Ministrul Dragos Tudorache propune militarizarea DIPI.Proiectul, supus consultarii publice

Dora Vulcan | 17.10.2016

Ministrul de Interne Dragoș Tudorache a optat, in final, pentru varianta militarizării DIPI. In urma cu zece zile el încă nu era convins că e cea mai bună formulă de reorganizare a structurii serviciului secret al Ministerului de Interne, in contextul in care vorbea de avantaje si dezavantaje in egala masura si pentru varianta militarizata si pentru cea nemilitarizata. Noul serviciu ar urma sa se numeasca Unitatea de Protectie Interna.

Pe aceeași temă

 

 

 

Proiectul de reformare a Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) va face obiectul unei consultări publice, a anunțat el într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

 

 

Proiectul de ordonanta de urgenta prin care se va propune militarizarea DIPI va fi postat în cursul zilei de luni pe pagina de internet a MAI. Ordonanța va intra în discuția Guvernului la următoarea ședință.

 

"Opțiunea finală a mea și a conducerii ministerului a fost de a organiza noua structură ca o structură militarizată, o combinație de personal militar și personal contractual civil. Am făcut această opțiune pentru a asigura rigoare în modul în care această structură va funcționa, va opera, va gestiona informația foarte importantă pe care o vor colecta și o vor procesa și, nu în ultimul rând, pentru garanțiile de integritate pe care o astfel de organizare le oferă. Mă refer aici la posibilitatea de a organiza teste de integritate pe parcursul funcționării, nu doar la angajare", a spus Dragos Tudorache.

 

 

 

Noua structură se va numi, potrivit proiectului, Unitatea de Protecție Internă

 

Unul dintre obiectivele reformei a fost eliminarea suprapunerilor de competențe, în raport cu Serviciul Român de Informații și cu alte structuri de acest tip la nivelul statului român, dar și de a elimina neclaritățile de competență între DIPI și Direcția Generală Anticorupție (DGA), a explicat ministrul.

 

Noua structură va avea competențe pe zona de ordine publică. Multe dintre competențele actualei structuri vor fi preluate de Serviciul Român de Informații. O altă zonă de competență este cea de gestiune a documentelor confidențiale și secrete din cadrul MAI.

 

"Prin reorganizarea care se face se reduce substanțial numărul cadrelor acestei noi structuri. Posturile degajate din această reorganizare vor fi redirecționate o parte către DGA, tocmai pentru a sprijini și a susține activitatea de anticorupție de acolo. Cealaltă parte va merge către DOS, Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției Române, care de la Ordonanța 6 din primăvară se confruntă cu solicitări din ce în ce mai multe din partea Parchetelor, din partea DIICOT, a Parchetului General pentru sprijin operativ în dosarele penale pe care le instrumentează", a completat ministrul Afacerilor Interne.

 

 "Nu am ajuns încă la această concluzie (n.r. — militarizarea DIPI). Sunt încă opțiuni pe care le analizăm. Sunt avantaje și dezavantaje pentru oricare dintre cele două soluții. Tocmai pe astea le cântărim acum, dar într-un final vom face o soluție împreună la nivelul structurii de comandă a ministerului", spunea Dragoș Tudorache in urma cu zece zile, întrebat dacă DIPI va fi o instituție militarizată.

 

 

 

Romania libera considera proiectul o lovitura dura data serviciului secret din subordinea sa

 

 

"Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a dat una dintre cele mai dure lovituri serviciului secret de informații din subordinea sa. Propunerea de reorganizare a Departamentului de Informații și Protecție Internă nu este privită cu ochi buni de către ofițerii de informații, care o consideră o copie aproape integrală a schemei de organizare a fostei „Doi și-un sfert"

 

 

 

 Șeful UPI va fi cadrul militar în activitate, numit de ministrul de Interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Tot ministrul de Interne va numi, la propunerea șefului UPI, un prim adjunct și un adjunct, „numiți și eliberați din funcție de către ministrul afacerilor interne, la propunerea comandantului Unității de Protecție Internă”.

