Ministrul Finanțelor anunță primele măsuri pentru reducerea deficitului bugetar sub 3,5% în 2020

Laurentiu Gheorghe | 08.12.2019

Guvernul Orban urmărește reducerea cheltuielilor bugetare pentru 2020, iar ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat primele măsuri pentru ca deficitul bugetar să scadă cu un punct procentual în 2020.

Pe aceeași temă

Ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, a declarat că îngheţarea salariilor demnitarilor, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat și reducerea angajaților în sectorul bugetar sunt printre măsurile care vor fi implementate cât mai rapid.

„Știți foarte bine că pentru anul acesta sau pentru anul viitor construcția bugetului pornește de la un deficit de 4%. Da, există un set de măsuri, pe care dorim să le luăm, de la pensii speciale, la salarii de demnitari, și da, și la eliminarea acelui cumul de pensii, la stat”, a declarat Cîțu, la Realitatea Plus.

O altă măsură îi vizează pe bugetarii care au şi pensie. Din 2020, aceştia vor fi nevoiţi să aleagă: fie pensia, fie salariul de la stat.

Toate reducerile de cheltuieli analizate vor duce deficitul la 3,5% din PIB în anul 2020, a adăugat liberalul.

„Pentru anul viitor, dacă continuăm cu programele PSD care aruncau bani în stânga și dreapta, dezechilibrele economice s-ar fi accentuat. De aceea există un set de măsuri pe care dorim să-l luăm, le vom discuta în primul rând politic în Partidul Național Liberal. Ne vom uita și la eliminarea acelui cumul de pensii cu salariile, la stat. Mi se pare că e o măsură care nu își are rostul și e o măsură care a favorizat. (…) Ideea e că toate aceste programe sunt evaluate și vedem dacă măsurile sunt benefice pentru România. Poate unele sunt bune și vor rămâne. E clar că trebuie să reducem deficitul pentru anul viitor și de aici și aceste măsuri”, a explicat Cîțu.

Întrebat dacă Executivul Orban pregătește multe concedieri în sectorul public, Florin Cîțu a spus că trecerea de la 24 la 16 ministere dă un semnal că este necesar un aparat de stat mai suplu.

„Nu poți rămâne cu același aparat. Am spus înainte de a intra la guvernare că vom avea un guvern suplu cu 16 ministere, am făcut asta. Am spus că sectorul privat nu va mai duce povara ineficienței unor măsuri de stânga, am făcut asta. Acum trebuie să mergem mai departe și avem soluții, pentru că dacă nu vom lua măsuri, vom fi penalizați și de investitori, și de Comisia Europeană și de toți partenerii noștri”, a completat ministrul de Finanțe.

El a mai spus că 2020 este anul de stabilizare a economiei și de înscriere a creșterii economice pe o traiectorie sustenabilă care să înceapă încă din 2021. „Anul 2020 e unul de stabilizare și curățare a economiei", a conchis Cîțu.

Și vicepremierul Raluca Turcan a anunțat sâmbătă la Digi24 concedieri substanțiale, în special în administrația centrală. Este vorba în principal de depesedizarea ministerelor, agențiilor și altor instituții prin eliminarea rudelor și clientelei politice, în general a tuturor celor care au ocupat posturi fără să aibă pregătirea sau experiența necesară. Se va face o evaluare la fiecare minister în parte și cei care nu au competențe pentru postul respectiv vor fi concediați. De pildă, la Ministerul Dezvoltării 30% dintre șefi vor pleca, a spus Raluca Turcan.

„Suntem în etapa în care pregătim Hotărârile de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea ministerelor, unde vrem să introducem o structură suplă. Asta înseamnă că se evalueaza activitatea, se vede unde se stă degeaba. Dacă sunt oameni buni care stăteau degeaba, pentru că nu voia nimeni să îi folosească, vor fi mutați în altă parte, iar cei care sunt clienți politici, nepoți, iubite sau alte legături cu demnitarii, atunci trebuie să își vadă de drum. Românul are un simț al dreptății. Sunt oameni foarte buni de mult timp în ministere care nu au reușit să avanseze în carieră pentru că intra mereu cineva peste, nepoată, clientă sau iubită. Aceasta evaluare se face în interiorul ministerului. Acolo unde nu e o imagine clară, apelăm la mijloace externe”, a declarat Raluca Turcan în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Ea a dat ca exemplu Ministerul Dezvoltării Regionale, unde vor avea loc restructurări, însă la fiecare minister, ministrul de resort va veni cu propria sa schemă de reduceri de personal.

„Am vorbit, de exemplu, cu ministrul Dezvoltării Regionale, care mi-a spus că în interiorul instituţiei pe care o conduce, la nivel de demnitate, se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituţiei, o reducere cu 30%, iar la nivel de execuţie, o reducere de 20%. Fiecare ministru va veni cu schema lui, pe care o va prezenta primului-ministru şi va spune: acesta este aparatul de lucru pe care noi îl vrem”, a precizat Raluca Turcan.

Întrebată până când vor fi efectuate restructurările din ministere şi instituţii, Raluca Turcan a spus că este un proces care va dura o perioadă mai lungă, însă noul buget va fi gândit pe structurile cu personal restructurat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22