in alte Constitutii europene nu exista modalitati de suspendare a presedintelui similare celei romanesti si este absurd ca o majoritate parlamentara sa decida atat de usor suspendarea unui presedinte.

"Ar trebui să existe o sancţiune în acelaşi timp pentru cei care determină această suspendare. Am făcut parte din comisia prezidenţială de analiză a Constituţiei şi noi spunem foarte clar în acel raport că, în momentul în care se ajunge la invalidarea suspendării, ar trebui ca, la rândul lui, Parlamentul, care se vede infirmat, să fie dizolvat.

Este absurd ca o majoritate parlamentară, în orice moment, să poată decide suspendarea preşedintelui, în ciuda avizului Curţii, care nu a constatat fapte grave de încălcare a Constituţiei. Acest lucru conduce practic la o imposibilitate a coabitării".

 

Despre initiativele PDL pe care ea le-a respins, Iulia Motoc da urmatoarele exemple: "Sunt multe. În primul rând, am votat împotriva măsurilor care au determinat reducerea indemnizaţiilor care li se cuvin foştilor deţinuţi politici, împotriva legii publicităţii, împotriva legii care se referea la faimoasa eutanasiere a câinilor".

In privinta presiunilor care s-au facut asupra ei, Iulia Motoc spune: "Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, probabil că mi-aş fi dat demisia imediat sau aş fi anunţat public. Este însă o altă discuţie care ar trebui să se poarte. Câte tipuri de presiune există - a opiniei publice, a mass-media? Cum poţi să mai judeci când eşti atacat de oamenii politici?"

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22