Pe aceeași temă
"Relația cu Rusia este una despre care aș spune că e cvasi-similară cu relația pe care și alte state membre al Uniunii Europene sau ale Alianței Nord-Atlantice o au cu Federația Rusă. Trebuie să fim pragmatici. Dincolo de ceea ce menționam, evident că sunt chestiuni punctuale asupra cărora putem să continuăm dialogul. Mă refer, de exemplu, la chestiunile economice", a spus Lazăr Comănescu, într-un interviu acordat TVR.
În ceea ce privește implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, ministrul a explicat că Moscova trebuie să respecte angajamentele asumate prin acordurile de la Minsk.
Dar, România trebuie să continue colaborarea cu Rusia și în Organizația Cooperării Economice a Mării Negre, a spus șeful diplomației române.
Reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie 2015, Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei ruse, aflat pe lista demnitarilor ce au interdicţie de intrare în UE, a venit la Bucureşti pentru a participa la a 46-a Adunare Generală a Cooperării Economice a Mării Negre, eveniment găzduit de Senatul României.
In timpul alocutiunii oficialului rus din Senatul Romaniei reprezentantii Ucrainei la Adunarea Parlamentara a Cooperarii Economice la Marea Neagra au protestat zgomotos și afișând pancarte.
Calin Popescu Tariceanu le-a cerut reprezentantilor Ucrainei sa ia loc, dar acestia nu au dat curs invitatiei. Pe o pancarta afisata de acestia se putea citi: "2008 Georgia. 2014 Ucraina. Who's next. Putin stop".
Ministerul Afacerilor Externe explica atunci că apartenenţa Federaţiei Ruse la Adunarea Cooperării Economice la Marea Neagră este mai importantă decât interdicţia impusă de UE. MAE preciza că acordul încheiat de România, Federaţia Rusă şi alte state din jurul Mării Negre primează în faţa deciziei UE de a interzice unor oficiali ruşi să mai păşească pe teritoriul UE ca urmare a anexării Crimeei.
Serghei Narîşkin a mulțumit a mulțumit atunci pentru faptull că România se dovedește altfel decât alte state membre care nu le-au permis rușilor aflați pe lista de sancțiuni să intre pe teritoriul lor : „Eu mulţumesc autorităţilor şi guvernului, parlamentului României, pentru faptul că au luat singuri această decizie şi nu au ascultat sfaturile Bruxelles-ului. Şi astfel, conducerea politică arată că este altfel, în sensul bun, decât conducerea celorlalte ţări. Poate că ştiţi şi cazul Finlandei, când cinci membri ai delegaţiei parlamentare din Rusia nu au fost primiţi în ţară şi guvernul finlandez nu a acordat vizele pentru a participa la Adunarea Generală a OSCE”.
UE: Interdicţie de intrare pentru cei care subminează integritatea Ucrainei
„Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către persoanele fizice care sunt responsabile, sprijină în mod activ sau pun în aplicare acţiuni sau politici care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea în Ucraina sau care obstrucţionează activitatea organizaţiilor internaţionale în Ucraina, precum şi persoanele fizice asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă”.