Pe aceeași temă
Constantin Ticu Dumitrescu (27 mai 1928-5 decembrie 2008)
Constantin Ticu Dumitrescu s-a nascut in 1928, in judetul Prahova.
A urmat destinul familiei sale in lupta impotriva comunismului, fiind arestat in repetate randuri de Siguranta si Jandarmeria comunista pe cand era elev sau student (1945-1948). A fost eliminat din Facultatea de Drept inainte de a fi arestat de Securitate si condamnat ca detinut politic la ani grei de inchisoare. Dupa eliberare, la cererea sa de a continua studiile universitare, Ministerul Invatamantului, intr-o comunicare oficiala, ii respinge solicitarea, motivand ca "se mentine eliminarea din toate universitatile din tara pentru activitate antidemocrata".
Dupa eliminarea din facultate, urmarit de Securitate, devine fugar, pentru ca in 1949 sa fie arestat si apoi condamnat ca detinut politic. Eliberat in 1953 cu domiciliu obligatoriu, este rearestat si condamnat la 23 de ani de munca silnica pentru crima de uneltire. A supravietuit detentiei din inchisorile si lagarele de exterminare comuniste, fiind eliberat in 1964, odata cu gratierea tuturor detinutilor politici din Romania.
Pentru a-si castiga existenta si totodata ca masura de autoizolare, a lucrat pe diferite santiere forestiere din Muntii Cernei, Muntii Bucegi, Muntii Oituz si Muntii Vrancei. A prestat diferite munci (sef echipa, muncitor, functionar tehnic). Dupa 1970 a devenit seful unui mic santier de constructii forestiere din Vrancea, care a fost timp de 17 ani consecutiv printre cele mai eficiente si rentabile santiere din cadrul Ministerului Economiei Forestiere si de aici, venind de la sine, diplome si medalii, pe care insa nu le-a cerut si nu le-a dorit niciodata.
La 22 decembrie 1989 a patruns cu ceilalti oameni de curaj in sediul Comitetului Central, participand la evenimentele respective. De atunci s-a implicat in lupta pentru edificarea democratiei in Romania, iar ca parlamentar a initiat o serie de legi dintre care amintim Legea deconspirarii Securitatii (Legea Ticu), Legea lustratiei, Legea anularii condamnarilor politice din perioada comunista etc.
In 1990 a fost membru al CPUN, senator in doua legislaturi (1992-2000), presedinte al Asociatiei Nationale a Fostilor Detinuti Politici din Romania si al Uniunii Internationale a Fostilor Detinuti Politici (1991-1999).
Ca om politic s-a afirmat in activitatea PNTCD, fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu.
Dupa 2003 s-a retras din activitatea politica, nefiind de acord cu compromisurile si linia spre care se indrepta PNTCD.
Din 2006 a fost membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, institutie
infiintata la initiativa sa.
Sursa: CNSAS
A plecat in lumea celor drepti unul dintre cei mai curati oameni pe care mi-a fost dat sa-i cunosc. Putine personalitati si-au pus atat de puternic amprenta, in sens benefic-constructiv, asupra tranzitiei Romaniei dinspre totalitarism catre societatea deschisa. Pentru mine si prietenii mei apropiati de idei, este vorba de o pierdere personala ireparabila. De cate ori am trait, mai cu seama in ultimii ani, momente de deruta, de cate ori am fost descurajat si dezgustat de ordurile debitate prin diversele publicatii ostile decomunizarii, a contat imens faptul ca ma puteam sfatui cu cel care a fost Ticu Dumitrescu. Imi amintesc perfect prima noastra convorbire telefonica, pe la inceputul anilor ‘90. D-l Ticu se afla la New York si m-a sunat din redactia saptamanalului Lumea Libera Romaneasca. Cel care ne-a mijlocit convorbirea a fost regretatul Cornel Dumitrescu, alaturi de Dan Costescu, editor al acelei importante publicatii a exilului romanesc. Am vorbit indelung despre situatia fostilor detinuti, despre manevrele regimului fesenist de a impiedica deschiderea dosarelor Securitatii. In anii urmatori ne-am intalnit si am vorbit pe larg despre avatarurile Legii Ticu privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca institutie criminala, despre lupta sa pentru adevar in Romania.
Constantin Ticu Dumitrescu a fost un luptator devotat pentru dreptate, adevar, onoare si cinste. A fost un militant civic pentru care au existat un numar de valori care nu puteau fi nici negociate, nici terfelite. A petrecut ani grei in temnitele comuniste pentru faptul ca a refuzat sa pactizeze cu fortele Raului totalitar. Constat cu stupoare ca diversi ticalosi incearca acum sa maculeze, postand anonim pe unele forumuri, chiar si experienta concentrationara a acestui om de exceptie. Se pare ca nemernicia nu cunoaste limite. A fost un democrat sincer, un om de o caldura si de o generozitate unice. A fost tinta unor calomnii imunde, a unor atacuri abjecte venite din partea fostilor sai tortionari si a aliatilor lor actuali, dintre care unii se pretind "anticomunisti". S-au folosit impotriva sa cele mai mizerabile forme de dezinformare. Au crezut agentii Raului ca-i vor frange vointa de libertate. S-au inselat, insa, lamentabil.
