Pe aceeași temă
Valentin Mircea susţine că maşinile puse la dispoziţia unor demnitari se lasa cu cheltuieli foarte mari, în condiţiile în care aceştia conduc instituţii care nu au suficiente consumabile, informeaza news.ro
”De astăzi renunţ la autoturismul de serviciu şi voi merge la birou şi de la birou cu Uber, metrou sau bicicleta. Veţi vedea în curând, în urma raportului de control la Sucursala transporturi auto a RAAPPS, cea care pune la dispoziţie autoturisme pentru Guvern, la preţuri foarte mari şi fără licitaţie, ce m-a determinat sa fac asta. Moda 1 demnitar = 1 masina de serviciu, cu tot cu şofer, dreneaza sume imense din banii de la buget în fiecare luna. Sunt instituţii care nu au hârtie pentru imprimanta, dar au o mulţime de şefi şi şefuleţi care nu renunţă la auto de serviciu, care este considerată un adevărat drept, iar renunţarea la aceasta este un tabu”, a scris şeful Corpului de Control citat de news.ro.
El precizează că în mediul privat, maşinile de serviciu puse la dispoziţia angajaţilor pentru transportul către birou şi către casă este impozabilă. În plus, numărul de demnitari care beneficiază de autoturisme de serviciu este disproporţionat de mare în raport cu alte ţări din Uniunea Europeană.
”Sistemul din România nu are echivalent în UE. Iar chestia cu siguranţa este o gogoriţă, care ascunde adesea aroganţa celor din funcţii publice. Scene ca aceea cu David Cameron sau primarul Londrei în metrou ni se par PR, dar nu sunt chiar asa. La Bruxelles şi la Paris, unde sunt ameninţări teroriste reale, secretarii de stat şi directorii merg cu metroul şi doar miniştrii/comisarii merg cu autoturism de serviciu”, a mai spus şeful Corpului de Control.