Kovesi: Anchetam coruptii indiferent de functie si de avere. Romanii vor o tara fara coruptie

Vlad Toma | 25.02.2016

Direcţia Naţionala Anticorupţie isi prezinta astazi, incepand cu ora 11, la Cercul Militar, raportul anual pe 2015. La eveniment vor participa presedintele Iohannis si premierul Dacian Ciolos.

Pe aceeași temă

 

Cititi cele mai importante declaratii in format LIVETEXT : (preluare Hotnews)

 

Laura Codruta Kovesi, sefa Directiei Anticoruptie:

 

Domnule președinte al României 
Onorați membri ai prezidiului 
Stimați invitați 
Dragi colegi, 



Bine ați venit la prezentarea Raportului de Activitate al DNA pe anul 2015. 


La bilanțul de astăzi participă procurori, polițiști, specialiști, grefieri și personalul administrativ al DNA, precum și invitați din partea instituțiilor cu care colaborăm. 

În analiza de anul trecut am prezentat cele mai mari cifre de la înființarea instituției. 


Anul acesta rezultatele sunt mult mai mari

Au fost trimiși în judecată peste 1.250 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu. 


Au fost trimiși în judecată de 5 ori mai mulți miniștri și parlamentari decât în 2013: 1 prim ministru, 5 miniștri, 16 deputați și 5 senatori. Este cel mai mare număr de demnitari investigați de DNA într-un an.


Am instituit măsuri asigurătorii de aproape jumătate de miliard de euro. 


Sunt cele mai impresionante cifre de la înființarea DNA. Evoluțiile pozitive ne dau imaginea unei instituții care funcționează pro-activ, eficient, ferm și curajos. 

Aceste rezultate ne obligă să lansăm și o discuție despre necesara reformă a statului în ce privește prevenirea și combaterea corupției

Este bine că avem în fiecare an tot mai mulți inculpați pentru corupție? Este bine că sunt tot mai multe persoane condamnate? 

Răspunsul trebuie să-l dea societatea. Dosarele aflate în lucru ne arată, însă, că nu am prins toți corupții. Rezultatele noastre demonstrează că există vulnerabilități majore care pun în pericol buna funcționare a societății.

 

Corupția are efecte dramatice și se manifestă prin aceleași acțiuni repetitive. În lipsa unor măsuri clare de prevenire și control, tipologia faptelor investigate și mecanismele care au permis săvârșirea faptelor se repetă.
 

Există sectoare în domeniul achizițiilor publice în care corupția este generalizată. De multe ori, atribuirea contractelor sau plățile aferente contractelor sunt condiționate de primirea unor sume de bani mascate prin înțelegeri frauduloase sau contracte fictive.


Faptele de corupție au efecte directe asupra noastră, a tuturor. În multe cazuri sumele care se dau mită funcționarilor sunt obținute prin evaziune fiscală, delapidare sau alte infracțiuni. Astfel, banii care ar fi trebuit să ajungă la salarii sau pentru investiții publice intră în buzunarele funcționarilor corupți.


Corupția se reflectă în calitatea și prețul serviciilor de care beneficiază cetățenii. 


Cetățenii sunt afectați de calitatea drumurilor când recepția lucrării se face plătind mită. 


Cetățenii plătesc un preț mai mare când se dă mită pentru punerea pe piață a medicamentelor. 

În dosarele trimise în judecată banii dați mită au fost de 431 milioane euro. O sumă comparabilă cu bugetul prevăzut pentru cofinanțarea programului de autostrăzi pentru anii 2016, 2017 și 2018.

Aproape 500 de persoane cu funcții conducere au fost trimise în judecată. O creștere cu 30% față de anul trecut


Vedem cum în fiecare an îndepărtăm tot mai mulți funcționari corupți. Finalizăm tot mai multe dosare. Sunt tot mai multe condamnări. 

A dus acest efort la instituții mai curate? 

Rezultatele anchetelor DNA trebuie să fie un semnal puternicEste necesară o abordare strategică de prevenire a corupției. Este necesară o comunicare în timp real între toate instituțiile care verifică achizițiile publice. O cooperare mai strânsă cu sectorul privat poate duce la creșterea încrederii investitorilor corecți în a semnala eventuale fapte de corupție.

Există instituții publice în care corupția crește în fiecare an. 


S-a triplat numărul trimiterilor în judecată față de cei care administrează fonduri din bugetul public. Peste 100 de primari și președinți de consilii județene au fost trimiși în judecată. O treime din președinții consiliilor județene din România sunt trimiși în judecată. 
Este o coincidență? Este o legătură cu funcția publică și bugetul administrat? 

Cu siguranță este rezultatul unei modalități netransparente de folosire a bugetului public. 


