Pe aceeași temă
UPDATE: Un parlamentar de la PMP a trecut la PSD chiar înaintea citirii moțiunii, pentru a o putea semna: Octavian Goga, parlamentar și fermier local din Covasna. Liderul PMP a anunțat public că PMP nu va susține moțiunea.
UPDATE - Moțiunea ”România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost făcută pe brânci în biroul lui Dragnea, de șef al Camerei Deputaților, confiscată pentru bătăliile PSD. Autori: Tăriceanu - coechpier de matrapazlâcuri în coaliție, Ciolacu - omul care dă la râme pentru Dragnea când merge la pescuit, Bădălău - specialist în aplicarea de upercuturi celor incomozi pentru șef, Fifor - cel căruia i-a fost încredințată penibila misiune a administrării audierilor în Comisia 2009 și Florin Iordache zis ”Altă întrebare”, autorul celei mai mari crize soldate cu scoaterea în stradă a sute de mii de români pentru o ordonanță menită a-i salva șeful penal. Textul, AICI.
Fragment
"Dovedind dispret fata de regulile democratice ale functionarii institutiilor statului, imaturitate si iresponsabilitate politica, primul-ministru si unul dintre ministri, in loc sa respecte votul de investitura si increderea acordata de Parlament, au inteles ca guvernarea se paote exercita si in nume personal, ca dispozitiile constitutionale si legale sunt facultative si ca pot sfida votul acordat de cetateni si dmeocratia.
Doi dintre cei 27 de membri ai Guvernului, trecuti voluntar sub comanda unui deputat/inalt funcitonar public, isi impart posturi minsiteriale si lanseaza atacuri ridicole in toate directiile, oferind o nedorita si halucinanta caricaturizare a actului de guvernare. "Guvernul" Ponta-Grindeanu-Jianu nu reuseste altceva decat sa demonstreze ca exista politicieni care si-au pierdut iremediabil busola bunului-simt, onoarea si demnitatea, confirmand, o data in plus, justetea deciziilor de retragere a sprijinului politic luate de conducerile PSD-ALDE.
Aceasta nu este o motiune de cenzura impotriva unui guvern PSD+ALDE. Este un act de responsabilitate politica pe care trebuie sa-l faca Parlamentul Romaniei pentru a prezerva constitutionalitatea functionarii democratice a statului, respectarea legii si a votului cetatenilor Romaniei."
UPDATE 14.00: Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chițoiu, Niculae Bădălău și ministrul demisionar al Transporturilor, Răzvan Cuc, discută, în biroul șefului Camerei Deputaților, ultimele detalii privind moțiunea de cenzură, conform Mediafax.
Daniel Constantin a declarat, la Digi 24, că moțiunea contra Guvernului Grindeanu nu va trece, pentru că mulți parlamentari nu sunt de acord cu modul în care fac politică Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
UPDATE 13.50: Deputatul social-democrat Florin Iordache, fost ministrul al Justiției, obligat să demisioneze în urma protestelor de stradă generate de OUG 13, a declarat, la Realitatea Tv, că moțiunea de cenzură va trece și va fi semnată și de organizațiile care au anunțat public că îl vor susține pe Sorin Grindeanu.
Și președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat, la Antena 3, că doar ”trei-patru parlamentari îl susțin pe Grindeanu”.
Vineri si simbata s-au purtat negocieri intense cu parlamentarii PSD din filialele loiale lui Grindeanu, Ponta si altor nemultumiti - Timis, Dolj, Iasi, Caras- pentru a-i determina sa nu ”tradeze”. Situatia este insa incerta, tinind cont ca sunt suficienti 14 parlamentari pentru ca motiunea sa cada. Acesta este motivul pentru care ambele tabere au purtat negocieri cu UDMR, care ar putea inclina balanta.
Duminica, la citirea motiunii, intreaga opozitie-PNL, USR, PMP si chiar UDMR- a anuntat ca nu va participa, desi partidele nu au luat inca o decizie in ce priveste votul de miercuri la motiune.
Graba mare, strategie pe picior
Parlamentarii PSD au fost convocati prin SMS pentru duminica: "Dragi colegi, va rog mult sa ne mobilizam si DUMINICA (18 iunie), ora 15.00 sa facem cu totii un efort si sa ne intalnim in sedinta de grup de la CDEP, pentru semnarea motiunii de cenzura! Va urma BPR la ora 16.00 iar la ora 16.30 vom avea plen reunit, in cadrul caruia se va citi textul motiunii. La final vom avea o intalnire comuna - parlamentari si presedinti de organizatii judetene, intr-o locatie ce urmeaza a fi comunicata ulterior. Prezenta obligatorie!", se arata in mesajul transmis parlamentarilor, conform News.ro.
Echipa lui Dragnea a mers pina acolo incit a incercat sa mobilizeze Opozitia tot cu SMS-ul, dar a produs reactia contrara.