 

 

Până acum, șeful serviciului de informații al ministerului de Interne era numit de premierul țării și avea rang de secretar de stat. Adjuncții acestuia aveau rang de subsecretar de stat.

 

 

 

Proiectul ia in calcul "suprapunerile de competente" intre DIPI, pe de o parte si Politie, DGA si SRI, pe de alta parte

 

 

 În scopul înlăturării suprapunerilor de competențe între Departamentul de Informații și Protecție Internă, pe de o parte, și Poliția Română, Direcția Generală Anticorupție și Serviciul Român de Informații, pe de altă parte. 

 

 

De asemenea, se mai face referire la  "faptul că, în ultima perioadă, organele de urmărire penală au procedat la redirecționarea tuturor solicitărilor privind punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică adresate anterior Departamentului de Informații și Protecție Internă către structurile specializate ale Poliției Române."

 

 

 

Atributiile viitoarei structuri, conform proiectului (publicat de Romania libera)

 

 Capitolul III – Atribuțiile Unității de Protecție Internă

 

Art. 10 – Unitatea de Protecție Internă are următoarele atribuții:

 

a) desfășoară activități informativ-operative în scopul identificării, prevenirii și contracarării amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii și siguranței publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne;

 

b) asigură, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, coordonarea și controlul activităților pentru protecția informațiilor clasificate naționale, ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Uniunii Europene, precum și pentru securitatea infrastructurilor, sistemelor informatice și datelor gestionate de structurile Ministerului Afacerilor Interne.

 

Art. 11 - Unitatea de Protecție Internă este Autoritate Desemnată de Securitate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și planifică, organizează, coordonează și controlează activitatea oficială de cifru în Ministerul Afacerilor Interne.

 

Art. 12 – Organizarea, coordonarea și planificarea strategică a activității Unității de Protecție Internă se realizează, în condiții stabilite prin ordine și instrucțiuni ale ministrului afacerilor interne, prin raportare la strategiile și politicile de ordine publică, apărare și securitate națională, în concordanță cu obiectivele și prioritățile informative naționale.

 

Art. 13 – (1) În vederea identificării amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii și siguranței publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional ori capacitatea operațională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Unitatea de Protecție Internă desfășoară activitățile prevăzute la art. 13 lit. a) – e) din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, republicată, cu modificările ulterioare.

 

(2) În situațiile care constituie amenințări la adresa securității naționale care vizează tulburarea gravă a ordinii și siguranței publice sau informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional ori capacitatea operațională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Unitatea de Protecție Internă desfășoară activitățile prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, republicată, cu modificările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 15 – 21 din Legea nr. 51/1991, republicată, cu modificările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 14 - Unitatea de Protecție Internă are obligația de a informa Direcția Generală Anticorupție în cazul în care identifică amenințări, vulnerabilități și factori de risc care vizează activitatea de prevenire a corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

 

Art. 15 - (1) Datele și informațiile referitoare la amenințările, vulnerabilitățile și factorii de risc identificați sunt comunicate beneficiarilor legali și factorilor de decizie abilitați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în scopul adoptării deciziilor și măsurilor necesare prevenirii materializării acestora.

 

(2) Datele și informațiile obținute în urma activităților informativ-operative care nu vizează domeniul de competență al Ministerului Afacerilor Interne se transmit celorlalte organe de stat competente cu atribuții în domeniul securității naționale.

 

(3) În cazul în care din verificările și activitățile specifice rezultă date și informații care indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.

 

Art. 16 – (1) Personalul Unității de Protecție Internă nu poate efectua acte de cercetare penală și nu poate lua sau aduce la îndeplinire măsura reținerii ori alte măsuri preventive privative sau restrictive de libertate.

 

(2) Unitatea de Protecție Internă nu dispune de spații proprii de reținere și arestare preventivă.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22