Manual de clasa a IV-a: În Bucegi există o porțiune în care organismul nu obosește și se înviorează

Laurentiu Gheorghe | 18.01.2019

Manualul de Limba şi Literatura Română de la clasa a IV-a conţine legende urbane: "În preajma stâncilor Babele şi Sfinxul există o porţiune în care organismul nu oboseşte şi se înviorează brusc"

Pe aceeași temă

În acelaşi text se mai spune că "este probabil cea mai interesantă descoperire făcută vreodată în România", fără a preciza însă nicio sursă. De asemenea, elevii mai pot citi că "în credinţa populară românească, se spune că avem de-a face cu legendarul loc dintre cer şi pământ numit Gură de Rai, un spaţiu între cer şi pământ cu caracter sfânt, un loc benefic".

Manualul este folosit la clasa a patra de unii dintre profesori, fapt care i-a revoltat pe părinţi. Unul dintre părinţi a semnalat acest lucru pe Facebook.

inchide„Ăsta nu-i ceva fotoşop, e un paragraf din lecţia lui fi-mio, care are ca titlu "Parcul Naţional Bucegi - Text informativ". Nebunul de Vasile Rudan, ăla cu tunelurile de supt Crăpaţi, cred că e mândru de acest manual, în spatele textului vedeţi coperta şi autorii mizeriei de se interpretează manual şi este aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării, cum altfel?! Ştiinţifice!”, a scris Tiberiu Popescu pe pagina sa de Facebook.

Printre autorii manualului sunt şi inspectori şcolari: prof. dr. Mirela Mihăescu - inspector școlar şi Ştefan Pacearcă - inspector şcolar pentru învăţământ primar. De asemenea, manualul mai este semnat de Aniţa Dulman – psiholog; Crenguţa Alexe - corpul de metodişti al IȘJ Dâmbovița - învăţământ primar şi Otilia Brebenel - cercetător științific al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Potrivit Ministerului Educaţiei, manualul a fost aprobat în 2014 pe vremea ministrului Remus Pricopie de către o comisie de specialitate.

Capitolul care conţine fragmentul despre Ministerele Munţilor Bucegi a fost conceput de Aniţa Dulman, psiholog şi fostă învăţătoare.

"Problema este că în legătură cu Bucegii circulă această informaţie, iar eu am pus acest fragment pentru că poţi să le dezvolţi scepticismul faţă de ceva despre care doar se spune. Fragmentul ăsta nu spune despre ce să credem, ci despre ce să nu credem. Îi ajută pe copii să înţeleagă că o credinţă populară nu e adevărată", a spus Aniţa Dulman.

Psihologul a mai spus că se întâlneşte des cu elevi care merg în Bucegi alături de părinţii lor, iar aceşti elevi văd diversele panouri pe care scrie despre legendele din Bucegi.

"Am pus acest fragment pentru că circulă în cultura populară această legendă despre Bucegi. Eu sunt o mare admiratoare a Bucegilor şi fac în fiecare vară traseul Piatra Arsă - Babele, iar pe acest traseu sunt sute de copii aduşi de părinţii lor şi ei văd panourile pe care scrie că "se spune că...", a mai spus Aniţa Dulman.

"Textul este în manualul de limba română, nu în cel de geografie. Nu e informaţie ştiinţifică, nu le spune nimeni că cineva a descoperit asta. Dacă ţin minte bine am luat informaţia dintr-un manual de georgafie pentru elevi mai mari şi am prelucrat informaţia", arată profesoara.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22