Pe aceeași temă
"Daca nu investigam pe nimeni, daca nu ne atingeam de nimeni, toata lumea ne lauda si ar fi fost foarte bine. Nu o sa cedam. Eu nu o sa cedez. O sa ne continuam treaba, cat vor vom fi lasati, pentru ca noi ne luptam cu mafia", afirma procurorul sef DNA Laura Codruta Kovesi intr-un interviu acordat Ziare.com.
Cele mai importante declaratii ale procurorului sef DNA:
Intre 1 ianuarie 2016 - 1 iulie 2017 am avut din partea CSM, prin Inspectia judiciara, peste 120 de controale. Nu s-au gasit desfunctionalitati in ceea ce priveste activitatea noastra.
Nu am fost solicitata de ministrul Justitiei sa dau niciun fel de explicatii cu privire la cele intamplate in ultima vreme in DNA.
Nici eu, nici procurorii de caz nu am gresit in cazul OUG 13. In situatii similare, DNA a procedat la fel. Nu am investigat oportunitatea adoptarii unui act normativ.
Avem o problema a resurselor umane, nu am reusit sa acoperim in totalitate tot ceea ce faceam anterior cu sprijinul serviciilor de informatii.
Nu mai vorbesc cu fostul sot din ziua divortului. Nu protejez pe nimeni niciodata.
Nu am niciun fel de informatie, date, probe ca s-au fraudat alegerile. Daca aveam o astfel de informatie as fi fost prima care as fi deschis un dosar penal si as fi verificat.
Astept sa primesc raspuns de la CSM sa imi spuna daca un procuror sau un judecator este obligat sa se duca sa raspunda in fata Parlamentului.
Incepe un control de fond la DNA. Aveti emotii in privinta rezultatelor, a fost intrebată Kovesi, conform Ziare.com.
Kovesi: Nu am emotii. Perioada controlului vizeaza 1 ianuarie 2016 - 1 iulie 2017. Anul 2016, din punctul de vedere al parametrilor de calitate, a fost cel mai bun de la infiintarea institutiei (...) Daca ne raportam la perioada pentru care suntem acum controlati, am avut din partea CSM, prin Inspectia judiciara, peste 120 de controale. Au fost 126 de controale pe chestiuni punctuale si 8 controale tematice. Nu s-au gasit desfunctionalitati in ceea ce priveste activitatea noastra.
Ce inseamna controale tematice?
Kovesi: Spre exemplu: au fost verificate anumite dosare, modul in care procurorii au respectat dispozitiile legale, modul in care au solutionat dosarele vechi, in care DNA a comunicat public in relatiile cu presa.
Exista perceptia ca anumite dosare treneaza, de exemplu EADS, si altele inainteaza rapid, de exemplu "Bombonica". De ce aceste diferente de ritm?
Kovesi: Nu comentez dosare particulare. Cauzele obiective pentru care cauzele nu se solutioneaza sunt verificate de procurorii cu functii de conducere periodic. In sedinta aceea (vezi prima parte a interviului) s-a discutat despre dosare care sunt de mai mult de un an de zile in DNA si nu au fost solutionate.
Avem dosare care pot fi solutionate rapid si dosare care sunt complexe, presupun multe audieri, multe ridicari de documente, comisii rogatori, asistenta judiciara in alte state. Dar motivele pentru care un dosar nu a fost solutionat a fost verificat si de Inspectia judiciara, este verificat si de procurorii cu functii de conducere din DNA tot timpul.
Sustineti ca nu exista dosare tinute la sertar in mod voluntar?
Kovesi: Nu exista dosare lasate in nelucrare intentionat. Daca un procuror cu functie de conducere constata ca nu s-a lucrat ritmic intr-un dosar, de exemplu nimic timp de 30 de zile, si s-a mai intamplat, are posibilitiatea sa-l dea altui procuror. Si au fost situatii cand s-au redistribuit dosare si pentru ca un procuror a fost prea incarcat sau avea cauze complexe. De aceea se verifica periodic situatia dosarelor aflate in lucru.
Este adevarat ca o parte, cel putin dintre inspectorii care vor controla DNA, sunt apropiati ai dnei Oana Schimdt Haineala, fost secratar de stat in cabinetul Iordache si audiata in chestiunea OUG 13?
Kovesi: Nu comentez.
(...)
In ce relatie sunteti cu ministrul Tudorel Toader? Ati avut o explicatie cu domnia sa in uma scandalurilor recente?
Kovesi: Avem o relatie institutionala, nu am fost solicitata sa dau niciun fel de explicatii. Am avut o singura intalnire, cand a fost acea evaluare legata de decizia CCR. In rest nu mi s-a cerut niciun punct de vedere, nicio explicatie cu privire cele intamplate in ultima vreme in DNA.
Deci dl Toader nu v-a pus nicio intrebare referitoare la inregistrari, la tensiunile din ultima vreme?
Kovesi: Nu, nu am avut nicio discutie din primavara.
