Măgureanu, la Europa liberă: Și azi informațiile ajung la Moscova la fel ca pe vremea lui Ceaușescu

Dora Vulcan | 18.09.2019

Primul șef al SRI după Revoluția din 1989, Virgil Măgureanu, povestește despre personaje cheie ale evenimentelor din decembrie, dar și despre altele care au definit tranziția către capitalism și democrație

Pe aceeași temă

O poveste cu filosovietici, interlopi, moguli și alți indezirabili, scrie Radio Europa Liberă România, după un interviu luat lui Virgil Măgureanu.

Măgureanu vorbește despre proveninența elitei economice de după 1989 din rândul serviciilor de informații și din familiile foștilor nomenclaturiști, despre ordinul primit de Victor Atanasie Stănculescu privind executarea cuplului Ceaușescu și îndeplinirea acestui ordin după o întrunire de o noapte a unui grup care a luat decizia fatală, modul în care s-a luat această decizie influențată de Moscova, pe care o consideră greșită și despre frica de care a fost grevată decizia tribunalului ad-hoc de la Târgiviște. Fostul șef al SRI mai povestește și despre preluarea puterii politice și din presă, despre mogulii de presă Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vântu și originea banilor cu care aceștia au preluat puterea în presă, despre listele de acoperiți din presă și despre ”fascinantul” Ion Iliescu, despre care ”toată lumea” știa că va prelua puterea după 1989 și despre convingerea sa că și acum informațiile ajung la Moscova la fel de repede ca pe vremea lui Ceaușescu.

Despre convertirea foștilor securiști și nomenclaturiști la capitalism:

”Noii îmbogățiți, care erau, să zicem așa, elitele noului val de după decembrie, aveau o proveniență mult mai diversă decât serviciile. S-a speculat mult pe această temă. Putem zice că și în România este parțial adevărat, dar nu cunoaștem prea bine oameni care, făcând parte dintre profitorii a ceea ce s-a întâmplat după decembrie 1989, să se fi menținut în fruntea clasamentului. (...) Dacă judecăm după faptul că unii dintre ei s-au transformat în patroni de presă, de pildă, și au căutat în mod masiv să influențeze opinia publică, să câștige voturi sau chiar capital politic pe această temă, atunci putem afirma că au influențat într-adevăr și au avut o prezență activă”.

Despre influențarea alegerilor de serviciile secrete în marja de eroare a sondajelor de opinie și despre influența purtătorilor de opinie

„Pot influența și încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părți ale procesului electoral sunt trecute și prin acest filtru. La noi se spune - deși termenul acesta e puțin bizar - că Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ș.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”.

„Există purtători de opinie destul de importanți - fie că fac parte din lumea politică, fie din cea economică - și serviciile au bune posibilități să influențeze pe acești purtători de opinie și să facă într-o anumită măsură să încline balanța”.

Despre fascinantul Iliescu

„Era fascinant. Și o spun fără vreo reținere. Pentru că era un om deschis, era un om tânăr, era un om cu multe idei, avea cultură. Calități pe care și le-a păstrat și ulterior, dar fascinația lui aproape că... aș zice că se stinsese în momentul de grație 1989. Cu toate că toată lumea știa că urmează Iliescu și nu încercările acelea, toate nereușite, de a încropi un grup conducător în jurul unuia sau altuia dintre cei despre care știm acum. Iliescu era chiar așteptat atunci. Dacă până și Suzana Gâdea i-a spus - cu vreo oră înainte, la ora 14 - să plece de la Editura Tehnică. I-a spus: <<trebuie să te duci acolo, pentru că ești așteptat>>. Toată lumea știa acest lucru (...). Inclusiv, perechea Ceaușescu, bineînțeles că știa. De acest motiv fusese marginalizat: pentru faptul că nu-l agreau deloc ca succesor”.

Despre tratatul, neratificat, cu Moscova că România nu va intra niciodată în NATO

„Pun semnarea tratatului mai degrabă pe seama faptului că relațiile cu Uniunea Sovietică sau cu regimul Gorbaciov trebuiau să fie, cum s-ar zice, clarificate. Și nu consider că ar fi fost neapărat o greșeală să se aibă în vedere ca o prioritate relația cu Uniunea Sovietică și, mai apoi, cu Rusia. Noi, astăzi, avem un anume sindrom. Toate țările din jur și cele mai marcante din Uniunea Europeană, de pildă, au relații prioritate cu Rusia de azi”.

Despre interesul Moscovei privind conducerea de la Cotroceni sau din fruntea guvernului român

Europa Liberă: Credeți că Moscova ar mai fi interesată să aibă pe cineva apropiat în care să aibă încredere în fruntea guvernului sau la Cotroceni?

”Se zice că și pe vremea lui Ceaușescu, nici nu se terminau bine ședințele acelea renumite ale CPEx-ului și deja Moscova știa cam ce se discutase. Așa că, din punctul ăsta de vedere, sigur ar fi avantajați să aibă și să fie... Și n-aveți nicio grijă, că ei stau bine și azi, după cum și ceilalți sunt la fel de bine implicați și aici”.

Europa Liberă: Credeți că și acuma informațiile ajung la fel de repede la Moscova ca pe vremea lui Ceaușescu?

Virgil Măgureanu: „Eu sunt absolut convins că da”.

interviul integral pe Radio Europa Liberă România

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22