LIVE ÎCCJ: Va fi sau nu condamnat Dragnea în dosarul „Bombonica”? - VIDEO

Laurentiu Gheorghe | 15.04.2019

Îmbrânceli la sosirea lui Liviu Drganea la Înalta Curte între cei 400 de sustinatori PSD si cei vreo 50 de contestatari. Jandarmii, aflati in număr mare, au instalat garduri de protectie in fata ICCJ.

Pe aceeași temă

Acesta ar putea fi ultimul termen, după care instanța ar putea rămâne în pronunțare, iar sentința să fie dată peste 1 – 2 săptămâni.

Ora 14:00 Începe audierea lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea: Vreau sa mentionez modalitatea in care se desfasura activitatea la sediul PSD in perioada respectiva. Eram un partid in Opozitie. La sediul respectiv nu era o activitate de amploare. Aici se intrunea biroul judetean al partidului o data sau de doua ori pe luna. Aici participau alesii, in jur de 28, primari si alti membri PSD. Intalnirile aveau loc, de regula, sambata, sau la sfarsitul orelor de munca. Eu nu mai mergeam la sediul partidului, in afara acestor intruniri, deoarece nu aveam de de ce. Pe Botorogeanu si Stoica le-am vazut prezente la aceste intalniri

Liviu Dragnea: Declar si ca nu am avut niciun fel de discutii pe aceasta tema, eu sa le spun sa se angajeze la DGASPC Teleorman, iar in fapt sa lucreze la organizatia PSD. Nu am cerut cuiva sa le angajeze", precizeaza liderul PSD.

Liviu Dragnea: Cam batea vantul in sediile PSD. Intrasem in Opozitie. Asta este adevarul. Era greu sa ne intalnim si la cele doua sedinte care aveau loc pe luna. Ii aduceam foarte greu pe oameni sa facem sedinta de birou permanent judetean. Oamenii erau foarte speriati de Basescu in acea perioada

Inalta Curte: Discutii cu Floarea Alesu ati avut, ati discutat despre Botorogeanu si Stoica?
Liviu Dragnea: Nu am avut niciun fel de discutii, cum nu am avut niciun fel de discutii si despre alti angajati din aceata directie.
Inalta Curte: Este adevarat ca Floarea Alesu a venit la dumneavostra in 2008, sa discute cu dumneavoastra despre Botorogeanu si Stoica?
Liviu Dragnea: Nu!
Inalta Curte: In 2009?
Liviu Dragnea: Categoric nu!
ICCJ: Dar de ce veneau aceste persoane? Erau curiosi sau veneau sa sprijine partidul? Incerc sa inteleg.
Liviu Dragnea: Nu veneau de curiozitate. Veneau primarii...
ICCJ: Nu, Stoica si Botorogeanu? Erau membri de partid?
Liviu Dragnea: Eu sper ca da, nu stiu de ce participau, eu eram sigur ca toti erau membri de partid.
Liviu Dragnea: atributiile de coordonare efectiva le avea colegiul director, asa cum am mai declarat, si secretarul judetului, care era presedintele colegiului, avea rol de coordonare si control. Aceste aspecte aratate si la prima instanta erau prevazute de lege, de aceea nu aveam de ce sa fac o dispozitie de delegare.
Relationarea dintre Consiliile Judetene si DGASPC-uri se baza pe legislatia specifica acestor institutii. Niciun presedinte de CJ nu mergea in control sa verifice fise de pontaj sau prezente, erau atributiile colegiului de conducere.
Inalta Curte: Aveati sau nu obligatia de a sanctiona in aceasta situatie?
Liviu Dragnea: Desigur ca nu, sub nicio forma, era atributia si obligatia conducerii executive.

13:53 - Liderul PSD explica instantei ca nu a coordonat activitatea DGASPC Teleorman, in perioada in care era sef al CJ Teleorman: "Atributiile de coordonare le avea Colegiul Director."

13:51 - "Sunt total nevinovat, nu am avut cunostinta ca Adriana Botorogeanu si Anisa Stoica nu ar fi mers la serviciu. Nimeni nu mi-a spus ca cele doua salariate nu veneau la serviciu. Nu am cerut nimanui, nu am facut presiuni asupra nimanui pentru a le mentine pe cele doua in functii", declara Dragnea.