Cât timp planificarea unei achiziții publice nu va fi transparentă se va folosi bugetul pentru achiziții supraevaluate. În continuare se vor folosi banii cetățenilor pentru achiziții de aparatură medicală scumpă de la firme de apartament în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiții pentru pacienți.
Cât timp se poate decide discreționar ordinea efectuării plăților, vor fi în continuare funcționari care vor primi mită pentru a favoriza anumite firme. 

Recuperarea produselor infracțiunii a fost o componentă importantă în anul 2015. Compartimentul de investigații financiare al DNA a fost operaționalizat, ceea ce a determinat creșterea gradului de recuperare a produselor infracțiunilor. Au fost luate măsuri asigurătorii de aproape jumătate de miliard de euro


De multe ori, în cauzele instrumentate de DNA sunt implicate persoane ce obțin profituri uriașe și beneficiază uneori de complicitatea unor autorități. Bunurile sunt deseori disimulate prin acte juridice fictive. Se folosesc companii off-shore. Se deschid conturi bancare în alte jurisdicții. Se achiziționează bunuri în alte țări.

 

DNA a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internaționale către autoritățile judiciare străine pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri. Estecel mai mare număr comisii rogatorii de la înființarea DNA. Probele obținute în acest mod arată că nici un infractor nu trebuie să se simtă în siguranță, indiferent unde și-a ascuns banii.

În dosarele DNA în care s-au pronunțat hotărâri definitive în anul 2015 statul român are de recuperat aproape 200 milioane euro. Această sumă ar trebui să intre efectiv în bugetul statului dacă ea va fi executată de organele fiscale.


Așa cum am mai susținut este important ca hotărârile judecătorești definitive să fie executate efectiv. Doar așa scopul pedepsei poate fi atins. 
Să nu uităm că aceste sume aparțin de drept bugetului de stat și trebuie să fie utilizate în folosul societății

Finalitatea dosarelor constituie un element relevant în analiza noastră. Activitatea judiciară a DNA s-a realizat de 33 de procurori care au avut peste 14.700 participări în ședințele de judecată.


Activitatea procurorilor din DNA se desfășoară sub controlul judecătorilor. 


Instanțele de judecată au condamnat definitiv 970 de inculpați trimiși în judecată de DNA. Soluțiile pronunțate de instanțe au confirmat caracterul obiectiv și profesionist al dosarelor DNA. Pentru prima dată în ultimii ani, procentul de achitări a scăzut la 7,63%

 

Durata de judecare a dosarelor scăzut, deși sunt tot mai multe cauze trimise la instanțe. În 2015 cauzele judecate definitiv în mai puțin de un an au crescut cu peste 60%. Am fost preocupați de hotărârile instanțelor judecătorești pentru evitarea soluțiilor diferite pe aceleași probleme de dreptÎnalta Curte de Casație și Justiție este reperul de jurisprudență în funcție de care ne orientăm practica.

Trebuie să ne asigurăm că soluțiile definitive sunt respectate și executate ca o garanție a statului de drept


Justiția depune un efort uriaș pentru investigarea și soluționarea cauzelor de corupție, folosind resursele financiare ale societății. Apoi, vedem de multe ori cum mecanismele și procedurile judiciare sunt interpretate și aplicate diferit. Unii condamnați nu execută integral pedeapsa aplicată de judecători. Unii sunt eliberați condiționat fără a recupera prejudiciul sau folosind tertipuri administrative.


Astfel de situații duc treptat la pierderea autorității statului și la o lipsă gravă de încredere în instituții


Deși dispozițiile codului penal care au intrat în vigoare de 2 ani prevăd că liberarea condiționată poate fi acordată numai dacă s-a recuperat prejudiciul, practica judiciară este neunitară. Am solicitat promovarea unui recurs în interesul legii pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să decidă.

Justiția este un serviciu public, iar de multe ori funcționăm sub presiunea unei cereri sociale foarte mari. 

Nivelul de așteptare privind activitatea DNA a devenit foarte ridicat. Uneori, oamenii ar vrea ca DNA să rezolve și probleme pe care nu le avem în atribuții. Aceasta nu înseamnă că așteptările cetățenilor nu sunt legitime sau că nu trebuie satisfăcute.
Dar lupta împotriva corupției nu trebuie să însemne doar arestări, inculpări și condamnări în dosarele DNA
Acțiunile noastre pot avea efect durabil doar dacă sunt dublate de acțiunile preventive desfășurate de celelalte instituții și autorități ale statului, de mediul educațional și cel de afaceri.

