Pe aceeași temă
Potrivit Legii, prevederile privind reducerea numărului de ore „intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021”.
De asemenea, Legea Educației Naționale mai este modificată prin introducerea un nou articol, care urmărește combaterea fenomenului de bullying: „În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică - bullying”.
Până acum, legea prevedea că numărul de ore minim şi maxim este stabilit de ministrul Educaţiei prin ordin de ministru. Astfel, elevii de la clasa pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână (au maximum un opțional), cei de la clasele I, a II-a și a III-a au minimum 20 – maximum 21 de ore, iar la clasa a IV-a elevii au minimum 21 de ore și maximum 22 de ore. Elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.
Saptamana trecuta, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) a atras atentia ca 25.000 de cadre didactice isi vor pierde locul de munca in contextul reducerii numarului de ore in invatamant.
„Aceasta masura poate fi utila sistemului de invatamat numai daca va fi insotita de alte masuri absolut obligatorii. Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant considera ca, dupa promulgarea acestei legi de catre presedintele Romaniei, trebuie emisa o ordonanta de urgenta prin care sa fie prorogat termenul de aplicare a acestei legi pana cand vor putea fi luate acele masuri suplimentare obligatorii.
In caz contrar, avertizam ca exista riscul major de declansare a unui conflict de amploare in invatamantul preuniversitar”, au transmis reprezentantii sindicatului saptamana trecuta.
Acestia au adaugat ca, desi scaderea numarului de ore din planurile cadru a fost prezentata ca o masura benefica, pentru ca elevii vor sta mai putin la scoala, in realitate ei vor fi afectati de acest lucru, la fel cum vor fi afectate multe cadre didactice.
„Mai multi specialisti din zona de educatie considera ca este in avantajul elevilor sa stea cat mai mult la scoala, dar lucrurile trebuie astfel gandite, incat aceasta perioada petrecuta in spatiul scolar sa nu fie o corvoada pentru elevi, ci sa fie utila si nestresanta”, a mai transmis sindicatul.
Promulgarea vine după ce președintele a cerut în mai reexaminarea acestei legi.
În cererea de reexaminare, președintele Klaus Iohannis semnala faptul că reglementarea prin care sunt stabilite numărul de ore alocat disciplinelor „prezintă neclarități”.
„Deși proiectul de lege cuprinde măsuri foarte bune privind combaterea bullying-ului, precum și o serie de măsuri menite a crește accesul la educație a unor categorii de copii care nu aveau acces până acum - măsuri de care sistemul educațional românesc are nevoie - considerăm că intervențiile legislative care vizează stabilirea numărului de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ, fiind incomplete în reglementare, prezintă neclarități, ceea ce impune reexaminarea de către Parlament a conținutului normativ al acestora”, a transmis șeful statului pe 3 ianuarie.
Klaus Iohannis mai semnala Legislativului în cerere că modificarea numărului de ore alocat disciplinelor „afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ precum și încadrarea cu personal”.
„În același timp, apreciem că orice modificare a numărului de ore alocat disciplinelor afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ precum și încadrarea cu personal. De aceea, legea ar trebui să antreneze, în mod corelativ, și modificarea planurilor-cadru și programelor școlare, dar și a manualelor școlare. Mai mult de atât, considerăm că punerea în practică a acestor noi dispoziții poate genera inclusiv modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învățământul preuniversitar. De aceea, apare ca necesară o evaluare prealabilă a impactului acestei noi reglementări asupra resursei umane din educație", preciza Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare.