Pe aceeași temă
Michael Roth, lider al SPD (Partidul Social-Democrat din Germania), relateaza discutiile cu Liviu Dragnea si cu membri ai guvernului. El sustine ca "Nici o modificare legislativa nu poate avea loc punand in dubiu vreunul dintre principiile dupa care se guverneaza statul de drept sau continuarea luptei anticoruptie".
Interviul cu Michael Roth, obtinut de HotNews :
Rep: Cum caracterizati votul de miercuri din Senat in favoarea coruptilor condamnati, o noua incercare de a schimba legile din justitie? In februarie ati apreciat iesirea romanilor in strada in apararea valorilor europene.
Michael Roth: Uniunea Europeana nu este doar un proiect economic, ci este in primul rand o comunitate de valori care ne obliga pe noi toti, in intreaga Europa. Cu atat mai mult m-a bucurat faptul ca am asistat la iesirea in strada atat la Bucuresti, cat si in multe alte orase europene, a unui numar mare de persoane care vin tocmai in sprijinul acestor valori europene.
In cadrul discutiilor purtate azi cu reprezentanti ai guvernului Romaniei, am subliniat clar ca am inteles necesitatea de a modifica legislatia din tara dvs, dar am subliniat ca lucrul acesta trebuie sa se intample in concordanta cu principiile statului de drept si ca lucrul acesta obliga si guvernul Romaniei la o lupta hotarata impotriva coruptiei.
Rep: Germania si socialistii europeni au transmis aceleasi semnale si in februarie, dar coalitia de guvernare a facut miercuri acelasi lucru ca in februarie. Aveti senzatia ca au inteles acum mesajul, ca au inteles ce le cere comunitatea europeana, ce el cer romanii?
Michael Roth: Ma bucur in mod deosebit sa constat ca tot ce am transmis prin social media, twitter si toate comunicatele publice au fost citite cu atat de mult interes, pana si in Romania. Da, reprezint nu doar SPD, ci si familia partidelor social-democrate din UE, si am evidentiat si in cadrul discutiilor purtate azi cu reprezentanti PSD ca e nevoie de o recladire a increderii. Or, lucrul acesta trebuie sa se intample prin transparenta, prin reguli clare, care sa vina in sprijinul statului de drept si in continuarea ferma si hotarata a luptei anti-coruptie.
Pretutindeni in UE, cei care fac parte din partidele social-democrate si progresiste trebuie sa se implice ferm si hotarat pentru dreptate sociala, solidaritate, libertate, democratie si statul de drept. Tocmai acesta a fost mesajul pe care l-am prezentat aici astazi, cu fermitate, intre prieteni si parteneri.
Rep: In februarie au existat o petitie si cereri oficiale ca PSD sa fie suspendat din Partidul Socialistilor Europeni. Sunteti in favoarea unei asemenea posibilitati?
Michael Roth: Am constatat ca in discutia cu PSD e nevoie de cuvinte clare, dar ca in primul rand e nevoie de a comunica intre noi. Sper ca PSD a inteles ca e nevoie in continuare de o implicare ferma si de continuarea luptei anticoruptie si de intarirea statului de drept. Pentru ca valorile pentru care oamenii au iesit in strada in numar mare si au demonstrat coincid cu valorile carora eu ma simt obligat.
Cred ca daca va fi nevoie la final ca PSE sa aplice sanctiuni impotriva PSD, lucrul acesta depinde doar de modul in care PSD va intelege ca trebuie sa urmeze aceste principii dupa care noi ne ghidam, si sper sa nu fie nevoie de astfel de sanctiuni. Sper totusi ca la final bunele argumente vor castiga.
Rep: Incetarea MCV pana in 2019 e un obiectiv principal al guvernului, parlamentului si presedintelui. Avand in vedere comportamentul coalitie de guvernare, credeti ca Romania inca mai are nevoie de MCV?
Michael Roth: MCV are menirea de a veni in sprijinul procesului prin care principii democratice si ale statului de drept sunt implementate. Faptul ca exista o serie intreaga de conditionalitati pe care Romania trebuie sa le indeplineasca e parte a raspunsului meu. Pentru ca, pentru a ajunge la finalul MCV, e nevoie ca atat guvernul, cat si parlamentul sa indeplineasca toate aceste conditionalitati. Cu alte cuvinte, decizia privind ridicarea MCV nu va fi luata la Bruxelles, ci aici, in Romania.
Rep: Dar aceasta coalitie incearca constant sa schimbe legile importante din justitie. Vedeti vointa politica a coalitiei de a se alinia valorilor si principiilor europene?
Michael Roth: Asa cum spuneam, in principiu conteaza rezultatul. Nici o modificare legislativa nu poate avea loc punand in dubiu vreunul dintre principiile dupa care se guverneaza statul de drept sau continuarea luptei anticoruptie. Acestea sunt asteptarile mele personale, ale familiei politice social-democrate din Europa, dar si ale Uniunii Europene.
Am fost asigurat azi ca nimic ce ar putea ridica dubii fata de acest demers nu se va intampla si cred ca este asa.
Rep: UE isi dezbate in aceasta perioada propriul sau viitor. Germania si Franta s-au pronuntat pentru o UE cu niveluri diferite de ambitii. Ce inseamna o Europa cu diferite ritmuri, cu diferite ambitii?