Principala provocare pentru DNA în această perioadă este determinată de creșterea continuă a volumului de activitate
Numărul dosarelor a ajuns la peste 11.000. Dublu față de acum 5 ani. 
Activitatea de urmărire penală a fost desfășurată de 97 procurori. Fiecare procuror a avut de soluționat în medie peste 110 dosare. Un număr atât de mare de dosare complexe influențează durata de soluționare a cauzelor.
Iată cum arată un singur dosar al DNA. 
Acest dosar este la un procuror care mai are și alte zeci de dosare în lucru. 

În acest moment avem de soluționat peste 7.100 de cauze. Dublu față de cât putem soluționa noi într-un an

O primă rezolvare ar fi creșterea numărului de procurori și polițiști. Dar această soluție nu va fi eficientă dacă evoluția volumului de activitate va avea același ritm.
Trebuie acceptat că nu putem aștepta mai mult de la procurori dacă lucrurile nu se schimbă
O astfel de schimbare trebuie realizată prin strategii serioase și reale de prevenire a corupției

Prevederile neconstituționale au creat în unele situații un vid legislativ, de natură să genereze incertitudine juridică și practică neunitară. Este necesară o intervenție legislativă, dar aceasta nu trebuie să afecteze competențele sau instrumentele investigative. Ne dorim să fim consultați în mod real cu privire la modificările legislative care ne privesc activitatea.
A fost vitală pentru noi intervenția cetățenilor și a societății civile atunci când s-a încercat limitarea intempestivă a competențelor investigative. 
Pentru a avea rezultate nu trebuie să peticim justiția, ci trebuie să-i oferim instrumentele de care are nevoie. 

Rezultatele obținute se reflectă și în schimbarea modului în care publicul se raportează la DNA. Numărul tot mai mare de persoane care sesizează fapte grave este o dovadă în acest sens. Peste 86% din dosarele înregistrate anul trecut sunt bazate pe sesizări ale persoanelor fizice ori juridice și instituții publice.

Ne motivează faptul că încrederea publică în DNA a ajuns la cel mai ridicat nivel de la înființarea instituției. DNA se bucură de o încredere de peste 61%, cel mai mare nivel de încredere pentru o instituție din sistemul judiciar.

Este de remarcat faptul că, la fel ca și în anii anteriori, activitatea DNA a fost apreciată de Comisia Europeană. Rapoartele elaborate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare au apreciat ca impresionante rezultatele DNA, arătând totodată că au fost respectat drepturile fundamentale în procesul penal.

O altă caracteristică a anului 2015 a fost eficiența cooperării cu principalele instituții partenere, cărora le mulțumesc. Singura posibilitate de a oferi un răspuns eficient fenomenului infracțional este dialogul între toți cei implicați și identificarea de soluții comune.
Continuarea și accentuarea cooperării internaționale reprezintă o prioritate a DNA și mulțumesc ambasadelor pentru sprijinul în realizarea programelor internaționale, a cererilor de asistență judiciară și suportul lor constant al activității noastre.

În 2016, dincolo de continuarea instrumentării dosarelor de corupție la nivel înalt, prioritățile DNA vor viza și investigațiile privind : 
- corupția în administrația publică locală; 
- corupția în sistemul judiciar; 
- corupția în instituțiile de control și executare a pedepselor; 
- corupția în achiziții publice, în special în domeniul sănătății și infrastructură; 
- frauda cu fonduri europene; 
- recuperarea prejudiciilor și confiscarea extinsă. 

Activitatea DNA trebuie să continue să fie definită prin profesionalism, consecvență, operativitate, eficiență, responsabilitate și transparență

Doamnelor și domnilor, 

Toate aceste rezultate pozitive nu ar fi fost posibile fără contribuția profesională a procurorilor, polițiștilor, specialiștilor, grefierilor și a întregului personal care lucrează în DNA.

Dragi colegi, 

Vă mulțumesc pentru efortul consecvent, continuu și profesionist din acest an. Vă mulțumesc pentru solidaritatea, curajul și determinarea cu care ați lucrat. Prin munca pe care o faceți, sunteți cel mai important capital al instituției noastre.
Am trecut împreună un an greu. A fost un an în care, datorită anchetelor noastre am fost atacați în mod constant. S-a încercat și se încearcă modificarea procedurilor și a posibilităților de investigare. Munca noastră i-a neliniștit pe mulți din cei ce se credeau de neatins. Munca noastră i-a deranjat pe cei care credeau că funcția este o garanție a intangibilității.
Dar noi am continuat cu corectitudine și profesionist. Și acesta a fost cel mai bun răspuns. 
În această luptă am avut alături de noi cel mai important aliat: cetățenii României. Fără ei munca noastră nu ar fi fost posibilă. Sunt mii și mii de oameni alături de noi și de munca noastră. Sunt acei oameni cinstiți care vor o societate clădită pe corectitudine și respect. Sunt acei oameni onești care în urmă cu doar câteva luni au strigat în stradă – corupția ucide.
Această conștientizare a societății este cea care ne ajută cel mai mult în lupta împotriva corupției. 
Iar noi trebuie să continuăm să investigăm faptele de corupție. Să ne dedicăm activitatea pentru curățarea țării. Să rămânem implicați serios și să anchetăm corupții indiferent de funcție sau de averea pe care o au. Să fim curajoși și determinați.
Să îndeplinim această așteptare a societății de a avea o Românie fără corupție. Pentru asta însă... toți cei care suntem aici, în această sală, va trebui să dorim în continuare același lucru.

