Klaus Iohannis: Fac apel la toți cei responsabili de soarta dosarului Mineriadei: Faceți dreptate!

Laurentiu Gheorghe | 11.06.2020

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat joi „indignat” de faptul că dosarul Mineriadei din iunie 1990 „trenează de 30 de ani” și le-a cerut tuturor celor responsabili de soarta acestui dosar să facă drept

Pe aceeași temă

„Justiția are obligația de a face lumină după atât de mulți ani. Dreptatea nu e un moft ci este în acest caz o urgență majoră. Fac apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: Faceți dreptate!”, a spus Iohannis, într-un discurs susținut la Universitatea București.

"Constat iarasi cu indignare ca dosarul Mineriadei treneaza de 30 de ani. Vinovatii pentru pierderile de vieti omenesti si pentru cele peste 1.000 de victime sunt inca necunoscuti. Consider ca este o rusine si o jignire profunda fata de toti cei care au luptat cu mainile goale pentru castigarea libertatii, fata de urmasii acestora si fata de intreaga societate. Justitia are obligatia de a face lumina dupa atat de multi ani. Dreptatea nu este un moft, ci este in acest caz o urgenta majora.

Fac un apel la toti cei responsabili de soarta acestui dosar: Faceti dreptate! Romanii au nevoie de acest act de justitie pentru odihna vesnica a celor ucisi, pentru urmasi, precum si pentru reconcilierea cu trecutul si garantarea unei societati sanatoase pentru generatiile viitoare", a declarat Iohannis, la o intalnire cu reprezentantii comunitatii universitare din cadrul Universitatii din Bucuresti, la 30 de ani de la "Fenomenul Piata Universitatii".

El a subliniat ca "avem obligatia sa respingem ferm si sa sanctionam orice tentativa de ducere in derizoriu a istoriei si a memoriei tuturor celor care si-au dat viata pentru libertate si democratie".

"Sunt unii care continua sa spuna ca a face dreptate nu mai ajuta pe nimeni astazi. Ei uita insa un lucru fundamental: Romania democratica si europeana s-a cladit in toti acesti 30 de ani pentru ca au existat oameni care au luptat, care au crezut in forta celor multi si de buna credinta, de a produce schimbare. Suntem datori sa le fim vesnic recunoscatori si sa continuam sa aparam statul de drept si valorile democratice", a afirmat Iohannis.

Discursul președintelui Klaus Iohannis la Universitatea București

Domnule Rector,
Doamnelor și domnilor decani și profesori,
Dragi studenți,

  • Vă mulțumesc pentru invitația de a marca împreună, în condiții cu totul deosebite, 30 de ani de la ceea ce a însemnat „Fenomenul Piața Universității”.

  • Venită din partea Universității din București, invitația nu este doar onorantă, ci și una cu totul specială. Instituțiile de învățământ superior au avut întotdeauna un rol important în societate. În secolul trecut, acest rol a devenit din ce în ce mai complex, excedând misiunea tradițională de educație și cercetare. Universitățile au fost, rămân și sunt convins că vor fi și pe viitor un far pentru democrație, menținând viu spiritul civic și încurajând participarea activă a comunității academice la viața cetății.

  • Încă de la înființare, Universitatea din București a contribuit la consolidarea statului românesc și la formarea elitelor sale. După Revoluție, a devenit un reper național al luptei pentru libertate și democrație odată cu Fenomenul Piața Universității.

    Doamnelor și domnilor,

  • Evenimentul de astăzi marchează istoria unui început. Abia ieșită de sub tirania comunistă, în România aveau loc, acum trei decenii, mișcări civice de amploare împotriva celor care, cu chipuri noi, dar cu apucături vechi, preluaseră puterea. Frustrarea și nemulțumirile oamenilor care invadau piețele centrale ale marilor orașe erau alimentate de noua conducere a statului, instalată în 1990, care s-a deghizat rapid în apărătoare a democrației și care promitea respectarea drepturilor și valorilor europene.

  • Cei din stradă nu erau însă amnezici și nici nu puteau fi păcăliți ușor. Ei au observat imediat cum nomenclaturiști ai defunctului Partid Comunist au încercat să confiște tot ceea ce câștigaseră românii prin vărsare de sânge în Decembrie 1989: dreptul la o viață democratică autentică și reconectarea cu valorile Europei regăsite.

  • Studenți și profesori, muncitori, oameni de toate vârstele și de diferite profesii au rămas să continue în Piața Universității ceea ce s-a început în Decembrie 1989. Au rămas neclintiți să apere, cu trup și suflet, idealurile Revoluției. Mișcarea de protest a fost înăbușită brutal de forțele statului și de forțe „extra-legale”, venite la chemarea autorităților pentru „a restabili ordinea”. Un val de teroare, întreținută și coordonată de către cei care ar fi trebuit să protejeze cetățenii, a dominat Bucureștiul acelor zile.

