Kovesi, despre achizițiile directe: Este foarte uşor de semnat un contract cu o companie a rudelor

Redactia | 13.05.2020

Promisiunea unor ajutoare UE anti-Covid și diminuarea controlului asupra fondurilor vor duce probabil la o creştere a fraudelor şi corupţiei, spune șefa EPPO, Codruța Kovesi.

Pe aceeași temă

Promisiunea unor sume vaste de ajutoare UE pentru ţările afectate de coronavirus şi diminuarea controlului asupra fondurilor vor duce probabil la o creştere a fraudelor şi corupţiei, a spus procurorul-şef al UE într-un interviu pentru agenția Reuters, citat de The New York Times.

În timp ce detaliile pachetului de stimulente al UE pentru criza Covid-19 sunt încă discutate, este de aşteptat ca liderii să se pună de acord asupra unei sume de până la 2 trilioane de euro în săptămânile următoare, fondurile fiind incluse în bugetul UE.

Oficialităţile mai au încă de convenit dacă plata se va face sub formă de împrumuturi sau granturi, ce au de făcut regiunile pentru a se califica şi cum va fi urmărită folosirea fondurilor, dar beneficiarii vor o mai mare flexibilitate care să garanteze că plăţile pot fi făcute rapid.

În opinia Laurei Codruţa Kovesi, şeful recent înfiinţatului Birou al Procurorului Public al UE, aceasta este o reţetă pentru o consecinţă neintenţionată: o creştere de proporţii a fraudelor şi corupţiei.

„Există multe motive pentru a crede că jurisdicţia noastră va spori”, a spus pentru Reuters Kovesi, care şi-a obţinut notorietatea fiind un procuror anti-corupţie neobosit şi extrem de eficient în ţara ei natală, România.

„Dacă sunt mai multe fonduri şi dacă există mai multă flexibilitate în modul de folosire a acestora, atunci anticipez realmente că vom avea mai mult de lucru”.

Biroul Procurorului Public European este programat să-şi înceapă funcţionarea deplină abia spre sfârşitul anului curent. Kovesi este încă în proces de construire a echipei de procurori şi de stabilire a sediului central în Luxembourg.

Dar organismul are deja jurisdicţie şi va prelua conducerea în toate cazurile de infracţiuni de amploare, transfrontaliere cu implicarea bugetului UE, inclusiv fraude cu TVA, care se estimează că ar costa statele membre nu mai puţin de 64 de miliarde de euro anual.

Pentru Kovesi, care are 46 de ani, sunt deja indicii că răspunsul la pandemia de Covid-19 implică practici nu tocmai transparente, inclusiv atribuirea de contracte de achiziţie fără licitaţii deschise sau utilizarea unor documente trucate pentru cumpărarea de echipamente medicale sau medicamente la preţuri umflate artificial.

„Achiziţiile directe sunt foarte uşor de folosit, deoarece, dacă cineva vrea să atribuie un contract fără o licitaţie concurenţială, este foarte uşor de semnat un contract cu o companie care are un interes special sau are legătură cu rude sau prieteni”, a spus ea.

Dacă unele ţări din UE sunt renumite pentru criminalitatea organizată şi corupţie, Kovesi a spus că acesta este un fenomen generalizat în toate cele 27 de state membre ale UE.

Cea mai mare preocupare a ei în abordarea problemei este să dispună de suficiente resurse în acest scop.

După cum stau lucrurile, biroului ei i s-a atribuit un buget care permite cooptarea a puţin mai mult de 32 de procurori, un număr absurd de mic, luând în considerare anvergura responsabilităţilor lor, cu jurisdicţie în 22 din cele 27 de state membre, număr care este de aşteptat să crească.

Kovesi a spus că în prima zi de funcţionare, care potrivit graficului actual ar urma să fie în noiembrie, ar urma ca biroul ei să primească 3.000 de dosare din partea statelor membre, spre investigare.

„Şi în fiecare an după asta, încă vreo 2.000 de cazuri. Avem nevoie de mai mulţi bani şi mai mulţi procurori”, a spus ea, fără a dori să dea o cifră, dar sugerând că ar fi vorba de „sute”.

În pofida resurselor nu chiar optime, ea abia aşteaptă să se apuce de treabă, recunoscând că infracţionalitatea nu aşteaptă.

„Grupurile criminale organizate au o putere specială de a anticipa şi a exploata fiecare ocazie la o scară industrială”, a spus ea, îngrijorată de modul în care va fi exploatat virusul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22