Pe aceeași temă
„Ori de câte ori vom avea un foarte tânăr şi crud reprezentant pus în linia întâi, există o foarte mare suspiciune ca acea persoană a fost pusă acolo ca să i se spună ce să facă de către cineva care este în spate. Există o probabilitate foarte mică ca acea persoană să aibă iniţiative şi să rezolve probleme”, a declarat Lazăr miercuri, la dezbaterea organizată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pe tema corupţiei şi fraudelor din domeniul achiziţiilor publice, conform News.ro.
Procurorul general a dat exemplu Franţa, unde a fost înfiinţat, după al Doilea Război Mondial, un institut pentru pregătirea funcţionarilor publici.
„La noi, după Revoluţie, orientându-ne spre vest şi spre cultura UE, ar fi trebui să avem un institut similar, care să pregătească tinere cadre, să le formeze profesional. Se face aşa ceva oare?”, a mai spus Lazăr.
El a declarat că nu i se pare încurajatoare situaţia din România, în condiţiile în care statul nu se orientează către formarea unei culturi instituţionale şi pregătirea amplă a funcţionarilor publici.
„La fiecare schimbare de mandat, apar personaje noi despre care se pune problema cine sunt, fiindcă nu am auzit să rezolve o problemă în domeniul lor profesional. Şi se pune problema dacă să avem încredere în ei”, a subliniat Lazăr.