Socotelile lui Dragnea, dictate de presiunea timpului si a tradarilor care par a se inmulti de la ora la ora, ar putea sa fie insa gresita. Surse citate de presa sustin ca Registratura parlamentului este inchisa, iar motiunea de cenzura nu a putut fi inregistrata, situatie in care nu va putea fi nici citita in plen.
Opozitia spune pas: Dragnea si Ponta- Grindeanu, aceeasi mizerie
La un calcul simplu, PSD/ALDE are in acest moment o majoritate care depaseste cu 14 alesi numarul necesar de voturi, 233, pentru ca motiunea sa treaca. Cu toate acestea, liderii coalitiei de guvernare au nevoie de sustinere si din alte formatiuni, mai ales ca din tabara Grindeanu-Ponta sunt anuntate negocieri intense cu alesii PSD.
UDMR, care ar putea sa reprezinte din nou cheia in actuala criza politica, a amanat luarea unei decizii si tine in sah ambele parti. Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anuntat sambata la Cluj ca maghiarii nu vor merge duminica la citirea motiunii in Parlament, insa vor continua negocierile si cu tabara Grindeanu, si cu tabara Dragnea, urmand sa ia o decizie in ziua votului.
Fostul presedinte Traian Basescu spune ca PMP nu va negocia cu PSD. O atitudine similara au cei din USR, care au anuntat ca alesii formatiunii nu vor participa la votul pentru motiunea de cenzura.
"Noi consideram ca este un circ care s-a produs intre doua gasti, mai precis intre Dragnea si Grindeanu. Nu vrem sa intervenim in acest circ", a declarat presedintele interimar al USR, Elek Levente.
Abia ales presedinte al liberalilor, Ludovic Orban a transmis ca PNL nu va participa duminica la sedinta de plen comuna convocata de PSD-ALDE pentru citirea motiunii de cenzura. Cat priveste votul, PNL urmeaza sa ia o decizie daca va lipsi de la sedinta sau alesii liberali vor sta in scaune fara sa voteze.
Socotelile celor tabere
PSD a anuntat, cu o zi inainte de citirea motiunii ca toate organizatiile PSD din tara au votat o declaratie comuna prin care se desolidarizeaza de "lovitura de stat" de la Palatul Victoria, cu exceptia a doua filiale, cele din Timis si Caras-Severin.
"Sorin Grindeanu si Victor Ponta nu reprezinta partidul in tentativa de preluare prin forta a puterii executive a statului. Toate organizatiile PSD din tara au votat azi o Declaratie comuna prin care se desolidarizeaza de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Exceptie fac doar doua filiale, cea din Timis, presedinte Sorin Grindeanu, si cea din Caras-Severin, pentru ca nu s-a intrunit, inca, in forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece presedintele Ioan Mocioalca nu a fost in judet", se arata intr-un in comunicatul al PSD.
Si tot PSD transmite ca un om din organizatia care ii ramane fidela lui Grindeanu, cea din Timis, va vota pentru picarea Guvernului.
"Deputatul PSD de Timis, Matei Suciu, se dezice de actiunile ilegale ale lui Sorin Grindeanu si anunta ca va vota, alaturi de toti colegii parlamentari din tara, motiunea de cenzura", mentioneaza PSD in comunicat.
Calculele arata insa diferit in tabara lui Grindeanu, iar apropiatii sai lasa de inteles ca mai multi alesi vor vota impotriva motiunii de cenzura. Iar printre acestia vor fi si parlamentari PSD.
Organizatiile din Timis si Caras-Severin si-au manifestat sambata sustinerea fata de premier, in timpul discutiilor cu acesta. Daca Matei Suciu a anuntat cum va vota, ar fi cinci parlamentari din Timis si patru din Caras Severin in tabara lui Grindeanu.
Sustinere are Grindeanu si in Moldova, spune Catalin Ivan. Europarlamentarul PSD a scris sambata pe Facbook ca 15 alesi PSD din Moldova vor vota impotriva motiunii.
Intrebat de sustinerea din PSD, Sorin Grindeanu nu a avansat cifre, insa a declarat ca are de partea sa mai multe organizatii ale PSD.
"As cere sa se respecte toate regulile legate de vot in Parlament, votul trebuie sa fie secret. Veti vedea miercuri sau cand va fi motiunea de cenzura cum lucrurile se vor desfasura intr-un mod de-a dreptul incredibil, dar deocamdata vreau sa vad cum PSD depune motiune contra guvernului PSD. Asta intra cred in istorie. In acest loc am ajuns datorita managementului domnului Dragnea", a afirmat Sorin Grindeanu.
Un semnal a venit si din partea lui Victor Ponta, inainte de a fi numit la SGG. Fostul premier declara miercuri ca daca se va ajunge la motiune de cenzura, va initia un grup de parlamentari PSD care sa voteze impotriva.
In prima aparitie publica ca sef al Secretariatului General al Guvernului, Victor Ponta a anuntat din nou ca sunt discutii cu parlamentari si lideri politici.