Pe aceeași temă
În noul proiect de lege este eliminat avizul specialiștilor din Comisiile Monumentelor Istorice dacă proiectele imobiliare sunt făcute de experți atestați de minister, ceea ce „deschide larg uşa abuzurilor asupra monumentelor istorice", se arată în comunicatul USR PLUS.
„Reducerea birocraţiei nu trebuie să însemne distrugerea patrimoniului cultural. Un proiect de ordonanţă pus în consultare pe site-ul Ministerului Culturii elimină filtrul de decizie al specialiştilor din Comisiile Monumentelor Istorice atunci când proiectele imobiliare sunt făcute de experţi atestaţi de Minister. Altfel spus, arhitectul plătit de un dezvoltator imobiliar sau de un proprietar să realizeze un proiect de intervenţie asupra unui monument istoric sau de construcţie în zona lui de protecţie ajunge, cu voia Ministerului Culturii, să-şi dea singur notă de trecere. O modificare legislativă care deschide larg uşa abuzurilor asupra monumentelor istorice din România este pentru noi inacceptabilă", se arată într-o postare pe Facebook a USR PLUS.
USR PLUS a transmis că nu poate fi acceptat ca o autoritate a statului să contribuie la "deteriorarea deja avansată a urbanismului în România" şi solicită ca ministrul Culturii să informeze în prealabil coaliţia de guvernare în privinţa modificărilor privind sectorul cultural.
"Suntem convinşi că, dincolo de mesajul cu totul greşit pe care-l dă o astfel de iniţiativă, este evidentă şi nelegalitatea unor măsuri care fac din persoane fizice cu interese materiale directe apărători ai politicii publice a Statului privind patrimoniul construit. Nu putem accepta ca o autoritate a statului să-şi abandoneze propria misiune, contribuind la deteriorarea deja avansată a urbanismului în România. USR PLUS cere ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, scoaterea imediată din consultare publică şi retragerea proiectului legislativ. De asemenea, USR PLUS îi solicită ministrului informarea prealabilă, la nivelul coaliţiei de guvernare, privind orice modificări legislative ce vizează sectorul cultural sau patrimoniul naţional", mai menţionează USR PLUS.
Şi directorul adjunct al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Edmond Niculuşcă, a cerut ministrului Culturii retragerea "urgentă" a proiectului de ordonanţă pentru modificarea Legii 422/2001 a protejării patrimoniului, pe motiv că prevederile acestuia sunt "inacceptabile".
Proiectul ordonanţei pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Culturii, prevede la articolul 34.2 că "serviciile publice deconcentrate ale Ministerul Culturii pot emite avize privind intervenţiile asupra imobilelor din zonele lor de protecţie sau din zonele protejate fără consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, respectiv a comisiilor zonale ale monumentelor istorice (...) dacă documentaţia supusă avizării este elaborată de un arhitect atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil şi respectă procedura privind avizarea intervenţiilor în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi zonele protejate aprobată prin ordin al ministrului Culturii".
Potrivit notei de fundamentare, modificările sunt propuse "în vederea clarificării cadrului legal şi a degrevării activităţii în comisiile de specialitate".
„Scopul Ministerului Culturii este să protejeze patrimoniul, dar și să asigure cetățenilor un set de reguli coerente, fără piedici și termene aberante. Trebuie eliminată practica de „alergat după ștampilă”, iar profesioniștii trebuie să conștientizeze responsabilitatea atestării pe care o obțin, care poate, în egală măsură, fi retrasă în cazul nerespectării procedurii legale. Modelul propus este preluat din legislația franceză, unde ştim că nu se practică politica dezvoltatorilor imobiliari în detrimentul patrimoniului. Este un proiect de lege incomod pentru grupurile de interese din acest domeniu. Nu vreau să cred că cei care folosesc termeni de tipul „mafia imobiliară” sunt de fapt apărătorii mafiei avizelor. Este uşor să aruncăm cu astfel de termeni, dar propun să ne rezumăm strict la prevederile din acest text şi vom observa că sunt în interesul real al patrimoniului cultural din România şi al românilor. Subliniez că Ministerul Culturii eliberează doar avize. Certificatul de urbanism și autorizația de construire se obțin de la autoritățile locale”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Potrivit reprezentanților ministerului, multe din obiectivele aflate pe lista monumentelor istorice nu au coordonate exacte. Din acest motiv, beneficiază de același statut de monument istoric și construcții moderne.
În prezent, legea prevede, de exemplu, ca în cazul în care un proprietar dorește repararea acoperișului unei clădiri care nu este monument istoric, dar se află în zona de protecție a unui monument istoric, obligativitatea obținerii unui aviz din partea unei comisii formate din arhitecți, arheologi, restauratori, istorici. Prin urmare, cetățenii pot aștepta și ani pentru a obține un aviz ca să facă o simplă reparație a clădirii pe care o au în proprietate, este concluzia ministrului Culturii.