Pe aceeași temă
"Nu DNA e institutia care trebuie sa confiste efectiv banii (...) Noi punem intr-o tava dupa care oferim tava ANAF-ului, ministerului de Finante care trebuie sa execute aceste hotararii",a declarat Kovesi, citata de Hotnews, reamintind ca exista bunuri sechestrate in valoare de peste 300 de milioane de euro care ar permite dublarea salariilor medicilor, daca acestea ar fi executate.
"Am indisponibilizat bunurile si valorile, ei doar trebuie sa le execute. Nu s-a intamplat nimic in aceste opt luni", a spus Kovesi, intrebandu-se de ce nu se poate aplica aceeasi procedura care se foloseste in cazul persoanelor fizice care nu-si platesc spre exemplu taxele la primarie. "Este important ca statul sa inceapa sa execute efective aceste bunuri (...) Statul sta pe o gramada de hotarari definitive si nu le executa", a acuzat aceasta.
Procurorul sef a mentionat ca a fost sunata de un oficial de la ANAF care a informat-o cagradul de recuperare al acestor bunuri sechestrate este de 12%. "Ok, dar vrem sa fie 90%", s-a indignat aceasta, subliniind ca "trebuie sa existe un moment zero in care statul trebuie sa inceapa sa execute aceste sume efectiv"."Daca Ministerul de Finante nu se descurca poate sa dea aceasta atributie altor institutii, ministerului Justitiei. Este inadmisibil sa depunem un asa mare efort, de multe ori disponibilizam bunuri si in strainatate, conturi, iahturi, se dispune confiscarea sumelor existente dupa care nu se executa nimic", a comentat Kovesi.
Kovesi, raspuns pentru premierul Ponta: Nu s-au facut presiuni pe procurorii DNA. Nu suntem sensibili la intimidari
Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a fost rugata sa comenteze faptul ca premierul Victor Ponta a spus ca se intreaba daca presedintele Klaus Iohannis a facut presiuni ca sa fie trimis in judecata. "Nu comentez. De obicei nu comentez ce spun oamenii politici. Institiutia si colegii isi fac datoria. Cred ca am dovedit in ultimii doi ani ca nu suntem sensibili la intimidari. Nu suntem sensibili nici la persoane care ne propun in functii si cred ca acest lucru s-a dovedit prin rezultatele DNA. Ca atare, orice eventuala presupunere sau supozitie ca s-ar fi facut presiuni asupra unui procuror de caz din DNA o exclud intotdeauna", a declarat Laura Codruta Kovesi, citata de ziare.com
Sefa DNA a precizat ca unele persoane au facut un obicei din a comenta activitatea institutiei pe care o conduce, dar ca pe ea si pe colegii sai nu ii afecteaza astfel de lucruri."Exista o practica a unor persoane publice de a face declaratii despre activitatea DNA. In situatia in care anumite declaratii constituie un atac direct in acele cazuri sesizam CSM. (...) As vrea sa asigur cetatenii ca astfel de declaratii nu ne intimideaza si ne vom continua activitatea", a punctat Kovesi.
Kovesi a discutat si despre faptul ca 90 de procurori ai DNA au sesizat saptamana trecuta Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la un mesaj postat de premierul Victor Ponta pe Facebook, in care acesta critica un procuror, fara a preciza numele acestuia, institutia pentru care lucreaza sau cazul."Noi am sesizat CSM. Adunarea generala a procurorilor a votat in unanimitate ca aceste declaratii pot arunca o urma de indoiala. In acest caz asteptam decizia", a spus ea, continuand ca in cazul premierului "procurorul de caz a decis ca pentru anumite infractiuni urmarirea penala e incheiata, a disjuns si pentru alte fapte in care sunt implicate si alte persoane, iar urmarirea penala nu e incheiata. E o disjungere, un dosar in lucru la DNA".
Despre denuntatori
- Acesti denuntatori nu au fost inventati in Romania. Legislatia e o dispozitie preluata din legislatia europeana si americana
- Cred ca e o impresie gresita ca multe dintre dosarele DNA se bazeaza pe declaratiile unor denuntatori
- Doar in 29 de situatii persoanele trimise in judecata au beneficiat de prevederile reducerii la jumatate a pedepsei pentru ca au colaborat
Despre tipologia infractiunilor si sustinerea publica
- De foarte multe ori se incearca acoperirea sumelor primite ca mita ca fiind onorarii pentru consultanta, chirii, imprumut
- Se comit in continuare acelasi timp de fapte
- Nu cred ca DNA va rezolva coruptia din Romania dar cred ca aceasta lupta pe care DNA o duce trebuie dublata de masuri preventive
- Degeaba arestam medici in fiecare an daca in sistemul de sanatate procedurile raman aceleasi. Degeaba arestam profesori care dau subiectele la bacalaureat daca modul in care se desfasoara examenele ramane acelasi
- S-a produs o schibare de mentalitate, cetatenii sunt foarte revoltati cand li se cere mita si au inceput sa faca sesizari spre DNA
- Faptele de coruptie continua, nimeni nu are interes sa ia masuri de preventie, sa se alature DNA sa previna faptele de coruptie
Despre perceptia ca DNA se bazeaza foarte mult pe SRI
- Nu sunt ofiteri acoperiti in DNA
- Din 4200 de dosare inregistrate, 24 au fost deschise ca urmare a sesizarilor venite de la SRI iar 204 de la structurile de informatii al Ministerului de Interne, de zece ori mai mult
- Colaborarea cu SRI mai vizeaza activitatile de filaj, nu avem suficient personal pentru a desfasura aceasta activitate
- Daca maine guvernul ne aloca suficiente fonduri pentru resurse materiale si umane desigur nu o sa mai lucram cu SRI
- Procurorii DNA desfasoara acest gen de activitati si cu serviciul de informatii al Ministerului de Interne
DNA face angajari
- Am primit 50 de posturi, o parte au fost ocupate temporar prin delegarea unor colegi
- La inceputul lui octombrie vor fi interviuri pentru angajare de procurori in DNA
- Sunt convinsa ca la aceste interviu vor veni foarte multi candidati
- Asteptam procurorii tineri si seriosi sa vina sa ni se alature
Despre cariera sa viitoare
- Nu voi candida la niciun del fel de functie politica sau in administratie
- Nu am sa intru in politica si nu am sa candidez nici pentru presedintie nici pentru prim ministru
- Am sa continui activitatea in sistemul judiciar
Despre acuzatiile de implicare a DNA in jocuri politice
- Total fals. Nu investigam politicieni pentru ca sunt politicieni
- Nu e vina noastra ca un presedinte de Consiliu Judetean e si sef de partid
- Pentru un politician niciodata nu e momentul potrivit
- De foarte multe ori nu noi alegem momentele operative, faptele ne determina. Nu sunam politicienii sa ii spunem v-am ruga sa luati mita saptamana asta, saptamana viitoare va prindem in campanie