Acum considerati ca ati gresit in cazul OUG 13, dvs personal si procurorii de caz?
Kovesi: In niciun caz. Nici eu, nici procurorii. Dosarul a fost inregistrat ca urmare a unei plangeri penale cu care am fost sesizati. La primele verificari s-a constatat ca ea nu intrunea conditiile prevazute de Codul de procedura penala, s-a restituit pe cale administrativa pentru a fi completata, persoana care a facut plangerea a revenit.
Noi am primit o plangere penala pe care, potrivit legii nu o putem refuza, am inregistrat-o, a fost repartizata unor procurori. In conformitate cu practica ICCJ, noi trebuie sa facem o minima ancheta efectiva. Nu putem primi o plangere si sa scriem pe ea 'nu se dovedeste'. Trebuie sa facem un minimum de verificari, ceea ce s-a intamplat si in acest caz. S-au facut niste audieri de martori, s-au ridicat niste inscrisuri.
In situatii similare, DNA a procedat la fel. Sunt 3 dosare solutionate in ultimii 5 ani in care s-a facut plangere pe acea stare de fapt, s-a inregistrat, s-au facut verificari, dupa care s-a dat solutie. Starea de fapt fiind suspiciunea comiterii unor fapte penale, legate de adoptarea unui act normativ.
Dar sa fie clar: noi nu am investigat oportunitatea adoptarii unui act normativ. Noi am verificat anumite infractiuni care s-au comis in legatura cu pregatirea si elaborarea unor acte normative. Oportunitatea actului normativ nu era treaba noastra.
Dar in situatii similare s-a procedat la fel. Noi am respectat dispozitiile legale. La momentul in care CCR s-a pronuntat, acel dosar avea deja solutie data la DNA. Este imposibil sa ii ceri unui procuror sa prevada ce dispozitie dintr-o lege va fi declarata neconstitutionala.
Nu a fost vorba despre o neconstitutionalitate, ci despre un conflict.
Kovesi: Eu vorbesc la modul general. Nu comentez decizia CCR. Acea decizie, din momentul in care a fost anuntata si publicata in Monitorl Oficial, a fost respectata in totalitate.
In lumina acelei decizii, ministrii au capatat imunitate in ceea ce priveste procesul de elaborare si adoptare a actului normativ?
Kovesi: Nu vreau sa comentez decizia si nici nu vreau sa ma antepronunt pentru ca este posibil sa avem in lucru anumite situatii sau sa primim plangeri care privesc asemenea situatii. Decizia e publica, fiecare procuror va studia daca se aplica sau nu.
Totusi, daca un ministru ia spaga pentru a promova o OUG poate fi anchetat de DNA?
Kovesi: Nu doresc sa comentez situatii ipotetice.
Pe inregistrare sunteti auzita spunand ca va asumati ancheta OUG 13. Daca ati spus asta, ce va asumati?
Kovesi: Este un fragment scos dintr-un context mai larg in care spun ca imi asum ceea ce au facut procurorii DNA, in sensul ca au respectat legea in totalitate.
A existat recent o achitare de rasunet, a dlui Rusanu, dupa ce a petecut 7 luni in arest preventiv. Este un esec al DNA pe care vi-l asumati?
Kovesi: Este o decizie judecatoreasca, nu comentez, pot doar sa va spun ca la sfarsitul fiecarui an, solutiile in care se dispune achitare sunt analizate pentru a stabili motivele. Spre exemplu, anul trecut, ele au vizat modul de interpretare a unor decizii ale CCR, faptul ca anumite fapte au fost dezincriminate, modul de interpretare a probelor. In fiecare caz, tebuie sa verificam daca solutia de achitare e imputabila procurorului.
Pana la urma, aceste solutii de achitare ne arata sanatatea sistemului de justitie din Romania. Noi am fost criticati de unii ca procentul de achitari e foarte mic, 10% la inceputul anului, si acest lucru inseamna ca punem presiune pe instanta. Altii, dimpotriva, ne-au criticat ca acest 10% e un procent foarte mare.
Aceste achitari ne arata ca dosarele se judeca pe probe, administrate in faza de urmarire si in faza de judecata. Cand un judecator pronunta o solutie definitiva de achitare, rolul nostru de judectori este sa analizam daca procurorul a gresit si daca sunt situatii imputabile sa eliminam pe viitor asemenea vicii.
Poate exista achitare fara sa fi gresit procurorul?
Kovesi: Noi verificam acest lucru in fiecare an. Oricine are indoieli in privinta modului in care un procuror a instrumentat un dosar se poate adresa Inspectiei judiciare. Exista situatii in care achitarea sa fie imputabila procurorului sau nu.
Cum colaborati cu SRI?
Kovesi: Colaboram institutional ca pana acum. Avem doar intalniri institutionale, respectam in totalitate dispozitiile legale, colaborarea vizeaza doar acele activitati pe care le putem desfasura dupa decizia CCR, sa primim sesizari sau informari. Colaborarea se desfasoara la fel si cu Ministerul de Interne, si cu politia.
