Pe aceeași temă
Monumente comemorative, jerbe de flori, discursuri, cărți de istorie sau testimoniale, – fiecare localitate din Franța evocă, zilele acestea, carnajul Primului Război Mondial. Deși lexicalizată, „mort pour la France“ nu este o expresie lipsită de încărcătura emoțională a momentului ei inițial, când s-a instalat în țesutul limbii. Poate și pentru că francezii au înțeles că memoria nu se întreține cu gesturi formale, exterioare afectului individual, ci cu un efort constant, tenace, persuasiv, acel „travail de mémoire“ – strădania și verbalizarea ei deopotrivă – față de care nici cea mai superficială conștiință nu rămâne insensibilă”, scrie Mihai Șora, 102 ani, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
”Memoria celor căzuți departe de casă nu s-a păstrat decât – cel mult – în sânul familiei. Pentru că memoria colectivă românească mai are încă de învățat cum să-și cinstească eroii, victimele războaielor, ale represiunii comuniste, ale mineriadelor și ale atâtor crime care au marcat istoria neamului, multe rămase nepedepsite.
Aștept încă ziua în care „mort pentru țară“ sau „mort pentru România“ vor fi mai mult decât niște expresii, vor deveni vibrația interioară a celor ce pronunță aceste cuvinte”, mai spune Șora.
