Pe aceeași temă
Ministrul Irimescu este atacat de mai multe televiziuni pentru că a spus în ce produs a fost identificată bacteria E.coli la analiza efectuată de ANSVSA pe mai multe probe de alimente.
Bacteria a fost descoperită în brânza dulce proaspătă fabricată de Lactate Brădet din Curtea de Argeș și era vândută ca produs tradițional, iar minsitrul a spus clar acest lucru.
Miercuri, el a explicat motivele pentru care a nominalizat firma, cu riscul de a afecta imaginea acesteia.
“Referitor la situația rezultată în urma depistării lotului de brânză contaminată cu E-coli, precizez următoarele:
Am dat informația în mod absolut transparent. De fapt, ceea ce mi se impută acum este prea marea transparență de care am dat dovada. Poate am greșit, poate nu. Pe de altă parte, informația era deja cunoscută în mass media, jurnașiștii necerându-mi decât confirmarea ei. Alte persoane avuseseră deja grijă să o dea, “pe surse” cum se spune, înainte.
Eu o să vă spun cum se vede situația de la mine și de ce am decis să fiu atât de transparent. În primul rand, cred că se face o confuzie imensă între valori. Nu cred că putem pune în balanță viața unor copii cu orice altceva. Nu cred că este un mod corect și moral a vedea astfel lucrurile.
Desigur, nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată și cazurile respective, fiind de datoria Ministerului Sănătății să ducă la capăt ancheta.
Însă, din informațiile pe care le aveam când am ieșit public, rezulta că lotul de brânză de 25 kg de la fabrica respectivă, NU A MAI FOST REGĂSITĂ NICI LA PRODUCĂTOR, NICI LA UNITĂȚILE DE COMERCIALIZARE.
Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că acea cantitate de brânză SE AFLA ÎN FRIGIDERUL OAMENILOR! Chiar în momentul în care eu făceam declarația, această brânză infestată cu e-coli putea face alte victime!
Iar oamenii aceia NU ȘTIAU CE AU ÎN FRIGIDER ȘI CE PUTEAU SĂ LE DEA COPIILOR! Sper că nu a fost afectat grav un producător, DAR POATE AM SALVAT ASTFEL VIATA UNOR COPII, și asta moral îmi dă liniște. În cazul în care ar fi fost afectați alți copii, mi s-ar fi reproșat că am știut numele producătorului și l-am tăinuit”, a scris pe Facebook ministrul Irimescu.
Vicepreședintele CJ Argeș: Declarația ministrului este iresponsabilă
Printre cei care îl acuză se numără și vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dorin Mărăşoiu (PSD), care a catalogat drept iresponsabile afirmaţiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, referitoare la infectarea cu E.Coli a unor produse de la firma “Lactate Brădet” şi a precizat că declaraţiile au fost făcute fără o verificare temeinică.
“Este incredibil că ministrul Agriculturii , un ministru care a lucrat în Uniunea Europeană, vine şi, fără să aibă o verificare temeinică, până nu s-a terminat niciun fel de investigaţie, ieşi pe piaţă şi dai numele unei societăţi cu capital românesc.
Acea societate are acea fabrică făcută pe fonduri europene, investiţie europeană care cinci ani trebuie să deruleze afacerea respectivă. În condiţiile acestea, cu o astfel de inepţie spusă de la nivelul acela (…) omul acela nu are nicio şansă să îşi mai continue bussinesul. Cine mai plăteşte fondurile europene? Este iresponsabilă declaraţia acestui ministru”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dorin Mărăşoiu.
Reamintim că pe 29 februarie, ANSVSA a comunicat descoperirea bacteriei într-unul din cele 194 de eşantioane analizate până în acel moment, adică în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kg brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din judeţul Argeş.
În urma confirmării prezenţei bacteriei, inspectorii DSVSA s-au deplasat la sediul unităţii, pentru verificări. Datele rezultate în urma verificărilor arată că lotul respectiv de brânză a fost de 25 de kg, produsă în data 22.02.2016, cantitate care nu a mai fost regăsită la producător sau la comercializare.
Trei bebeluși din județul Argeș au murit în ultima lună din cauza bacteriei E.coli 026, o tulpină deosebit de agresivă, dar nici până acum nu s-a stabilit cu exactitate sursa.
Se știe doar că această tulpină a fost identificată în brânza de la Lactate Brădet, dar nu se cunoaște bacteria dacă provenea din laptele folosit la fabricarea ei sau din altă materie primă, sau de la unul dintre angajați.
Măsurile dispuse de ANSVSA:
•Sistarea activităţii în secţia de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspată analizată, până la elucidarea situaţiei.
•Efectuarea dezinfecţiei în această sectie a spaţiilor, utilajelor, ustensilelor şi suprafeţelor de lucru. Dezinfecţia va fi urmată de recoltarea de teste de sanitaţie care să ateste eficienţa igienizarii.
•Personalul angajat al fabricii va fi examinat din punct de vedere coprobacteriologic, într-un laborator de specialitate.
•Recoltarea de probe de lapte de la cele 2 ferme în momentul recepţiei în fabrică, pentru examen bacteriologic şi probe de apă, provenite de la intrarea şi ieşirea din unitate.
Patronul firmei se teme că fabrica nu va supraviețui acestui scandal
Marius Badea a spus, cu lacrimi în ochi, că nu crede că fabrica va mai putea să îşi continue activitatea, deşi în mod oficial i s-a cerut doar sistarea activităţii în secţia de brânzeturi.
"Eu nu am făcut rău în viaţa mea la nimeni. Suntem printre singurele fabrici care am plătit până la ultimul leu fermierilor. Nu este vreun fermier în ţară care să se plângă de noi.
Întotdeauna am plătit mai mult pe laptele materie primă decât era preţul pieţei, pentru a avea un lapte de calitate.
Am mers să cumpărăm lapte şi la 400-500 kilometri distanţă numai să luăm de la nişte ferme sigure şi să oferim nişte produse de calitate.
Ceea ce se întâmplă astăzi, probabil, că va fi ultima conferinţă. Eu unul nu cred că se poate reabilita fabrica. E ca un copil pe care l-ai crescut şi trebuie să te desparţi de el", a spus Badea.
Acesta a afirmat că societatea are 63 de angajaţi, iar cifra de afaceri în 2015 a depăşit 2.500.000 de euro.
"Ne mergea bine, după ce acum şapte ani fabrica a ars. Atunci am primit ajutor de la o fabrică din ţară şi ne-am redresat. Acum, nu mai cred. Oricum, nu vom mai produce până nu se clarifică situaţia. Nici eu, la cea mai mică suspiciune că produsele Brădet ar putea face rău, nu aş mai da copilului meu să mănânce. Îi înţeleg pe toţi cei care m-au sunat să mă întrebe dacă să mai consume sau nu.
Eu cred că ministrul s-a grăbit să arate spre noi, dar nu pot decât să aştept rezultatele. Dacă magazinele vor să returneze marfa, o pot face. Rămâne la aprecierea acestora. Eu am discutat cu cei cărora le-am livrat marfa, decizia le aparţine", a adăugat patronul Lactate Brădet.