Limba română a picat la Capacitate

Manualele de română, așa cum arată acum, sunt metoda cea mai sigură de a omorî în fașă entuziasmul celor mai pasionați elevi.

Zilele acestea, se finalizează, după contestații, rezultatele examenului de capacitate 2014, iar vineri începe înscrierea la licee. Primele rezultate la evaluarea naţională, înainte de contestaţii, au fost anunţate de Ministerul Educaţiei pe 27 iunie. Dintre cei aproape 160.000 de elevi care au dat examenul de capacitate 2014, 113.250 (70,8%) au obţinut me­dii peste 5. Pe materii, la ro­mână 73,1% au luat note pes­te 5, iar la matematică 72,9%. Deşi procentele la nivelul mediilor sunt apro­xi­mativ egale, există o răs­tur­na­re a raportului dintre matematică și ro­mâ­nă: potrivit datelor Ministerului Educaţiei, no­tele de 10 la matematică (4.300) au fost de opt ori mai numeroase decât cele de la ro­mână (538).

Pentru prima dată în ultimii ani, proba la lim­ba și literatura română pune mai multe pro­bleme decât cea la matematică. Pentru ori­ci­ne se uită la subiecte în căutarea ex­pli­cației, lu­crurile devin limpezi, iar reacția Fe­de­rației Na­ționale a Asociațiilor de Părinți și a Con­si­liu­lui Național al Elevilor, care au depus un me­mo­riu la minister după afișarea re­zul­ta­telor de la evaluarea națională, e absolut jus­ti­fi­ca­tă.

Mai mult decât atât, în cazul ambelor probe, contestațiile au vizat și întocmirea baremului de corectare, gândit fără o nuanțare necesară în funcție de gradul de dificultate al su­biec­tului sau de capacitățile creative și ima­gi­na­tive ale elevului. Atât la ro­mână, cât și la ma­te­matică, punctajul acordat unui exer­cițiu de dificultate mi­că sau medie – nivel de cla­sa a V-a – a fost adesea egal sau mai mare decât cel alocat unei probleme com­pli­cate, care so­licita cunoștințe avansate, gân­dire logică și ima­ginație. Tră­gând linia, ba­remul a ne­dreptățit elevii buni, bine pre­gătiți, lăsând în schimb loc unor statistici căl­duțe și reconfortante pentru MEN.

Elevii absolvenți ai clasei a VIII-a au fost so­licitați să comenteze, la 14 ani, poezia Rânduri pentru Anul nou, de Ion Minulescu, și, ca ul­tim subiect, să redacteze, în „80-150 de cu­vinte, o scurtă narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de școală, cu un scrii­tor contemporan“. Ambele subiecte, au pro­testat atât părinții, cât și elevii, depășesc cu mult limitele impuse de programa la limba și literatura română pentru clasele V-VIII și, mai mult decât atât, nu respectă principiul ega­lității de șanse la rezolvarea subiectelor între diferitele medii (urban și rural), mai cu seamă dacă ne referim la al doilea subiect.

Se cer demisii, capete vor cădea cu siguranță. Probabil că, la anul, subiectele vor fi re­dac­tate cu mai multă atenție și cu ochii pe pro­gramă. Cauzele adânci ale problemei nu vor fi însă înlăturate, pentru că ele se regăsesc în modul nefiresc și anacronic în care este gândită inițierea elevilor în literatura română.

Pentru cine a avut vreodată curiozitatea – chiar fără să aibă copil de vârsta gimnaziului – să răsfoiască manualele de română, prima constatare e aceea că, deși, în aparență, față de felul cum au învățat generațiile de părinți, abordarea s-a modificat, ea rămâne fun­da­mental la fel de tributară unei viziuni în­ve­chite, etnocentrice, autoreferențiale. Alegerea autorilor, adeseori mediocri, lipsa de raportare la motive literare universale – care ar servi mai degrabă la corecta situare a operelor li­terare studiate –, absența unui efort de co­relare a tematicii cu literatura și arta uni­ver­sală transformă studiul literaturii într-o dis­ci­plină moartă. Dacă n-ar fi materie de exa­men, dacă de ea nu ar depinde, în mare mă­sură, viitorul elevilor cel puțin vreme de patru ani, dacă nu și mai mult, studiul literaturii ro­mâne n-ar mai constitui pentru mulți elevi – și pe bună dreptate, în forma în care se face acum – o prioritate.

Manualele de română, așa cum arată acum, sunt metoda cea mai sigură de a omorî în fa­șă entuziasmul celor mai pasionați elevi. Exem­­plele literare par a fi suspendate în timp și spa­țiu, literatura română crește și se dez­voltă într-o bulă de sticlă unde comparațiile nu-și au rostul; mobilitatea într-un spațiu cul­tural european, unde se presupune că ar tre­bui să ne creștem copiii, contactul cu marile opere ale literaturii universale sunt lăsate deo­parte. În locul unor repere limpezi și solide care să-i ghideze pe elevi în descifrarea unor bucăți li­terare apropiate vârstei și capacității lor de re­ceptare, manualele continuă să le li­vreze in­terpretări gata mestecate, formulate în limba de lemn a faimoaselor comentarii în­vățate pe de rost, aplicate de multe ori unor exemple li­te­rare mediocre. Consecința este că elevii nu învață, mulți dintre ei nici măcar la sfârșitul liceului, să structureze un text, să elaboreze un plan de idei, să formuleze o ipoteză, să își organizeze argumentația și să tragă concluzii.

Predarea românei pare că urmează în con­ti­nuare un soi de bizar program de tip pro­to­cro­nist, care-și găsește din păcate ecoul în ten­dințe similare în creștere în spațiul public: la­tina se trage, mai nou, din română, leagănul ci­vilizației mondiale se plasează obligatoriu în spațiul carpato-danubiano-pontic, iar poporul român închinător la moaște e creștin de 2.000 de ani. Lipsa de spirit critic, de cu­prin­dere cul­turală, îmbinată cu apetența din ce în ce mai evi­dentă în spațiul public (și stimulată de trus­turile de presă care cultivă din ce în ce mai apăsat național-comunismul în di­ver­se­le sale forme) pentru discursul antieuropean sunt in­gre­dientele cele mai sigure pentru for­ma­rea unui alt tip de om nou, la fel de prost pre­gătit pentru asumarea libertății și a exis­ten­ței de­mocratice precum îl visa vechiul regim. //