Michael Roth: Cred ca UE trebuie sa devina mai buna, mai performanta, si sa aiba si mai multe capacitati de a actiona. E nevoie de solutii la probleme cu care ne confruntam acum cu totii: migratia, terorismul, combaterea cauzei miscarilor migrationiste, politica comuna de aparare, mediu. Toate aceste domenii nu pot fi imaginate fara un rol important al UE. Am constatat insa ca exista un soi de scepticism fata de solutiile propuse de UE in randul unor state europene. Eu va invit insa pe toti sa fiti curajosi, sa acceptati ideea ca vor exista state care vor merge un pas inaintea celorlalte, care vor incerca astfel sa ofere solutii europene mai bune decat solutiile nationale. Nu e vorba de un closed shop, nu e vorba nici de un miez principal al UE, o Europa principala si una secundara; e o invitatie tuturor de a participa la acest proiect, a colabora in gasirea unor solutii comune, nu doar cu Franta ci si, de ce nu, si cu Romania.
Am avut ocazia sa port o discutie cu ministrul de Externe si am incurajat Romania sa-si asume un rol si mai important in UE, ceea ce numesc eu o colaborare aprofundata. E un concept care face parte din Tratatul de la Lisabona, nu este deci o idee noua, ci reprezinta o sansa in plus pentru acea Europa mai buna, mai activa, cu mai multe sanse de actiune, o Europa care nu se va indrepta impotriva Romaniei, ci va colabora cu Romania.
Rep: Poate fi Romania credibila in aceasta dezbatere despre UE cand vedem in interior incercari de subrezire a valorilor europene?
Michael Roth: UE este o comunitate de valori. Ne aflam intr-o echipa cu valori comune, le aparam impreuna. Vorbim de o comunitate de valori in care Romania e mereu binevenita. M-as bucura ca Romania sa preia mai multa raspundere in centrul Europei, lucrul acesta venind in sprijinul intereselor romanilor, al Europei si al Germaniei.
Rep: Brexit. Cancelarul Angela Merkel a avertizat impotriva "iluziilor" britanicilor. Ce inseamna acest avertisment, vrea Germania un hard Brexit?
Michael Roth: Germania si UE nu vor sa pedeapseasca pe nimeni. Dar trebuie sa terminam odata pentru totdeauna cu ideea ca britanicii pot profita in continuare, dupa iesirea din UE, de avantajele de care au beneficiat cand erau membri UE. Eu pledez pentru claritate si adevar. E pozitia nu doar a Germaniei, ci si a celorlalte state membre UE, care considera in continuare ca apartenenta la UE e un lucru minunat si important.
Rep: 2017 e un an crucial, cu alegeri in Franta, Germania, Olanda si Austria. Aveti informatii ca Rusia incearca sa se amestece in aceste alegeri?
Michael Roth: Nu putem exclude nimic. Am impresia ca guvernul rus nu are nici un interes si nu-si doreste o UE puternica. De aceea trebuie sa fim cu totii precauti. Apelul meu e de a evita fake news, de a ne baza pe fapte reale si de a intretine ideea de parteneriat, democratie si stat de drept ca fiind elementele cele mai importante pe care trebuie sa le aparam.
Rep: Are nevoie UE de noi instrumente pentru a se proteja de propaganda rusa?
Michael Roth: Nu cred ca e vorba doar de rolul Rusiei, ci si de faptul ca asistam la modificari revolutionare in comunicare. Facebook, Twitter si alte social media nu jucau in urma cu cativa ani un rol atat de important. Acum, nu ne putem imagina lumea fara ele. Cred ca va trebui si noi, ca reprezentanti ai mediului politic, sa luam in calcul acest lucru. Avem de-a face atat cu o sansa, cat si cu riscuri in privinta protectiei datelor, protectia cetatenilor, dreptul la autodeterminare informatica, elemente cu un rol crucial intr-o democratie.
Rep: Cum explicati ezitarile guvernului roman in privinta contractului cu Rheinmetall, stiti despre ce e vorba?
Michael Roth: Nu. Nu am discutat. Nu pot spune nimic despre acest contract si implementarea lui.
Rep: V-ati intalnit cu Liviu Dragnea. El e vazut de multi in Romania ca principalul motor in spatele incercarilor de schimbare a legislatiei in justitie. Mai poate fi un partener de discutie pentru guvernul german si pentru socialistii germani si europeni?
Michael Roth: Un mijloc probat, folosit atat in diplomatie, cat si in politica e acela de a purta discutii cu cealalta parte; tocmai atunci cand iti doresti sa schimbi anumite lucruri e nevoie de acest dialog. Discutiile purtate azi (ieri - n.red.) cu dl Liviu Dragnea, in calitatile sale de presedinte al Camerei Deputatilor si de presedinte al PSD, au urmarit obiectivul de a evidentia - daca mai era nevoie - acele valori comune pentru care noi ne implicam cu totii la nivelul UE: democratie, independenta justitiei, libertatea mass media si lupta ferma si hotarata impotriva coruptiei. Sper ca din acest punct de vedere sa fi impartasit idei comune cu dl Dragnea si ma bucur ca a avut loc aceasta discutie.