13:50 - "Mentin declaratile date in acest caz si cele de la confruntarea cu Floarea Alesu", precizeaza Liviu Dragnea, in deschiderea declaratiei de inculpat.

Ora 12:45 A început audierea Olguței Șefu, fostul director adjunct al Protecției Copilului Teleorman:

Principalele declarații:

  • Șefu Olguța: În intervalul 1 iulie 2012 și decembrie 2013 am fost director general pentru adulți, Avem în subordine un număr de 19 centre teritoriale.

  • Procedura era că eu sa fiu sesizată de șefii de serviciu de centre, dacă erau indicii privind săvârșirea unei abateri disciplinare. La rândul meu transmiteam mai departe directorului executiv, respectiv doamna Alesu Floarea, care la rândul său le trimitea comisiilor constituite pentru rezolvarea cercetărilor disciplinare. In intervalul menționat nu am avut nicio discuție cu nimeni despre situația inculpatei Botorogeanu.

  • Nu prea mă uitam pe rapoarte, erau sute, eram mai atentă când observam că s-au formulat obiecțiuni de către salariat cu privire la evaluare.

  • Fișele de prezență erau înaintate la contabilitate pentru plata drepturilor salariale. Nu aveam de unde să știu în perioada respectivă ca inculpata Botorogeanu era angajată la acel centru și că în realitate nu se prezenta la serviciu.

  • La întrebarea instanței privind locul unde ar fi trebuit să își desfășoare activitatea centrul pentru tineri arăt că era un singur angajat și nu avea unde să vină. Organigrama era stabilită de directorul executiv, adică Alesu Floarea, care nu m-a consultat niciodată cu privire la organizare.

  • Mențin declarațiile date. Biroul meu era în sediul instituției, erau in jur de o sută și ceva de salariați. Cei care lucrau în sediu erau in vederea mea, se întâmpla zilnic sa vorbesc cu unii dintre ei. După ce a venit DNA am aflat că Botorogeanu Adriana figura pe ștat de plată la un centru teritorial care nu avea sediu. Acesta e motivul pentru care nu am acordat atenție acestui centru. Știam din 2010, 2011 că acest centru nu va avea beneficiari. Am incercat să dăm funcționalitate acestei structuri, însă din motive de legalitate nu am putut. De aceea știam că nu va avea beneficiari.

  • Referitor la raportul de evaluare al inculpatei Botorogeanu, arăt că e semnătura mea pe acesta și că nu-mi amintesc când a fost prezentat la semnat, având în vedere că îmi erau prezentate sute de astfel de rapoarte. Este posibil să fi fost prin februarie- aprilie 2014. Menționez că evaluarea activității personalului nu era inițiată de mine, eu doar contrasemnam raportul întocmit de șeful de centru.

Ora 12:40 Procesul s-a reluat. Cererea avocatei lui Dragnea, de recuzare a unei judecătoare din complet, fost respinsă ca nefondată.

Ora 12:20 Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fost primar Constanța, în prezent rezident Madagascar, e și el la Curtea Supremă și s-a așezat lângă Liviu Dragnea, cu care a discutat câteva momente. Mazăre e la Înalta Curte în dosarul legat de construirea cartierului de locuințe sociale din Constanța

ora 12:00 Un magistrat asistent a anunțat că pronunțarea în cazul cererii de recuzare a judecătorului Simona Encean o să mai dureze, deoarece magistratul care trebuie să o judece este în altă sală, unde soluționează alte două dosare.

ora 11:30 magistratii au decis suspendarea sedintei pentru 30 de minute pentru a decide dacă acceptă recuzarea unui dintre judecători, cerută de avocații lui Dragnea. Motivul? În presă a apărut un articol potrivit căruia soțul unei judecătoare e susținător PSD.

ora 10: 50 Liviu Dragnea a ajuns la Curtea Supremă, procesul fiind programat să înceapă la ora 11:00.

Între susținătorii aduși de PSD și contestatari au loc schimburi e replici, trupele de jandarmi deplasate în număr mare la fața locului fac cu greu față situației.

