Mariana Ghena - noul presedinte al CSM vs ministrul Justitiei despre raspunderea magistratilor

Dora Vulcan | 06.01.2017

Noul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Mariana Ghena, a avertizat vineri ca nu este de acord cu inițiativa legislativă anuntata de noul ministru al Justitiei privind răspunderea materială a magistraților, atât timp cât aceștia nu beneficiază de toate condițiile materiale și un volum optim de muncă.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

În cadrul prezentării proiectului de management, Mariana Ghena, reprezentant al  CSM din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție si aleasa vineri presedinte al CSM, a vorbit despre inițiativa legislativă privind răspunderea materială a magistraților, spunându-i ministrului Justiției, Florin Iordache, că aceasta este o problemă sensibilă, transmite Agerpres.

 

 

 

"În ceea ce privește mult discutata răspundere materială a magistraților, iminenta inițiativă legislativă, este o problemă sensibilă, chiar și pentru dumneavoastră domnule ministru (al Justiției — n.r.) în activitatea pe care o veți desfășura. Nu o dorim, nu o vedem în altă modalitate decât cea reglementată în prezent. O astfel de inițiativă nu poate fi declanșată decât după o atentă evaluare. După o responsabilă apreciere a cadrului legislativ care să reclame această modalitate de răspundere, după implementarea unui sistem de legi bune pentru o justiție bună, după o consultare reală a magistraților și după identificarea altor modalități de eficientizare a activității magistraților. Nu cred și nu credem că, la acest moment, se pune problema unei inițiative legislative sub acest aspect", a spus Mariana Ghena.

 

 

 

Ea a susținut că o lege privind răspunderea materială a judecătorilor nu se poate discuta fără a se lua în calcul reducerea volumului de muncă și îmbunătățirea condițiilor materiale și a resurselor umane.

 

 

 

"Până când magistratul — judecătorul, procurorul — nu va beneficia de toate condițiile materiale, de resurse umane, de volumul optim de activitate — bunăoară în statele europene sunt judecători care au două, trei cauze pe lună — suntem departe de această realitate. În condițiile în care vom avea creat tot cadrul care să ne confere siguranță, care să ne ofere condițiile de muncă astfel încât magistratul să nu greșească, atunci poate s-ar pune problema unei astfel de inițiative. Până atunci, nu susținem un asemenea punct de vedere", a afirmat Mariana Ghena.

 

 

 

 Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat, inaintea sedintei de constituire a noului CSM, ca este necesara o lege a raspunderii magistratilor, iar aceasta ar putea intra in dezbatere la Parlament cel tarziu in februarie, dupa ce va avea discutii cu reprezentantii sistemului judiciar.

 

 

 

"Am spus-o si la audieri (in comisiile parlamentare pentru avizarea in functia de ministru al Justitiei, n.r.) ca avem nevoie de o lege a raspunderii magistratilor. Tocmai pentru aceea sunt astazi la CSM. Astept ca noul CSM, printr-o consultare publica, cu asociatiile profesionale, dar in primul rand cu CSM, cu Inalta Curte, cu Parchetul General sa avem o astfel de lege. Repet, printr-o consultare publica cu toti cei care sunt implicati si intr-o dezbatere publica facuta la Parlament", a precizat Iordache.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22