Pe aceeași temă
UPDATE - Manifestanții țin un moment de reculegere în fața Palatului Regal. Sunt citite numele celor care au căzut în Decembrie 89. Potrivit Agerpres, printre cei prezenţi în Piaţa Revoluţiei s-au numărat filosoful Mihai Şora şi actriţa Oana Pellea, aceasta din urmă citind o parte dintre listele cu numele eroilor. Pagini cu numele, vârsta la data morţii, locul în care au fost ucişi şi ocupaţia au fost legate de gardul Muzeului Naţional de Artă – fostul Palat Regal, lângă ele fiind puse candele aprinse.
Sursa: G4Media.ro
UPDATE - Manifestanții au pornit în marș spre Piața Revoluției, urmează o nou oprire la Sala Dales.
UPDATE - În Piața Universității se ține un moment de reculegere în memoria victimelor evenimentelor din 1989. Coloana a ajuns în Piața Universității, sunt peste 4000 de oameni. Piața este blocată. Pe bulevardul Magheru, manifestanții strigă ”Europa!”, Jandarmeria apără hoția!” și ”Nu vrem să fim conduși de hoți!” Bulevardul Magheru este complet blocat de coloana de manifestanți, sunt acum mult peste 2000 de oameni. Se strigă ”Nu vrem să fim conduși de hoți” si ”România cere, fără grațiere!”
UPDATE - S-a luat decizia să nu se mai strige nicio lozincă politică și să se aplaude până la Universitate, în memoria celor care au murit în 1989 ”pentru ca noi să ne putem exprima liber”. Se strigă doar ”cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor”:
UPDATE - Coloana se apropie de Piața Romană. Se scandează „Păcat, păcat de sângele vărsat” și „Iliescu după Vișinescu”, „Nu vrem să fim conduși de hoți”, ”Singura soluție”, PSD, Ciuma Roșie”.
UPDATE - Participanții la marș nu au uitat de jandarmii care au intervenit brutal la protestul din 10 august. Ei scandeaza „Jandarmeria apără hoția” și „Rușine să vă fie!” și „PSD, ciuma roșie”
UPDATE - Oamenii au plecat în mars spre Piața Romană. Se scandează „Libertate!” și „Jos comunismul”
Participanții la eveniment sunt rugați să vină cu câte o candelă pentru a onora memoria celor care și-au pierdut viața în urmă cu 29 de ani. ”Ne vom strânge la ora 16:00 în Piața Victoriei, iar la ora 17:00 vom pleca în marș spre Piața Universității pentru a aprinde candele și pentru a citi numele fiecărui erou. Ei au crezut în libertate în cele mai negre vremuri ale României. Voi credeți?”, mai spun organizatorii. Demersul a fost inițiat de organizațiile Rezistența, Corupția Ucide și Inițiativa România.
Evenimentul are ca principal scop comemorarea victimelor evenimentelor din decembrie 1989, organizatorii rugându-i pe participanți să vină cu candele.
Traseul marşului este: Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Sala Dalles - Palatul Regal. La Piaţa Universităţii şi la Sala Dalles vor fi ţinute momente de reculegere, iar în faţa Palatului Regal ar urma să fie citită lista "celor 1200 de eroi căzuţi pentru libertate", se arată pe pagina de socializare a evenimentului.
"Pe 22 dimineața, pe la ora 8-9, eu personal am fost printre primii 15-20 care au capturat singurul tanc al Armatei lui Ceaușescu, în Piața Rosetti. Au încercat să dea cu tancurile peste noi, dar când au văzut atâta putere, determinare, noi am urcat peste tancuri. Au venit și ne-am aruncat peste ei. (...) Dosarul se mișcă foarte greu. Actualul procuror general a promis că-l va încheia cu celeritate. De unde? Ca și cu dosarul Mineriadei, într-un an și 8 luni, e tot în cameră preliminară. Se se afle adevărul odată, să ne liniștim", a declarat, pentru Mediafax, Petre Muraru.
"Mi-amintesc ziua de 21, pentru că atunci am început să aflu că a început. Eram atât de ocupată zilele acelea încât veștile de la Europa Liberă îmi scăpaseră. A venit cineva și mi-a zis "Doamna doctor, știți că a căzut Ceaușescu?" Atunci am simțit că mi se înmoaie picioarele, mi se încleștaseră fălcile ca la spasmofilie și eram aproape să leșin de bucurie. E o emoție greu de suportat și acum pentru că nu credeam că vreodată o să ajungem să trăim altfel. Era așa de rău atunci că nu credeam că va fi altfel. Dosarul ar fi trebuit să înceapă cu foarte mult timp în urmă , e foarte mare păcat că lucrurile au fost tergiversate", a declarat, pentru Mediafax, Maria Mihăiță.