Pe aceeași temă
Secretarul general al PSD Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, a venit, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat în cazul referendumului, potrivit Mediafax.
Liviu Dragnea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 13.00, fiind însoţit de avocat.
Preşedintele CJ Teleorman a spus că a fost chemat de procurori şi s-a prezentat, precizând că va face mai multe declaraţii când va pleca de la DNA.
Secretarul general al PDS, Liviu Dragnea, acuzat de procurori ca ar fi pus la punct un sistem national de influenta prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie, afirma ca este vorba de un dosar "eminamente politic", care se poate constitui intr-un precedent "extrem de periculos".
"Atat timp cat se analizeaza activitatea mea politica in cadrul unei campanii consider ca e un dosar eminamente politic", a spus Dragnea, care s-a prezentat miercuri la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, pentru a fi audiat.
El a declarat ca este un "precedent extrem de periculos" sa interpretezi "stabilirea unor obiective politice" de catre un partid drept "fapte penale".
"Poate ar trebui sa modificam legea partidelor si sa nu mai avem acolo ca unul dintre obiectivele principale sa stimulezi oamenii sa-si exercite dreptul la vot", a afirmat Dagnea, intrebandu-se daca nu cumva ULS ar putea fi acuzata de fapte penale pentru ca isi propune sa castige alegerile legislative din acest an.
Secretarul general al USL a precizat ca in ziua referendumului a stat "dimineata pana a doua zi de dimineata in sediul" PSD din Soseaua Kiseleff: "Nu am iesit decat cand am votat intr-o sectie din apropiere".
Intrebat de ziaristi cum comenteaza acuzatiile de instigare la oferire de bani, Liviu Dragnea a raspuns: "Eu nu am iesit decat atunci la vot la Monnet si nu am discutat decat cu presa si nu imi aduc aminte sa va fi oferit bani ca sa mergeti la vot".
Numarul 2 in PSD a respins si acuzatiile privind punerea la punct a unui sistem informatic pentru majorarea artificiala a numarului de votanti, sustinand ca este vorba de un "sistem prin care se comunica rezultatele alegerilor dupa ce se incheie votarea".
"Eu nu am de unde sa stiu ce mort a inviat si a fost sa voteze. Este irelevant daca se comunica prin telefon, porumbei calatori sau SMS-uri. Am facut mai putin decat a facut PDL in 2009", a mai spus acesta, adaugand ca a depus un memoriu la DNA ca raspuns la acuzatiile care i se aduc.
Liviu Dragnea a fost şi în 6 septembrie la Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii prezentându-i atunci învinuirile în dosarul privind referendumul.
Dragnea declara atunci că principala acuzaţie adusă de procurori ar fi că el "s-a asociat cu mii şi zeci de mii de persoane pentru a asigura la vot o prezenţă mai mare de 50 plus unu" la referendumul din 29 iulie.
"În cuvinte mai simple, eu sunt chemat la DNA pentru că, alături de milioane de români, am fost să votez la referendum. Vreau să transmit un semnal pentru toţi colegii noştri că sunt viu şi nevătămat şi vom merge înainte", spunea Liviu Dragnea.
Întrebat de jurnalişti dacă acest dosar penal ar putea reprezenta o formă de răzbunare a lui Traian Băsescu, Liviu Dragnea spus: "Este o certitudine asta".
"Ce am facut noi au facut toate partidele"
"Ceea ce am făcut noi au făcut toate partidele şi fac tot timpul, pentru că fiecare partid are dreptul legal să primească informaţii cu ceea ce se întâmlplă de la membrii săi", mai declara Liviu Dragnea.
Secretarul general al PSD spunea că acuzaţiile DNA la adresa lui sunt "nefondate" şi că, de fapt, se urmăreşte îndepărtarea sa din campania electorală, dar el nu se teme de luptă şi le spune şi colegilor săi: "La luptă, băieţi!".
În ceea ce priveşte sistemul de raportare la partid de la secţiile de votare, Dragnea preciza că fiecare partid mare primeşte de la reprezentanţii din secţiile de votare din ţară informaţii pentru numărătoare paralelă, această activitate fiind prevăzută de lege.
Ulterior, DNA a transmis un comunicat de presă în care informa că procurorii au început urmărirea penală faţă de Nicolae Liviu Dragnea, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.
Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
Astfel, Dragnea ar fi iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
"În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă", preciza DNA, conform Mediafax.
Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi, mai arătau procurorii.
După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.