Miliardarul Benyamin Steinmetz, condamnat în România, a fost reținut pe aeroportul din Atena

Laurentiu Gheorghe | 08.12.2021

Miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, condamnat în lipsă la 5 ani de închisoare în dosarul Pădurea Băneasa, a fost reținut la Atena și apoi eliberat pe cauțiune cu interdicția de a părăsi Grecia.

Pe aceeași temă

Ministerul Justiției a comunicat că omul de afaceri Beny Steinmetz, dat în urmărire internațională după ce Înalta Curte l-a condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Pădurea Băneasa, a fost reținut în data de 24 noiembrie 2021, pentru 24 de ore, pe aerorportul din Atena când se pregătea să părăsească țara. Prezentat instanței locale, omul de afaceri israelian a fost pus sub control judiciar cu interdicția de a părăsi teritoriul grec, informează Ministerul Justiției din România.

Curtea de Apel Brașov a trimis autorităţilor elene mandatul european de arestare emis în baza mandatului de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare la care a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

Mandatul European de Arestare (MEA) a fost trimis tradus în limba greacă însoţit de documentele suport, de asemenea traduse. În acest moment, procedura este în curs, potrivit sursei citate.

 

Procedurile se desfășoară prin contact direct între autorităţile judiciare române şi elene în baza reglementărilor referitoare la mandatul european de arestare, adaugă ministerul.

 

Avocații omului de afaceri au invocat că la nivelul Interpol ar fi fost o eroare de comunicare și că alerta ar fi fost ștearsă între timp.

 

Până la lămurirea situației, el a fost plasat sub control judiciar pentru o cauțiune de 5000 de euro, care a fost plătită. Benyamin Steinmetz trebuie însă să rămână în Grecia, a specificat sursa citată.

 

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, a fost condamnat în decembrie 2020 în România la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov.

 

Acuzaţiile din acest dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006 - 2013, cu scopul de a obține bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de autointitulatul prinț Paul al României.

Alături de Steinmetz, au fost inculpați Shimon Shevez, fost director de cabinet al premierului Yitzhak Rabin, Moshe Agavi, reprezentantul din România al lui Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein, miliardarul român Remus Truică, pretinsul prinţ Paul al României şi directorul EVZ, Dan Andronic.

 

Conform DNA, Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi israelienii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au constituit, începând din noiembrie 2006, un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul al României, prin oferire de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor care deţineau aceste proprietăţi.

 

Paul al României, care a primit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, este dat în urmărire internațională, în timp ce Remus Truică se află în închisoare, având de executat o sentință cu șapte ani închisoare.

Prejudiciul din dosar se ridică la peste 145 de milioane de euro, peste 135 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

 

Miliardarul israelian este bănuit, potrivit unor surse judiciare, că fi fost în spatele operațiunii de spionaj a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, din primăvara anului 2016. Împotriva sa n-a fost însă formulată nicio acuzație oficială și nu are calitate de suspect în dosarul Black Cube.

 

Chiar dacă nu este dovedit oficial că ar fi fost în spatele operațiunii de spionaj derulate de Black Cube în primăvara lui 2016 împotriva fostei șefe DNA, în decembrie 2015, Steinmetz a fost inculpat în alt dosar de către DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi.

 ****

 Benyamin Steinmetz a fost considerat cel mai bogat cetățean evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

 

Tal Silberstein si Dan Andronic au fost consultanți politici al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi ai PDL şi ai preşedintelui României, Traian Băsescu.

 

În august 2017, Steinmetz și Silberstein au fost arestați în Israel pentru fraudă și spălare de bani în legătură cu presupuse ilegalități comise în România, potrivit unei declarații în fața Curții din Rishon Letzion a anchetatorului Avshalom Ahrak, citate de cotidianul Haaretz.

 

În noiembrie 2018, fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat ca martor la DNA în cadrul unei comisii rogatorii cu Israelul în dosarul în care oamenii de afaceri Beny Steinmetz și Tal Silberstein au fost arestați în 2017.

 

În ianuarie 2021, Steinmetz a fost condamnat în Elveția la 5 ani de detenție pentru corupție, însă decizia nu este definitivă. De notat că, la începutul anului, miliardarul s-a prezentat la procesul de la Geneva, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși era condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în România, iar autoritățile române emiseseră deja un mandat internațional de arestare pe numele lui.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22