  • Sedii ale partidelor politice, ale unor organizații civice și ale unor instituții de presă au fost vandalizate, au fost bătuți și torturați lideri ai mișcării studențești, profesori, femei și bărbați deopotrivă, cetățeni simpli ai Capitalei. Pe lângă morți și sute de răniți, a rămas în urmă imaginea unei Românii a barbariei. Această imagine rușinoasă ne-a bântuit timp de trei decenii.

  • Fenomenul Piața Universității a reprezentat, totodată, catalizatorul dezvoltării și consolidării societății civile, a conștiinței civice și descoperirea sensurilor libertății. Așa-numita „golaniadă” a fost, de fapt, o lecție de democrație autentică. Cei care au răspuns cu violență extremă unor dorințe legitime pentru o nouă ordine socială și politică și pentru alinierea în rândul democrațiilor occidentale au refuzat să înțeleagă că idealurile și aspirațiile nu pot fi nicicând strivite sau anihilate, pentru că ele nu dispar niciodată. Acest lucru, atât de simplu, nu l-au înțeles.

    Onorată audiență,

  • Astăzi, la 30 de ani de la acele evenimente sângeroase, România este un stat de drept, cu o democrație consolidată, profund atașată de valorile europene și democratice, iar societatea civilă este categoric mai puternică și mai consolidată. Sacrificiile pe care le-au făcut miile de români ieșiți în stradă sunt fundamentul societății libere și europene de astăzi, iar spiritul acestei prețioase moșteniri a fost reconfirmat în alegerile de anul trecut. Privind în urmă, pot spune fără ocolișuri că „Piața Universității” reprezintă un testament pe care trebuie să îl prețuim și să îl respectăm.

  • Nu pot vorbi despre „Fenomenul Piața Universității” fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că „Dosarul Mineriadei” trenează de 30 de ani.

  • Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sunt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani.

  • Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră! Fac, așadar, un apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: faceți dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiție pentru odihna veșnică a celor uciși, pentru urmași, precum și pentru reconcilierea cu trecutul și garantarea unei societăți sănătoase pentru generațiile viitoare.

  • Sunt unii care continuă să spună că a face dreptate nu mai ajută pe nimeni astăzi.
    Ei uită însă un lucru fundamental: România democratică și europeană s-a clădit în toți acești 30 de ani pentru că au existat oameni care au luptat, care au crezut în forța celor mulți și de bună-credință de a produce schimbare. Suntem datori să le fim veșnic recunoscători și să continuăm să apărăm statul de drept și valorile democratice. Avem obligația să respingem ferm și să sancționăm orice tentativă de ducere în derizoriu a istoriei și a memoriei tuturor celor care și-au dat viața pentru libertate și democrație.

    Doamnelor și domnilor,

  • Suntem la kilometrul zero al democrației, în prima zonă declarată liberă de neocomunism, locul în care spiritul democratic și conștiința civică independentă au luat naștere. Universitatea în care ne aflăm are o misiune foarte importantă în această privință.

  • Studenții de astăzi trebuie să cunoască actele de curaj ale studenților și profesorilor acestei Universități din iunie 1990. Imaginea cu balconul Universității, o tribună a democrației, va rămâne pentru totdeauna simbolul atâtor înțelesuri pe care le-a avut libertatea în acele zile fierbinți de vară, iar tinerii anului 2020 nu trebuie să uite însemnătatea lui. Salut, în acest sens, inițiativa lansării unui site dedicat „Fenomenului Piața Universității”, realizat de comunitatea academică din care faceți parte.

  • Mă bucur, totodată, că, în acest an, la 30 de ani de la Revoluție, Palatul Universității din București va intra într-un amplu proces de restaurare din fonduri publice. Conservarea acestui simbol național este o datorie de onoare față de tradiția noastră universitară, dar și față de cei care au apărat tânăra noastră democrație, obținută cu atâta jertfă.

  • Prin educația oferită, mediul universitar se constituie, totodată, într-un promotor al adevărului științific și un decodor al fake-news-urilor pe care, din păcate, le întâlnim tot mai des. Cred cu tărie în contribuția pe care o puteți aduce în marile dezbateri ale societății, pentru a răspunde corect provocărilor și a dezavua manipulările. Admir verticalitatea cu care universitatea a știut să abordeze diferite perioade dificile din istoria recentă.

  • De aceea, autonomia universitară și libertatea academică sunt esențiale pentru ca instituțiile de învățământ superior să își poată îndeplini corect menirea, cu responsabilitate față de întreaga societate, în absența presiunilor și a ingerințelor de orice fel.

  • Regele Ferdinand I spunea că „nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa”.
    În aceeași notă, îmi exprim speranța că Universitatea București va continua să încurajeze vocea critic-constructivă a propriei comunități academice, să păstreze înțelepciunea școlilor românești cu tradiție, dar și să încurajeze entuziasmul și idealismul tinerilor intelectuali. Astfel, spiritul Pieței Universității va continua să reprezinte un fenomen care transformă în bine societatea românească.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22