  • Jandarmii au instalat garduri de protecție în curtea ICCJ pentru a-i împiedica pe protestatari să ajungă pana la sediul instituției.

  • Mai mulți protestatari foarte activi au fost ridicați de jandarmi și au fost duși în spatele clădirii pentru legitimare. Ulterior au fost eliberați, întorcându-se printre susținatorii lui Dragnea.

  • Sala de judecata este plină cu părțile din dosar și jurnaliști. În afara sălii atmosfera este incendiară, jurnalistii fiind agresati de către susținătorii PSD-isti.

*****

Președintele PSD, Liviu Dragnea, este așteptat luni, la ora 11:00, la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a fi audiat, alături de Olguța Șefu, fost director adjunct la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.

Declarațiile celor doi inculpați sunt ultimele probe cerute de magistrați înainte de pronunțarea sentinței definitive. Florin Iordache a sesizat însă Curtea Constituțională cu privire la modul în care a fost constituit completul de 3 judecători de la ÎCCJ, nespecializat în judecarea faptelor de corupție, așa cum prevede legea. Avocații vor invoca această sesizare de neconstituționalitate pentru a cere amânarea deciziei până după 19 aprilie, dată la care CCR va lua în discuție legalitatea formării completurilor de 3 judecători, care nu a fost specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, așa cum prevede Legea 78/2000. Astfel, avocații apărării invocă nulitatea absolută a primei sentințe și rejudecarea de la zero a fondului dosarului, de către un nou complet de judecători specializat.

Problema apărării este că o decizie favorabilă a judecătorilor constituționali în sensul admiterii sesizării depuse de vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, nu l-ar mai putea ajuta pe Dragnea dacă instanța supremă se pronunță definitiv până atunci în acest dosar.

Cele trei scenarii posibile, conform lui Adrian Neacșu, avocatul Olguței Șefu, prezentate de HotNews.ro:

  1. Luni se încheie dosarul și se pronunță și sentința, varianta cel mai puțin plauzibilă, în opinia avocatului. Într-o astfel de situație, nu mai folosește o eventuală decizie favorabilă a Curții Constituționale, care nu mai poate fi invocată nici prin căi extraordinare.

  2. Se acordă un termen de judecată special pentru a se pronunța CCR, așa cum vor solicita avocații luni.

  3. Încheierea procesului și amânarea pronunțării pentru 1-2 săptămâni, variantă considerată cea mai plauzibilă.

„Eu voi cere luni un termen pentru a se pronunța Curtea Constituțională, pentru că este o legătură directă între acest proces și decizia CCR. Invocăm faptul că decizia CCR ar putea avea efect direct asupra excepției invocate în dosar - am invocat o cerere similară în instanță, adică desființarea deciziei de condamnare de la instanța de fond, pe motiv că nu a fost pronunțată de un complet specializat în fapte de corupție. S-ar putea justifica acordarea unui nou termen în instanță pentru a se pronunța Curtea Constituțională. Instanța poate admite sau respinge o astfel de cerere", a spus Adrian Toni Neacșu.

Avocatul susține că și în cazul celei de a treia variante - încheierea procesului și amânarea pronunțării - instanța supremă ar putea dispune repunerea cauzei pe rol și reluarea de la zero a procesului, dacă între timp se pronunță Curtea Constituțională. "Chiar în lipsa motivării CCR. Dacă se amână pronunțarea, iar între timp CCR dă o soluție favorabilă, cauza poate fi repusă pe rol și rejudecată. Amânarea pronunțării înseamnă că nu se dă soluția luni, dar dosarul se finalizează abia la pronunțare și se poate aplica orice decizie care apare în această perioadă".

Completul de la instanța supremă care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Simona Daniela Enceanu, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera și Rodica Aida Popa. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii, astfel că ea ar urma să se pensioneze din 1 iunie.

La ultimul termen, pe 18 martie, au fost reaudiati 5 martori, 3 dintre ei la solicitarea lui Dragnea. Acestia insa au spus ca ei nu cred ca Dragnea aranjase angajarile fictive ale secretarelor PSD pentru ca ei personal nu au asistat la nicio discutie in care sa fie spus asa ceva.

