Pe aceeași temă
„Va fi un an marcat de evenimente importante pentru sistemul judiciar, dintre care amintesc doar expirarea mandatelor Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al inspectorului șef al Inspecției Judiciare”, a declarat judecătoarea, în anunțul dat publicității pe site-ul CSM.
Andrea Chiș este judecător la Curtea de Apel Cluj și face parte din aripa reformistă a CSM. În prezent, funcția de președinte CSM este exercitată de judecătorul Bogdan Mateescu.
Comunicatul integral al judecătoarei Andrea Chiș:
”Fidelă fiind principiilor care m-au călăuzit în activitatea de judecător timp de 27 de ani, urmărind cu perseverență realizarea obiectivelor pe care mi le-am propus atunci când am candidat pentru o poziție în Consiliul Superior al Magistraturii, răspunzând așteptărilor colegilor care mi-au acordat și îmi acordă în continuare încrederea, azi, în ședința Plenului, mi-am anunțat oficial candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2022.
Îmi asum în continuare obiectivele propuse prin proiectul pe care l-am scris împreună cu colegii mei judecători Mihai Bălan și Bogdan Mateescu în urmă cu doi ani, proiect cu care Mihai a candidat pentru această funcție pentru anul 2020, iar Bogdan a fost ales pentru anul 2021.
În plus, întrucât anul 2022 va fi anul în care actualul Consiliu își încheie mandatul, ultimul bilanț prezentat de președinte va fi nu doar cel pe anul 2022, ci cel al întregului mandat de 6 ani al Consiliului.
Anul 2022 va fi un an în care finalizăm proiectele începute și organizăm alegerile pentru viitorul Consiliu. Va fi un an în care predăm ștafeta, pregătind terenul pentru a face mai ușoară sarcina colegilor care vor candida și apoi vor ocupa pozițiile noastre.
Va fi un an marcat de evenimente importante pentru sistemul judiciar, dintre care amintesc doar expirarea mandatelor Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al inspectorului șef al Inspecției Judiciare.
Dacă voi fi aleasă pentru a coordona activitatea Consiliului în ultimul an, îmi asum sarcina de a continua eforturile depuse în anii anteriori pentru a realiza o coeziune instituțională, pentru a avea o comunicare activă cu colegii judecători și procurori, cu cei din celelalte profesii juridice, cu presa și cu societatea civilă.
Dintre ceilalți colegi ce pot fi aleși în această calitate, și-a mai anunțat candidatura doamna judecător Gabriela Baltag.
Îmi doresc să fie ales președinte pentru acest ultim mandat din acest Consiliu cel care poate aduce cele mai multe beneficii sistemului judiciar și societății pe care o deservește.”
Notă: Potrivit juridice.ro, Andrea Annamaria Chiș este judecător de peste 25 de ani, membru al Consiliului Superior al Magistraturii și lector universitar dr. la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. A scris și a coordonat proiectul TAEJ – Transparență, Accesibilitate și Educație Juridică prin îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar, având ca și componente comunicarea interprofesională offline și online, precum și cu celelalte puteri ale statului și mass media. A participat în proiecte internaționale privind comunicarea (United Nations Office on Drugs and Crimes – UNODC – Use of Social Media by Judges) sau având ca și componentă comunicarea (European Judiciary Training Network – EJTN – project on Rule of Law in Europe) și a coordonat astfel de proiecte în cadrul unor organizații internaționale (European Network of Councils for the Judiciary – ENCJ – project Public Confidence and the Image of Justice 2017-2019). A absolvit diverse cursuri de soft skills și este implicată în procesul de stare de bine la nivel organizațional și personal în interiorul sistemului judiciar.