Pe aceeași temă
Intenția lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi lider al PSD, este de a forma și conduce o comisie de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 produce o serie de modificări cu impact pe termen lung.
Parlamentarii vor să poată desfășura anchete în paralel cu justiția și să îi oblige pe cei convocați să se prezinte la comisiile parlamentare. Cei care refuză vor fi dați pe mâna Parchetului, iar prima țintă pare a fi șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, scrie Romani liberă.
Birourile Permanente reunite au discutat, ieri, două inițiative de modificare a Regulamentului ședințelor comune, elaborate de deputații PSD Florin Iordache și Eugen Nicolicea. Iniţiatorii propun să fie posibilă o comisie de anchetă chiar dacă există o anchetă a Parchetului în paralel a precizat secretarul Camerei Deputaților, Ioana Bran (PSD).
În prezent, Regulamentul Camerei Deputaților interzice desfășurarea de anchete parlamentare în paralel cu cele ale organelor competente în domeniu.
Dosar legat de scrutinul din 2009
Recent, Parchetul General a anunțat deschiderea unui dosar legat de scrutinul din 2009, ceea ce, în mod normal, ar fi dus la suspendarea anchetei parlamentare. O altă modificare vizează instituirea unor reguli referitoare la „citarea și invitarea unor persoane în fața comisiei de anchetă care să cuprindă și măsurile propuse în situația în care aceste persoane refuză nemotiva să se prezinte în fața comisiei”. Inițiativa urmează să fie discutată de Comisia specială pentru statutul deputaților și senatorilor și supusă votului plenului reunit.
Potrivit propunerii, comisiile de anchetă parlamentară pot cita „orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștiință despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care constituie obiectul de activitate al comisiei”. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fața comisiei. În cazul refuzului nemotivat de prezentare la comisie, aceasta poate sesiza fie șeful instituției respective, fie poate propune organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de articolul 267 din Codul Penal. Este vorba de omisiunea sesizării care se pedepsește cu pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
De asemenea, comisiile parlamentare de anchetă pot invita orice altă persoană „care poate avea despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată”. Însă, persoana respectivă poate răspunde și în scris, trimițând documentele sau informațiile solicitate. Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furnzia informațiile solicitate sau de a pune al dispoziția acesteia celelate documente sau mijloace de probă, poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constititui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.
Parlamentarii vor să o audieze inclusiv pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Aceasta a fost acuzată de jurnalistul Dan Andronic că ar fi participat la o întâlnire desfășurată în noapte turului doi al alegerilor din 2009, alături de Gabriel Oprea, George Maior și Florian Coldea. Cum Kovesi este singura din acest grup care deține o funcție luată în vizor de PSD, cea de procuor șef al DNA, ea pare să fi devenit principala țintă a comisiei de anchetă.
Andronic, pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului
Luna trecută (11 aprilie), Dan Andronic a fost pus sub acuzare de DNA pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Motivul: În septembrie 2016, atunci când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el în campania electorale, acreditând ideea că persoanele inculpate în cauză nu au participat la săvârşirea faptelor de care sunt acuzate, conform procurorilor DNA.
În dosarul privind campania prezidenţială din 2009 sunt acuzaţi Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.
"Erau niște neconcordanțe"
„Nu va fi nicio suprapunere între Parchet și Parlament. Ancheta penală e treaba Parchetului, noi nu anchetăm faptele penale. Dacă descoperim fapte penale le trimitem Parchetului. Pe noi ne-a interesat ca să îi putem chema la comisii pe cei implicați, să dea explicații. Erau niște neconcordanțe între regulamentul Camerei Deputaților și cel al Senatului”, a explicat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
De altfel, această soluție fusese prefigurată de afirmațiile anterioare ale lui Eugen Nicolicea. El a declarat, recent, că refuzul de a participa se va face cu asumarea riscului de a ascunde adevărul şi de a suferi consecinţele de rigoare.