Pe aceeași temă
Decizia a fost luată printr-un ordin semnat de ministrul Educației, Adrian Curaj, și publicat pe siteul ministerului (citește mai multe aici).
Ministerul a decis formarea în cadrul fiecăruia dintre cele 35 de comisii de specialitate din CNATDCU a unui comitet de selecție format din maximul patru personalități. Regulamentul urmărește corelarea atribuțiilor și procedurilor din CNATDCU cu reglementările legislative privind acordarea și retragerea titlului de doctor.
Membrii Consiliului urmează a fi selectați pe baza unor principii de transparență, compatibilitate, neapartenență politică și reprezentare prefesională. “Pot fi membri CNATDCU cadre didactice universitare și cercetători având cel puțin titlul de conferențiar sau de CS II ori titluri echivalente obținute în străinătate, membri ai Academiei Române și ai unor instituții de cultură”, menționează Regulamentul instituției, potrivit Ziare.com.
Nu sunt eligibili, în schimb, demnitarii și membrii structurilor de conducere ale partidelor politice.
Dacă sesizează o neîndeplinire a obligațiilor, ministrul Educației poate revoca membrii Consiliului pe baza unei propuneri motivate a CNATDCU. Ulterior, pe locul rămas liber este numit, după consultarea Consiliului, un nou membru eligibil, tot prin ordin de ministru.
Consiliul general al CNATDCU va fi format din cel mult 47 de membri și va fi condus de un președinte, trei vicepreședinți și un secretar general, aleși de membrii acestuia în prima ședință. Consiliul general este cel care analizează contestațiile și decide privind nerespectarea standardelor de calitate și etică profesională, precum plagiatul în tezele de doctorat. De altfel, Consiliul general e cel care propune ministerului retragerea calității de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor sau a acreditării școlii doctorale.
În ce privește metodologia de evaluare a tezei de doctorat, regulamentul spune că ministerul Educației pune la dispoziție o platform electronică națională în care sunt încărcate tezele de doctorat. De asemenea, “școala doctorală poate solicita, suplimentar, utilizarea unui program dezvoltat la nivel național privind detecția de similitudini, rapoartele de similitudini care se includ în dosarul de doctorat, iar durata de verificare nu poate depăși 30 de zile de la data depunerii tezei de doctorat”. Un doctorand are 15 zile la dispoziție pentru a contesta o eventual neacordare a titlului de doctor.