 

Declaratiile presedintelui Klaus Iohannis:



Va felicit pentru bilantul din 2015. Prin prezenta mea aici vreau sa dau inca o data un semnal puternic de sprijin pentru lupta anticoruptie si statul de drept.

De la an la an, acitivitatea DNA a devenit tot mai eficienta. Sunteti un model de institutie functionala si ati creat un standard de performanta. Ati castigat aprecierea cetatenilor, care isi doresc sa traiasca intr-o societate dreapta, fara coruptie 

Rezultatele dvs, apreciate si dincolo de granite, sunt o garantie ca procesul de consolidare a statului de drept se afla pe drumul cel bun.

Remarc mentinerea stabilitatii cadrului legislativ si faptul ca s-a evitat pericolul unor legi precum amnistia, gratierea.

Incuviintarea de catre Parlament ramane insa un capitol cu restante periodice. Imunitatea parlamentara nu are voie sa se transforme intr-o piedica. 

Recuperarea prejudicilor ramane o tema importanta. Nu putem permite ca persoane imbogatite prin incalcarea legii sa se bucure de foloasele necuvenite.

Cred ca avem nevoie de actiune coerenta din partea autoritatilor si trebuie operationalizate cu adevarat institutiile.

Anul trecut au fost trimise in judecata 497 de persoane cu functii, dintre care 32 de demnitari. Asta ne arata ca flagelul coruptiei continua sa afecteze profund societatea. 

De aceea, lupta anticoruptie nu s-a terminat, ci trebuie sa continue cu motoarele turate la maximum.

In paralel, cred ca e necesara dezvoltarea unor politici publice si a unei legislatii care sa puna accent pe educarea populatiei privind coruptia, dar si pentru prevenire. Pe langa caracterul judiciar si punitiv, lupta anti-coruptie trebuie sa capete si o dimensiune educativa .

Strategia anticoruptie aflata in lucru la Ministerul Justitiei va insista asupra masurilor de preventie. 

Activitatea DNA are si un alt efect, resimtit deja la nivel profund: a inceput sa schimbe societatea la nivel de mentalitati si practici.

Chiar si ale elitei politice si administrative: legea e aceeasi pentru toti, coruptia e inacceptabila. DNA a arata ca aceste principii nu sunt simple deziderate, ci trebuie si pot deveni realitate. O societate cladita pe acest fundament are mai multe sanse de prosperitate. 

Veti avea in mine un partener. Am convingerea ca veti continua eforturilor pentru consolidarea statului de drept Va urez succes in activitate

 

Declaratiile premierului Dacian Ciolos:



In ultimii 25 de ani, Romania s-a confruntat cu un fenomen de mare amploare al coruptiei. Acolo unde viata politica si administratia trebuiau sa actioneze in interes public am asistat la acapararea statului de catre corupti.

A devenit clar ca mai devreme sau mai tarziu coruptia se pedepseste. 

Raportul MCV arata o crestere a sesizarilor din partea populatiei. Cresterea increderii in institutii e posibila doar daca exista un angajament comun parlament - guvern - sistem judiciar.

Puterea executiva poate contribui cu un cadru legislativ stabil, sa creeze cadrul pentru un management profesionist. 

Pregatim lansarea noii strategii anti-coruptie. E important ca in perioada urmatoare Romania sa aloce mai multe resurse prevenirii coruptiei si educatiei.

 

Trebuie sa ne gindim tot mai serios ca tinerii de azi vor reinnoi in timp clasa politica si corpul functionarilor. E evident ca aceste obiective nu pot fi atinse daca sectorul public e atins de coruptie.

Actiunile de combatere a coruptiei dau rezultate. Sunt constient ca reforma administratiei publice va contribui la reducerea sau eliminarea unor focare de coruptie din administratie.

Teama de a asuma decizii, de multe ori de frica DNA cum s-a impamintenit in ultima perioada, poate veni din lipsa de claritate sau transparenta a cadrului legislativ.

