Pe aceeași temă
„O atenție deosebită a fost acordată, în cadrul întâlnirii, situației dificile cauzate de blocajul înregistrat în implementarea celei de-a doua faze a proiectului Infrastructura Luminii Extreme - Fizica Nucleară (ELI-NP) de la Măgurele, ce presupune instalarea unui sistem de fascicul luminos gamma”, a informat CE într-un comunicat remis StartupCafe.ro.
„Înaltul oficial european a semnalat îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la aceste întârzieri și a subliniat necesitatea găsirii unei soluții cât mai rapide de către autoritățile române și contractorul selectat de acestea pentru implementarea fazei a doua a proiectului, tocmai pentru a avea garanția că proiectul ELI-NP va fi finalizat în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020”, a precizat sursa citată.
În context, Corina Crețu a avertizat asupra riscului producerii unei situații care ar aduce pierderi de bani europeni României și ar afecta credibilitatea cercetătorilor români.
„Încurajez părţile implicate să încerce să ajungă rapid la un compromis, pentru a putea finaliza acest proiect în actualul exercițiu bugetar. Este important, atât pentru Ministerul Cercetării şi Inovării, precum și pentru comunitatea cercetătorilor din România, să evite o situație care, dincolo de pierderile financiare, ar afecta inclusiv credibilitatea și reputația cercetătorilor români. În acest sens, le propun tuturor părților implicate în derularea proiectului ELI să avem o discuție la nivel înalt, de data aceasta la Bruxelles, împreună cu colegul meu, Carlos Moedas, comisar european pentru cercetare, pentru a face o nouă încercare de a ieși din acest impas. Proiectul laserului de la Măgurele este un proiect fanion nu doar pentru România, ci și pentru cercetarea din întreaga Uniune Europeană", a declarat comisarul european Corina Creţu.
Îngrijorarea Comisiei Europene a apărut în urma disputei existente deja de ceva timp între beneficiarul proiectului - Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN-HH) - și consorțiul european EuroGammaS (EGS), care trebuie să livreze și să instaleze sistemul de fascicul luminos gamma, în baza unui contract în valoare de 66 milioane de euro.
România beneficiază de o alocare de peste 22 miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014 – 2020, din care 422 milioane de euro sunt destinate cercetării publice.
Proiectul Infrastructura Luminii Extreme - Fizica Nucleară (ELI-NP), parte a infrastructurii paneuropene de cercetare, a început în perioada de finanțare 2007 - 2013, iar acum se află în faza a doua de implementare. Bugetul total se ridică la aproximativ 250 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată în cadrul Programului Operațional pentru Competitivitate (COP). În prima fază a proiectului a fost construită o clădire specială pentru fascicule laser și gamma și pentru experimente, iar etapa a doua presupune construirea de mașini și echipamente pentru un laser de 10 PW și pentru un fascicul gamma, precum și pentru instalarea acestora.