Macovei îi cere lui Toader să decidă de partea cui e: a hoților sau a justiției independente

Dora Vulcan | 03.10.2017

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei i-a adresat o scrisoare publică actualului ministru Tudorel Toader căruia îi cere să se poziţioneze şi să aleagă: este de partea magistraţilor corecţi şi a justiţiei independente sau de partea hoţilor.

SHARE 7

Pe aceeași temă

 

 

Mesajul integral al europarlamentarului Monica Macovei:

 

 

 

  Solicit ministrului Toader să se hotărască: vrea să fie de partea hoților sau de partea justiției independente, a magistraților corecți și a societății?

·       

 

Dacă alege să fie de partea politicienilor și mogulilor penali, Tudorel Toader să demisioneze astăzi din funcția de ministru al Justiției. Magistrații nu-l mai vor așa.

 

Ministrul Toader nu reformează sistemul de justiție, prin propunerile sale, ci îl pune la dispoziția hoților și a politicienilor penali.

 

Îi solicit ministrului Toader să înceapă cu următoarele:

 

1.     Să retragă de urgență proiectele de modificare a legilor justiției, avizate deja negativ de CSM și contestate până acum de peste 1.500 de judecători și procurori din întreaga țară. Tudorel Toader propune, practic, prin modificările aduse, subordonarea politică a justiției, prin trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției, revenirea la structurile speciale de anchetare a magistraților, creșterea excesivă a puterilor ministrului Justiției asupra sistemului juridic și a magistraților. Toader vrea și lipsa de răspundere în procesul de numire a procurorilor-șefi, pentru că CSM este un organ colectiv care votează secret și nu poate fi tras la răspundere, așa că nimeni nu răspunde pentru creșterea criminalității, a corupției în România. Reforma justiției și toate schimbările pe care acum Toader le vrea modificate s-au făcut prin legile din 2005, la cererea Comisiei Europene și cu acordul Comisiei Europene în momentul adoptării. Trebuie să continue ce am început prin aceste legi în 2005, nu să le schimbe în punctele esențiale.

 

2.     Să renunțe la redactarea sesizării Curții Constituționale privind un posibil conflict între DNA și Guvern, în urma anchetei în cazul Insulei Belina. Un ministru al Justiției corect și de partea adevărului nu poate să ceară ca ilegalități din procesul de adoptare a unui act al Guvernului să fie ascunse în spatele “oportunității”, „legalității” sau „circumstanțelor”, care nu pot fi anchetate de procurori.

 

3.     Să renunțe la stabilirea unui prag valoric de la care abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune și pedepsit. Ar respecta astfel Convenția ONU împotriva corupției, pe care România a ratificat-o, în care nu există niciun prag valoric pentru abuzul în serviciu și nici nu recomandă așa ceva. 

 

4.     Să ceară Parlamentului să aprobe cererile DNA de începere a urmăririi penale în cazul miniștrilor parlamentari, pentru că doar judecătorii pot decide dacă o persoană este sau nu vinovată.

 

5.     Să ceară prim-ministrului Tudose să îi demită pe cei 3 miniștri cu probleme penale, până la finalizarea anchetelor. Un ministru al Justiției care respectă legea nu poate sta alături de politicieni asupra cărora planează suspiciuni de corupție sau alte fapte penale.

 

6.     Să susțină în CSM analizarea proceselor reluate de la Înalta Curte de Casație și Justiție în urma pensionării unui judecător chiar la termenele finale ale proceselor și să găsească împreună soluții ca acest lucru să nu se mai repete.

 

7.     Să recomande Curții Constituționale transparență în activitatea sa, prin publicarea tuturor punctelor de vedere – a deciziilor și a opiniilor separate sau concurente. Instituția care veghează la respectarea Constituției nu se poate închide între zidurile unei clădiri și să cenzureze orice punct de vedere care nu este de acord cu majoritatea.

Comentarii 7

?????? - 10-04-2017

Considerați că "procurorii europeni" ar acepta asemenea conduite di partea liderilor de formațiuni politice ?

Răspunde

?????? - 10-04-2017

Considerați că partidele pe unde a fost doamna Monica Macovei în conducere, PDL și M10 ar fi pltit datoriile către creditori și obligațiile bugetare sau pardidelor conduse de "apărtori ai justiției" ca Monica Macovei ,Traian Băsescu sau Tăriceanu și Liviu Dragneanu li se aplică și astfel de legi ?

Răspunde

Andreea Pora - 10-04-2017

Si acum tot ministrul justitiei avanseaza propunerile, CSM da un aviz consultativ, iar presedintele are ultimul cuvint, semnind numirea. Scoaterea sefului statului din acest circuit transfera toata puterea la ministrul justitiei, care este om politic, face jocurile partidului aflat la putere,, oricare ar fi acesta.

Răspunde

Sorin - 10-03-2017

Ne nevoie doamna Macovei ca Toader este decis dintotdeauna, genetic. Gena bolsevica, care o au toate cozile asteade topor.

Răspunde

Costin - 10-03-2017

Eu nu vă-nțeleg: spuneți și scrieți toți juriștii că procurorul este avocatul statului și apără interesul public,iar Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Mai spuneți că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției (art.131-132). Atunci de ce el, ministrul, nu poate avansa propunerea numirii șefilor P.G. la C.S.M., organism nepolitic? Președintele Ro este o emanație politică, iar șefii P.G. devin subordonați politic. Nu? E foarte simplu. Cât despre răspunderea membrilor CSM, schimbați legea și întăriți-o sever. De acord total cu pct.3 și 7.

Răspunde

?????? - 10-03-2017

Ce sentimente considerați că încearcă un procuror atunci când își propune să devin popular și unionist european ? Ați putea oferi "exemple" de procurori în activitate care să fie și populari în societate ? Cum ați "explica" popularitatea în "cazurile" unor eventuali astfel de "procurori" ? Ai putea zice că sunt populari și "populari", existnd probabilitatea ca și unii și ceilalți să fie apreciațiați sau "apreciați", în egală sau în "egală" măsură ?

Răspunde

?????? - 10-03-2017

Care considerai că ar fi opinia doamnei Monica Macovei, europarlamentar, calificată în domeniul juridic, despre decizia CCR referitoare la sesizarea domnilor Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, despre șefa de la DNA ?

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22