Cred ca teama de DNA nu e din cauza DNA, ci din cauza incapactitatii noastre de a tine pasul cu progresul DNA. 

Luam masuri pentru recuperarea prejudiciilor. In iunie, Agentia speciala va fi operationala. Operationalizarea agentiei va veni in sprijinul masurilor DNA de inghetare a bunurilor obtinute prin coruptie.

 

Salut eficienta si performanta DNA, precum si increderea cetatenilor in lupta anticoruptie. Reducerea ratei achitarilor de la 10% la 7,3% arata temeinicia activitatii.

 

Discursul Liviei Stanciu, presedinta Inaltei Curti:



Trebuie sa va marturisesc ca am raspuns cu mare placere invitatiei. Prezentarea raportului de activitate reprezinta un moment de o importanta deosebita in viata institutionala a oricarui organism public.

Consider ca este firesc sa incep interventia prin a va adresa Dvs, doamna procuror sef, conducerii DNA, intregului colectiv de procurori si de specialisti din alte domenii care alcatuiesc corpul profesional al Directiei, cele mai sincere si calde felicitari din partea instantei supreme pentru rezultatele de exceptie pe care le-ati obtinut si in 2015.  

Cred ca putem vorbi de o traditie a reusitei in dificila misiune pe care v-ati asumat-o de a lupta in prima linie impotriva acestui flagel, al coruptiei.

Nu o sa insist pe multitudinea de date statistice, dar nu pot insa sa nu remarc cateva date - cifre impresionante ce ne ofera tuturor o imagine mai mult decat clara, obiectiva, a dimensiunii si complexitatii activitatii desfasurate in 2015.

Aceste date releva o crestere impresionanta a numarului cauzelor instrumentate de dvs. comparativ cu 2014, cu peste 20%.

O crestere considerabila a numarului cauzelor in care au fost trimise in judecata persoane cercetate pentru coruptie ori in care au fost incheiate acorduri de recunoastere a vinovatiei. E cu atat mai remarcabil cu cat aceste cifre se raporteaza la cifrele din 2014, la randul lor la fel de impresionante.

Daca as putea spune pe cat de valoros si meritorie e activitatea DNA, nu pot insa sa nu imi manifest ingrijorarea fata de faptul ca mentinerea si cresterea considerabila din an in an a nivelului de performanta al DNA are insa din pacate si o alta semnificatie: mentinerea inca la un nivel destul de ridicat a formelor de manifestare a fenomenului coruptiei.

Va impartaseam anul trecut fiorul rece pe care l-am simtit in momentul in care am citit lista prezentata de procurorul sef continand calitatile celor care au savarsit grave fapte de coruptie si care au fost condamnati de instante in 2014.

 

Mi se parea ca nu se mai sfarseste, dovedea adevarata dimensiune a fenomenului coruptiei, am vazut cu totii evidentiati de la oameni politici, ministri, primari, avocati, notari, politisti, medici, profesori universitari, oameni din sport si lista poate continua.

Din pacate si in raportul din acest an regasim o lista cel putin la fel de lunga ce contine de asemenea o insiruire tot atat de vasta a calitatilor detinute de cei vinovati de fapte de coruptie.

Am retinut 973 de vinovati condamnati de instante si pot sa va spun ca am retinut cifra, pe cat de meritorie pentru activitatea DNA e atat de neagra pentru noi ca societate

Concluzia pe care imi permit sa o trag, ca magistrat cu vechime de peste 35 de ani, e ca lupta anticoruptie - oricat de bine sau mai putin bine e dusa la nivelul judiciar - nu e completa si nu va fi niciodata completa daca nu va fi insotita de actiuni la fel de concrete, de clare, de prevenire si de actiuni extrem de ferme de punere in executare a hotararilor judecatoresti definitive de condamnare.

Ma refer la activitatile ulterioare momentului aferent finalizarii procedurilor de judecata.

Daca in ceea ce priveste primul palier, legat de activitatea de preventie, pot sa imi exprim totala incredere ca urmatoarea strategie nationala anticorptie - unde particip permanent la elaborare - trebuie sa identifice cele mai bune mecanisme si practici prin care la nivelul institutiilor publice centrale, locale, mediului de afaceri, fenomenul coruptiei sa fie descurajat si impiedicat sa se mai produca.

In ce priveste al doilea palier, punerea in executare a hotararilor de condamnare pentru coruptie, doresc sa folosesc aceasta ocazie pentru a-mi exprima public profunda ingrijorare asupra riscului pe care ni-l asumam ca societate, riscul acela de a lasa ca eforturile uriase care au fost facute in ultimii ani de sistemul judiciar in lupta anticoruptie sa isi piarda efectele, sa le diminueze prin acceptarea unei lipse de intrasigenta a noastra, a tuturor, si cu atat mai mult a celor cu atributii, in punerea in executare efectiva a masurilor punitive dispuse prin hotarari definitive de condamnare.