In anul 2008, Editura Polirom a publicat volumele de amintiri Marturie si document (volumul al doilea al memoriilor a aparut cu putin inaintea stingerii sale din viata). A scris aceste carti pentru ca a crezut, asemeni Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca, in datoria absoluta de a depune marturie: "...am o datorie sfanta fata de prietenii si colegii mei de suferinta, fata de cei ucisi de securisti sau de temniceri, cat si fata de muntii de suferinta si de teroare indurati de poporul roman in perioada tiraniei comuniste. Cu atat mai mult cu cat, de 17 ani incoace, se aplica tot mai concertat o adevarata strategie a ascunderii sau a uitarii programatice si chiar a uitarii ororilor si a crimelor comunismului. (...) N-am avut tinerete, insa am dobandit cel mai paradoxal titlu de noblete din istoria umanitatii, cel de detinut politic. Acest titlu isi revendica nobletea, deoarece nu poate fi obtinut cu bani! Pentru a-l fi avut, incercarile erau insa atat de grele, incat costau adesea viata; cei care l-au primit nu l-au dorit si nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu si-au dat seama ca ne innobileaza, ci au crezut exact contrariul". Iata cuvinte menite sa dainuiasca, sa aseze o experienta paradigmatica sub specia vesniciei. Avem de-a face, sunt convins, cu carti absolut indispensabile pentru cei care vor sa stie ce a fost dictatura comunista. Nu numai amintirile sale, de o uluitoare acuitate, dar si documentele culese cu grija dau imaginea deopotriva a terorii si a rezistentei. Pe data de 27 mai 2008, d-l Ticu Dumitrescu mi-a scris o dedicatie, una dintre cele mai miscatoare pe care le-am primit vreodata, in care ma numea "autorul inteligent si documentat al unor carti esentiale intru cunoasterea si condamnarea comunismului". Nu pot spune decat ca tot ce voi face in continuare pentru punerea in viata a recomandarilor Comisiei Prezidentiale, in cadrul Comisiei Consultative instituite de presedintele Traian Basescu, va fi inspirat de aceste pe veci vii cuvinte ale celui care a fost d-l Ticu Dumitrescu. Tin sa mentionez aici si omagiul adus in primavara, la festivitatea de la ICR, de presedintele Traian Basescu domnului Ticu Dumitrescu ca simbol al luptei antitotalitare.
D-l Ticu Dumitrescu mi-a facut onoarea de a-mi darui aceste volume. Ne-am intalnit mereu in casa bunei noastre prietene comune Gabriela Stoica, vaduva marelui jurnalist Florin-Gabriel Marculescu, ea insasi o luptatoare activa pentru democratie si pluralism. In apartamentul Gabrielei, in luna aprilie 2006, m-am intalnit cu d-l Ticu si am analizat chestiunile prioritare legate de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste (la televizor, chiar in acea seara, sub ochii nostri uimiti, Cornel Nistorescu si Petru Romosan perorau de-acum contra Comisiei). Acum, cand unii isi fac un titlu de glorie din "demitizarea" demersului condamnarii comunismului, vorbind, cu jenanta frivolitate, despre anticomunism ca "iluzie", este cazul sa afirmam transant anumite adevaruri de fapt: comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii institutionalizate, a mediocritatii si a imposturii. Ticu Dumitrescu a spus aceste lucruri cu tarie, inclusiv in acel veritabil testament moral care a fost mesajul sau trimis in luna iulie 2008 catre Scoala de Vara din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet.
Ca presedinte al AFDPR, extrem de apropiat de d-l Corneliu Coposu, d-l Ticu Dumitrescu a tinut piept incercarilor de a da o linie resentimentar-vindicativa pozitiilor fostilor detinuti. A luptat pentru adevar in cadrele statului de drept, ale procedurilor legale democratice. Nu a preconizat razbunarea, ci dreptatea. A luptat pentru neuitare. Gratie lui si colegilor sai, AFDPR este una dintre cele mai importante componente ale societatii civile din Romania.
Tin sa-l omagiez pe d-l Constantin Ticu Dumitescu pentru imensul sau rol in dezvaluirea trecutului totalitar si pentru lupta sa ca senator PNTCD, presedinte al AFDPR, membru al Colegiului CNSAS, al Consiliului IICCR, al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste si coautor al Raportului Final, pentru decomunizarea Romaniei si instituirea statului de drept. Toti cei care l-au cunoscut i-au pretuit altruismul, spiritul responsabil, franchetea si echilibrul judecatii. Intr-o lume macinata de meschine vanitati, in care poltronii, lichelele si saltimbancii continua sa-si faca de cap, lectia d-lui Ticu Dumitrescu ramane clara si demna de urmat: sa nu-ti abandonezi principiile, sa nu uiti supliciul victimelor, sa cultivi mereu calea legala catre dreptate. Cu moderatie si fermitate, d-l Constantin Ticu Dumitrescu a trasat si a urmat exemplar aceasta cale.
