Pe aceeași temă
Fiecare universitate care are școală doctorală are contul ei pe această platformă iar 23 martie este ultima zi în care doctorii pot refuza publicarea tezei.
Sursele citate de HotNews.ro au spus că vor fi publicate tezele de doctorat din anii 2016, 2017 și cele susținute până în martie 2018.
Informația a fost confirmată pentru HotNews de ministrul interimar al Educației, Monica Anisie. „Pe măsură ce primim acordurile de la universități vor fi publicate toate tezele de doctorat”, a declarat pentru HotNews Monica Anisie.
Tezele doctorale care au fost publicate în urmă cu doi ani vor fi publicate de drept, așa cum prevede Hotărârea nr. 134/2016 pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011.
Legea prevede că, după expirarea termenului de grație de 24 de luni pentru realizarea publicării, în cazul în care nu a fost primită nicio notificare de refuz din partea absolventului de doctorat cu privire la publicarea distinctă a tezei, atunci aceasta poate fi publicată.
Universitățile au dat anunț pe site-urile proprii că doctorii care au susținut teza în ultimele 24 de luni trebuie să trimită notificare de refuz de publicare a tezei până pe 23 martie. În cazul în care nu primesc acest refuz, teza lor va fi publicată automat.
Pe de altă parte, Adrian Curaj, director general la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), a declarat pentru HotNews că platforma cu tezele de doctorat este gata de publicare, dar decizia finală o ia Ministerul Educației.
”Noi suntem pregătiți de 3-4 zile să dăm drumul la platforma cu tezele de doctorat și vor putea fi vizibile cele validate de universități. Fiecare universitate are contul ei pe această platformă. Sunt cam 1400 de teze în prima fază. Și m-am uitat și nu e nicio teză blocată până acum”, a declarat Adrian Curaj, care în 2016, pe când era ministru, a dat Hotărârea nr. 134/2016 pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, prin care se decidea publicarea tezelor de doctorat.
Pe 12 februarie 2020, Monica Anisie declara la Realitatea Plus că peste 7.000 de teze de doctorat vor fi făcute publice, în curând, de Ministerul Educației.