Aceasta lipsa de fermitate e manifestata si nu trebuie sa ne facem ca nu o observam.  

Am constatat cu totii, e menifestata prin usurinta cu care persoane condamnate la pedeapsa cu inchisoare pentru fapte grave de coruptie beneficiaza de reduceri de pedeapsa, uneori mult prea mari, ca urmare a scrierilor unor lucarari al caror caracter stiintific e cel putin indoielnic, sau cum se spunea intr-un cotidian britanic, aceste lucrari stiintifice reprezinta realizari uimitoare pentru orice om.

"Productivitatea" din penitenciare, spuneau ei, nu e fondata in niciun mod pe zelul academic. Asistam in Romania, se spunea, la o adevarata academie a infractorilor. Oare ne place despre noi sa spuna asa ceva? 

Infractorii folosesc prevederile legale care spun ca o lucrare stiintifica reprezinta 30 de zile de inchisoare Oare faptul ca in mai putin de 2 ani s-au scris 440 de lucrari nu ar trebui sa ne puna mari intrebari? 

Oare nu aveau dreptate britancii cand spuneau ca in Romania in penitenciare exista campioni ai oamenilor de stiinta? In fata lor ar trebui sa se incline pana si Balzac. 

Lipsa de fermitate despre care vorbeam se manifesta in ultima perioada nu numai pe aceasta latura, ci si prin faptul ca acceptam si ma intreb oare de ce ca parte din dispozitiviul hotararilor de condamnare a coruptilor sa nu fie pusa in executare.

Ma refere in principal la deciziile de recuperare a prejudiciilor si indisponibilizarea bunurilor provenite din infractiuni. Oare nu e necesar pentru noi ca societate sa ne recupaream pagubele?

Fara aceasta ultima componenta a mecanismului de tragere la raspundere intregul demers judiciar nu va ramane decat o simpla zbatere lipsita de nivelul de eficienta ce trebuie atins pentru eradicarea acestui fenomen extrem de grav.

Societatea romaneasca trebuie sa constientizeze aceasta capcana catre care e atrasa si sa inteleaga ce se urmareste prin diverse activitati desfasurate de catre de catre cei care intra in impact cu legea penala.

Spuneam de asemenea ca fenomenul coruptiei e unul dintre cele mai perfide forme de manifestare a raului social.

Daca in marea parte a infractiunilor obisnuite au "chip", se concretizeaza prin acte materiale vizibile, cu consecinte negative ce pot fi sesizate de ochii cetateanului de rand, nu la fel se poate spune de faptele de coruptie, invizibile ochiului cetateanului de rand, dificil de probat.  

Consecintele acestor fapte in timp se propaga tot ascuns, insidios, impiedicand o reactie sociala puternica idn partea societatii. Coruptii si corupatorii fac eforturi uriase pentru a disimula gravitatea unor astfel de fapte, pentru a se erija in victime, incercand sa transforme in ochii pubiclului neavizat actiunile intreprinse de justitie impotriva lor in actiuni presupus abuzive impotriva lor

Iata de ce trebuie sa nu ramanem niciodata nepasatori, sa nu ne fie teama, sa luam pozitie ori de cate ori constatam ca sunt stigmatizati public nejustificat magistrati care isi asuma raspunderea instrumentarii acestui gen de activitate 

Sa nu ii lasam niciodata singuri si sa venim in sprijinul lor, pentru ca increderea in organele statului e piatra de temelie pe care se bazeaza fundamentele unei societati democratice Fara incredere nu vom putea cladi niciodata nimic.

Cred cu tarie ca lupta anticoruptie trebuie sa insemne o atitudine intransigenta din partea fiecaruia dintre noi impotriva oricaror forme de activitate ilegala sau lipsite de integritate. 

Daca vom permite sa existe in continuare acest gen de activitati consecinta va fi compromiterea aspiratiilor spre o societate mai buna, mai dreapta, mai onesta, mai calma, benefica economica, in care avem dreptul noi si copiii nostri sa traim 

Va felicit pentru rezultatele de exceptie inregistrate si in 2015 si va doresc da ramaneti in continuare la fel de hotarati, intrasigenti, energici in aceasta lupta.
 

Raluca Pruna, ministrul justitiei:



Acum 14 ani, cand PNA, cum se numea atunci, s-a infiintat, aproape nimic nu anunta eficienta pe care o va atinge. Cazurile erau putine si irelevante pentru coruptia sistemica cu care Romania se confrunta.