Va intreb la fiecare interviu, o fac si acum: in ce masura ati reusit sa compensati absenta suportului tehnic din partea SRI? Si ma refer mai mult la filaje si interceptari ambientale decat la interceptarile telefonice.
Kovesi: In primul rand, avem o problema a resurselor umane, am alocat foarte multe pentru a implementa masurile de supraveghere tehnica, nu am reusit sa acoperim in totalitate tot ceea ce faceam anterior cu sprijinul serviciilor de informatii.
Cred ca din punctul de vedere al tacticii si al investigatiilor pe care le avem, nu este oportun sa spun public daca nu reusim pe anumite aspecte. Nu vreau sa anunt public ce putem face si ce nu putem face din punct de vedere tehnic, pentru ca atunci cei pe care ii urmarim si-ar putea lua masuri de precautie.
La precedentul interviu imi spuneati ca DNA lucreaza pe avarie din acest punct de vedere. Ati iesit de pe avarie?
Kovesi: Suntem un pic mai bine. Am stins un beculet, dar pana sa fie bine sau foarte bine avem mult de parcurs. Fara acele resurse umane si materiale pe care le-am solicitat inca de anul trecut, nu vom reusi sa realizam tot ceea ce trebuie sa facem. Am facut reveniri la acele solicitari, asteptam sa vedem daca vor fi aprobate sau nu.
Ati incercat sa-l protejati pe fostul dvs sot de ancheta penala in cazul autostrazii surpate?
Nu mai vorbesc cu fostul sot din ziua divortului. Sunt 10 ani de atunci. Nu stiu sa va raspund despre ce face sau nu.
Intrebarea era daca ati incercat sa-l protejati de ancheta?
Nu. Nu protejez pe nimeni niciodata, nu am nicio legatura cu fostul sot, nu stiu ce se intampla cu el.
Stiati sa fie mentionat in dosarul autostrazii, instrumentat de dna Moraru Iorga?
Nu cunosc aceste lucruri, nu ma intereseaza cine este investigat. Initial, acel dosar a fost la o doamna procuror care a inceput investigatiile, a iesit apoi la pensie, dosarul a fost repartizat dnei Iorga, care a continuat activitatile in dosar, a dispus masuri preventive, a dispus anumite activitati necesare pentru a strange probe, dosarul este repartizat acum altui coleg si se lucreaza ritmic in el.
Face parte dintre acele dosare care stagneaza?
Nu, dar vorbim despre constructii de autostrazi, sunt necesare expertize tehnice, e un volum mai mare de activitati care trebuie facut. Complexitatea dosarului a facut sa nu poata fi solutionat in 6 sau 8 luni ca alte dosare. Dar daca cineva are suspiciuni cu privire la felul in care se desfasoara ancheta, se poate face plangere la Inspectia judiciara.
(...)
Ati spus de mai multe ori ca nu demisionati. Nu considerati ca, in contextul acestor scandaluri, prezenta dvs in fruntea DNA vulnerabilizeaza institutia?
Kovesi: Nu eu sunt problema. Problema este eficienta DNA. Ea ii dispera pe unii care vor ca noi sa nu ne mai facem treaba. Eficienta DNA e problema. Orice procuror-sef ar fi, este sau va fi, daca va fi eficient, va fi si el o problema.
De aceea suntem atacati, de aceea mafia ne ataca, de aceea sunt presiuni, de aceea sunt hartuiri, pentru ca suntem eficienti. Daca nu investigam pe nimeni, daca nu ne atingeam de nimeni, toata lumea ne lauda si ar fi fost foarte bine. Am deranjat persoane care au detinut functii importante, care au detinut averi importante. Este un asalt asupra DNA pentru eficienta.
Am discutat despre acest subiect cu colegii mei. Nu o sa cedam. Eu nu o sa cedez. Ei nu o sa cedeze. O sa ne continuam treaba. Cat vom fi lasati, pentru ca noi ne luptam cu mafia.
Va reprosati ceva?
Nu. Nu cred ca sunt o problema pentru DNA. La nivel personal, viata mea ar fi mult mai usoara si mai linistita daca n-as fi procuror sef DNA. Dar eu nu voi ceda. Voi continua sa-mi desfasor atributiile pana in ultima zi de mandat. Raman alaturi de colegi si impreuna vom continua ce am inceput, indiferent de hartuielile si presiunile la care suntem supusi.
Am vorbit chiar azi (vineri) cu colegii si cu totii am ajuns la concluzia ca ne vom continua activitatea. Suntem o singura tabara, tabara DNA care luptam cu coruptii si nu o sa ne lasam.
Nu aveti totusi procurori care se simt intimidati, care sa se gandeasca la viata lor?
Kovesi: De aceea suntem echipa, de aceea suntem impreuna, ca sa fim uniti, sa ne sprijinim atunci cand avem nevoie si acest lucru se intampla in fiecare zi.