Pe aceeași temă
La solicitarea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, conducerile instanțelor s-au întrunit pentru a decide asupra altor trei teme - schimbarea ciclului de școlarizare la Institutul Național al Magistraturii, renunțarea la pensionarea anticipată și trecerea la completurile de 3 judecători în apel.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis magistraților din România o scrisoare în care îi invită să-și exprime punctele de vedere asupra a patru chestiuni:
Schema de pensionare anticipată a magistraților. S-ar impune sau nu prorogarea intrării în vigoare a acesteia? S-ar impune sau nu abrogarea acesteia?
Trecerea la complete de 3 judecători în apel. (Considerăm pertinente aceleași întrebări menționate la pct 1)
Noul ciclu temporar de școlarizare la INM. (Considerăm pertinente aceleași întrebări menționate la pct 1)
Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție. Se impune desființarea acesteia prin abrogarea prevederilor legale prin care s-a înființat și revenirea la status quo ante? Se impune amendarea prevederilor legale prin care s-a înființat și în ce sens anume?
Miercuri și joi, au avut loc Adunări generale în peste 50 de instanțe și parchete din țară, iar până acum toate s-au exprimat, în unanimitate sau în majoritate, pentru desființarea Secției de anchetare a magistraților.
Astfel, joi a avut loc Adunarea Generală a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și au votat 212 procurori din cei 264, rezultatele fiind următoarele:
Pentru pensionarea anticipată a magistraților, cu majoritate, s-a optat pentru menținerea acestor dispoziții.
În ceea ce privește ciclul temporar de școlarizare la Institutul Național al Magistraturii, cu majoritate, s-a exprimat opinia potrivit căreia este necesară revenirea la o durată a cursurilor de doi ani.
Referitor la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție, cu majoritate, s-a exprimat opinia necesității abrogării dispozițiilor legale care reglementează activitatea și existența acestei instituții. Din totalul de 212 voturi, 166 voturi au fost exprimate în favoarea abrogării, 34 de voturi, în favoarea amendării normelor în vigoare, iar 12 voturi în favoarea menținerii.
De asemenea, Parchetul Curții de Apel București s-a pronunțat pentru desființarea Secției speciale (abrogarea legislației care reglementează această structură), amânarea schemei de pensionare anticipată a magistraților abrogarea dispozițiilor privind INM.
De asemenea, la Parchetul General s-a votat cu majoritate în Adunarea Generală pentru desființarea Secției speciale.