DNA contribuie decisiv la demolarea mitului urban ca in Romania nu e posibila combaterea coruptiei. Ultimului raport arata o crestere semnificativa a numarului de sesizari din partea populatiei, DNA e la o cota de incredere care depaseste semnificativ increderea in alte institutii fundamentale.

Activitatea DNA a aratat ca nu exista derogare de la respectarea legii, ca dosarele nu se intrumenteaza functie de agenda politica si ca mai devreme sau mai tarziu bratul legii e si in Romania ferm.

Ca procurori DNA aveti o profesie grea. Increderea publicului vine cu un pret mare, in care procurorii DNA nu si-au permis niciun compromis. Sunteti supusi multor presiuni din partea publicului, a mass media Nu puteti reusi singuri.

Cum poate contribui executivul: prin asigurarea unui cadru legislativ stabil, prin asigurarea resurselor umane si materiale. Inteleg ca ministru sa promovez o corectare rapida a dispozitiilor CCR ca fiind neconstitutionale, numeroase si unele cu impact negativ.

Un al doilea element e garantarea finalitatii procesului penal prin asigurarea cadrului care sa permita nu doar condamnarea, ci si recuperarea prejudiciilor Agentia pentru recuperarea bunurilor va fi operationala la sfarsitul primului semestru.

Avem nevoie de ANAF, care sa se asigure ca recupereaza in intregime prejudiciile. Avem nevoie de aplicarea curajoasa a confiscarii extinse. Avem nevoie de corecta implementare a directivei europene care priveste confiscarea extinsa.

Ar trebui sa concepem politici publice in care preventia are un rol mai important Trebuie completata cu o politica mai ampla antisaracie, pentru ca inainte de a ucide, coruptia saraceste.

DNA singura nu poate constitui o politica publica si eficienta pe termen lung. Ministerul Justitiei intelege sa acorde preventiei un rol mai important in aducerea la zi a acestei strategii.

Trebuie sa ne asiguram ca DNA are un cadrul legislativ stabil.

Inteleg sa iau act de performanta sustinuta a DNA si sa aplic dispozitiile legii prin propunerea de reinvestire a procurorului sef al DNA.

Cifrele din raport sunt elocvente. Va multumesc ca ministru si ca cetatean.

 

Mircea Aron, presedintele CSM:



Actiunile DNA aduc doza aproape zilnica de senzational in presa scrisa, preocuparea acestora nemaifiind goana dupa subiect. Facand abstractie de senzational si indiferent de beneficiile media in zona de rating, e evident ca beneficiul cel mai importat e al societatii. 

Nu e extraordinar sa aplici si sa respecti legea, nu e senzational sa fii independent si impartial cand Constitutia iti da acest drept. 

Nu e o fapta eroica sa trimiti in judecata un infractor, ci o datorie asumata. Ce se apreciaza ca fiind exceptional intre-o societata asezata e perceput ca normalitate.

Sistemul juridic trebuie decuplat de la regimul senzationalitatii. Se pare ca in Romania dispare cultura normalitatii si apare senzationalul. E clar ca e prea mult senzational in Romania. 

Desi societatea romaneasca e in cautare de valori, ca magistrat de cariera si presedinte al CSM, spun ca in Romania justitia e regula, nu exceptia 

Procurorii DNA nu sunt importati dintr-un stat ultraperformant, provin din procurorii scoliti in Romania. Ceea ce poate face diferenta e o calitate intriseca a managementului DNA, va felicit pentru activiate si rezultate 

Raportul evidentiaza un ritm si o calitate speciala a activitatii, DNA actioneaza cu responsabilitate si fermitate pentru strangerea probelor necesare si pentru stabilirea raspunderii penale 

Ce e intr-o oarecare masura surpinzator e ca, desi lupta anticoruptie a fost declarata ca prioritate inca dinainte de aderare, constatam ca numerosi demnitari au subevaluat eficienta institutiilor 

Ingrijorarea pe care trebuie sa o manifestam fata de evolutia fenomenului in propriul sistem. Desi numarul a scazut de la 20 la 19, zona ramane dominata numeric de condamnari ale procurorilor.

Atat timp cat CSM isi indeplineste rolul constitutional, munca procurorilor DNA va fi protejata in fata oricaror presiuni sau acte de intimidare. Felicit conducerea si colectivul DNA pentru rezultatele deosebite si va invit pe toti sa va raportati la justitie ca la o normalitate. Restul va veni de la sine.


Petre Toba, ministrul Afacerilor Interne:


Nimic nu se compara cu confirmarea venita de la cetateni, cel mai important barometru de evaluare al oricarei institutii publice, iar DNA e in topul institutiilor in care cetateanul are incredere.