Ceilalti doi martori au spus ca in institutie toata lumea stia asta, dar ca nimeni nu comenta situatia de teama ca isi vor pierde locul de munca.

Potrivit Agerpres, în cadrul audierilor, unul dintre martori a declarat că aproape 80% dintre salariaţii de la DGASPC Teleorman cunoşteau faptul că două angajate ale instituţiei lucrau de fapt la PSD Teleorman, însă nu comenta nimeni „de frică” să nu îşi piardă locul de muncă.

Martorul a mai spus că preşedintele de atunci al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, cunoştea probabil situaţia celor două angajate.

Dosarul vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica la DGASPC Teleorman, procurorii susţinând că de fapt acestea lucrau la sediul PSD Teleorman.

Dragnea nu s-a prezentat la proces, iar avocaţii săi au depus acte medicale care dovedesc faptul că liderul PSD se află internat în spital. La proces nu a venit nici fosta sa soţie, Bombonica Prodana.

Printre martorii audiaţi s-a aflat şi Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman.

Aceasta a relatat că, în noiembrie 2007, când a fost numită şefă la Resurse umane, i-a adus la cunoştinţă directorului general al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, că Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica nu se prezentau la serviciu.

„Lucram din 2002 la Direcţie. Auzisem vorbindu-se în instituţie că cele două nu veneau la serviciu. Alesu Floarea mi-a spus că se cunoaşte şi la CJ Teleorman această situaţie şi că nu este treaba mea. Afirm că 80% dintre salariaţii Direcţiei cunoşteau că cele două angajate nu veneau la serviciu. Se ştia că ele lucrau la sediul PSD şi probabil acesta era motivul pentru care nimeni nu reclama nimic. Nu spunea nimeni nimic pentru că toată lumea considera că preşedintele CJ Teleorman cunoştea situaţia şi probabil era dispoziţia lui ca cele două să lucreze la sediul PSD. (…) O dată pe an se punea în discuţie organigrama instituţiei, prilej cu care Alesu Floarea susţinea că a vorbit cu preşedintele Consiliului Judeţean. Afirmaţia anterioară reprezintă o bănuială a mea, pentru că foarte mulţi colegi de-ai mei erau membri ai PSD şi le cunoşteau pe cele două salariate care lucrau la partid”, a declarat Jenica Dumitru.

Întrebată cum a perceput teama din instituţie, aceasta a spus: „Am presupus că nu comentau de frică şi nu de dragul doamnelor Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica. Le era frică să nu-şi piardă locul de muncă”.

Pe scurt despre dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul mai multor termene de judecată,începând din septembrie 2018, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.

În 21 iunie 2018, un complet de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul ce viza angajarea fictivă a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica - la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, lucrând de fapt la PSD Teleorman.

DNA arată că, în calitate de preşedinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman și ar fi determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată la DGASPC Teleorman. Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

În motivarea deciziei de condamnare, magistraţii instanței supreme notează că liderul PSD "a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute". De asemenea, magistrații arată în motivare că, prin influenţă şi putere, Dragnea a determinat-o pe fosta directoare a DGASPC Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.

Liviu Dragnea a descris sentința drept "o execuție în masă" în care au fost condamnați 9 oameni pentru a se "justifica" și condamnarea sa.

La o zi după condamnare, Liviu Dragnea spunea că va avea o atitudine "mult mai fermă și mai radicală", cerându-și totodată iertare "miilor de români" care "stau în pușcărie" sau sunt "târâți prin tribunale" pe baza unui "articol sovietic" (privind abuzul în serviciu).

"Îmi cer iertare miilor de români, care unii stau în pușcărie pe un articol neconstituțional, alții sunt târăți în tribunale pe baza aceluiași articol sovietic. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult modificarea Codului Penal", spunea Dragnea, într-o declarație de presă pe holurile Parlamentului, în care a apărut înconjurat de liderii PSD.

În tot acest timp, Liviu Dragnea a încercat să scape de condamnare și să forțeze adoptarea unor Ordonanțe de urgență privind modificarea Codurilor penale sau contestația în anulare pe deciziile definitive ale instanțelor, iar ultima carte pe care a jucat a fost Curtea Constituțională.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22