Pe aceeași temă
Decizia liderului de la Cotroceni vine la trei zile după ce declarase că „o să dureze un pic mai mult sau s-ar putea chiar un pic mult mai mult” până va da răspuns propunerii PSD ca Ecaterina Andronescu să ocupe fotoliul de ministru la Educație pentru a 4-a oară.
Klaus Iohannis avea posibilitatea legală de a respinge propunerea Ecaterinei Andronescu și el însuși a declarat, acum 3 zile, că ar putea fi nevoie de numirea unui nou interimar la Educație până să dea un răspuns la propunerea pe care i-a înaintat-o PSD pentru funcția de ministru al Educației.
Klaus Iohannis era obligat să dea astăzi un răspuns. Dar legea nu îl obliga pe președinte și să accepte propunerea PSD.
“Dacă bine am reținut, doamna Andronescu va fi propusă pentru învățământ. Ei, vă spun, aici o să dureze un pic mai mult sau s-ar putea chiar un pic mult mai mult. Am fost recent la un eveniment foarte frumos la Politehnica: se împlineau 200 de ani de învățământ tehnic în românesc, eveniment la care am participat cu plăcere. Neîntrebată, mi-a spus totuși dna Andronescu că ea în niciun caz nu va merge la Minister, că lucrurile nu merg bine. Aflu acum, cu surprindere, că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale să meargă sau numai dorința partidului sau dacă se face numai așa, o remaniere cu bucata”, a spus Iohannis pe 13 noiembrie.
Cine este Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu se află la al patrulea mandat de ministru. Ecaterina Andronescu a avut în Ministerul Educaţiei, mai întâi, funcţia de secretar de stat pentru învăţământ superior, în intervalul 1995 - 1996. Apoi, în perioada 2000 - 2003, a fost ministrul Educaţiei şi Cercetării, dar nu şi-a dus mandatul la bun sfârşit fiind revocată de premierul de atunci Adrian Năstate în iunie 2003. A revenit ca ministru la Ministerul Educaţiei în perioada 2008 - 2009 şi în Guvernul Ponta din 2012.
Andronescu s-a născut la 7 aprilie 1948, în localitatea Malovăţ, judeţul Mehedinţi. Este absolventă a Facultăţii de Chimie Industrială, Institutul Politehnic din Bucureşti (1972). În 1982 şi-a obţinut doctoratul în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Oxidice. A avut două mandate de rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti (2004-2008, 2008-2012) şi două mandate în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (2004-2008, 2008-2012). Este preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti (din 2012).
Este cunoscută pentru faptul că a desființat în 2009 școlile de arte și meserii, decizie care a lovit puternic învățământul profesional românesc și care a făcut ca cel puțin 10% dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a să abandoneze școala.
A propus în 2012 implementarea unui Bacalaureat profesional, pentru copiii care pică în fiecare an examenul de BAC, dar care să nu le dea dreptul acestor tineri să meargă la facultate
Ecaterina Andronescu a modificat, în liniște totală, gradul de dificultate al subiectelor de la Bacalaureatul din 2013. Concret, subiectele au fost diferențiate, iar liceele tehnologice – cu cele mai slabe rezultate la BAC an de an – au primit subiecte mai ușoare decât ale celorlalte specializări la examenele de Română, Matematică, Fizică și Chimie. Modificarea a dus la o rată de promovare la BAC record, după introducerea în 2011 a camerelor de supraveghere. Diferențierea subiectelor de BAC pentru liceele tehnologice a fost anunțată abia când olimpicii au dat primul examen.
Ecaterina Andronescu este cea care a dat lovituri decisive reformei educației promovate de Funeriu și Miclea în legea din 2011. Concret, printr-o ordonanță de urgență promovată de Andronescu în ultimele zile ale mandatului din 2012, au fost eliminate din legea educației incompatibilitățile care priveau rectorii-parlamentari, au fost ridicate limitele fixate în lege privind numărul de studenți-doctoranzi pe care un profesor universitar îi poate avea.