Evidentiez si activitatea politistilor detasati la DNA

MAI e una dintre institutiile care sprijina activ munca dvs. Acest suport se manifesta prin politie, jandarmerie, departamentul de informatii si protectie interna

In ce priveste colaborarea dintre DNA si DGA, ar trebui consolidata. Am sa cer Directiei generale anticoruptie sa faca toate eforturile pentru acest lucru

Va asigur de tot sprijinul, suportul si respectul MAI

 

Eduard Helvig, director SRI



Va transmit tuturor salutul si aprecierile SRI, Nu am venit ca un invitat sau observator din afara

SRI e un membru al echipei care lupta impotriva coruptiei. Ne aflam si in acest an in fata unui bilant exceptional al DNA

Suportul masiv al opiniei publice e pe un trend ascendent de la an la an

Din perspectiva SRI lupta anticoruptie e o prioritate de ordin strategic

Scopul SRI e sa reduca amploarea si impactul acestui fenomen asupra cetatenilor

Vreau sa ii asigur pe cei din structurile teritoriale ale DNA acordam o atentie deosebita manierei de colaborare si la nivel teritorial

Romania anului 2016 nu mai e o Romanie resemnata

E limpede ca in Romania coruptia nu mai e acceptata ca mod de viata

E esential parteneriatul institutiilor statului cu cetatenii

In lupta anticoruptie se impune o intensificare a mijloacelor de actiune preventiva

SRI are pe langa rolul de contracarare a coruptiei responsabilitatea majora de prevenire a acestui flagel

Stiu foarte bine ca succesul activitatilor de prevenire nu are impact media, dar e o misiune strategica pe care o indeplinim

 

Bogdan Licu, prim adjunct parchetul general
 


Va felicit pentru activitatea absolut extraordinara

Ma raliez parerii doamnei Kovesi, statul trebuie sa acorde o atentie mai mare pentru ducerea la  bun sfarsit a actului de justitie si a recuperarii prejudiciilor, e un lucru esential pentru societatea romaneasca

Un sondaj de opinie arata ca 86,7% dintre intervievati considera ca  actiunile de combatere a coruptiei sunt importante si foarte importante

Asistam pentru prima oara la o suprapunere a activitatii judiciare cu orizontul de asteptare al societatii

Acest lucru a devenit si mai evident la sfarsitul anului trecut, cu tragedia din clubul Colectiv

Combatand coruptia, aparati statul de drept

Urmeaza un an foarte complicat, mai complicat decat altii, in care e nevoie mai mult decat oricand de normalitate

 

***

 

DNA anunta, intr-o informare citata de stiripesurse, ca "intre persoanele trimise în judecată până la data de 30 noiembrie (11 luni ale anului 2015) figurează patru persoane care au deţinut funcţia de ministru, 20 actuali sau foşti membri ai Parlamentului, 24 de persoane cu funcţie de autoritate la nivel local (14 primari de municipii, nouă preşedinţi de consilii judeţene şi un prefect), precum şi o persoană care, la data trimiterii în judecată, deţinea funcţia de prim-ministru. Au existat situaţii în care aceeaşi persoană, având una din funcţiile sus menţionate, a fost trimisă în judecată în dosare diferite.

 

Din estimările preliminare, comparativ cu anii precedenţi, reiese că este cel mai mare număr de demnitari trimişi în judecată în decursul unui an. Potrivit estimărilor aferente celor 11 luni ale acestui an, rata de condamnare în dosarele DNA se menţine la nivelul de 90%, ceea ce arată calitatea probaţiunii pe care se construiesc cauzele penale, precum şi profesionalismul procurorilor care lucrează la DNA".

 

***

 

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a repetat vineri seara, la B1 TV, că are în vedere reînvestirea în funcție a Laurei Codruța Kovesi, la conducerea DNA, pentru că are rezultate incontestabile și recunoscute nu doar în țară, ci și pe plan internațional.

 

"Funcția devine vacantă la mijlocul lunii mai. Legea prevede posibilitatea reînvestirii. Mă gândesc că e absolut logic ca cineva care a avut rezultate care sunt cuantificabile, statistice, reies din bilanțul anual, trebuie să nu fim ipocriți și să ne jucăm de-a procedura. Aștept bilanțul DNA. Toate datele mă determină să cred că ceea ce am de făcut e un lucru simplu. Să aplic legea și să reînvestesc pe procurorul șef", a declarat Prună, la B1 TV.

 

Ministrul a ținut să precizeze că meritele lui Kovesi sunt recunoscute și la nivel internațional. Despre aceste aprecieri, Ralucra Prună spune că "sunt un reper în funcționarea instituțională. Acestea notează progresele remarcabile sub conducerea doamnei procuror șef Kovesi".

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22