Pe aceeași temă
UPDATE - Desi magistrat, procurorul general Augustin Lazar este de acord cu ministrul Raluca Pruna. El a spus intr-o declaratie acordata Digi 24 ca opinia ministrului de Justitie este una "rationala" si ca nu este firesc ca un detinut sa primeasca mai mult de 20 de zile de reducere a pedepsei oricate carti ar publica. De retinut, insa, ca Lazar reprezinta punctul de vedere al anchetatorului penal, adica al celui care, prin natura profesiei, ii trimite pe inculpati in puscarie.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a discutat, marti, punctul de vedere al Directiei legislatie, documentare si contencios privind proiectul OUG pentru modificarea si completarea Legii 254-2016 privind executarea pedepselor, avizul consultativ urmand sa fie transmis Guvernului, informeaza Agerpres.
In punctul de vedere aprobat de plen, magistratii considera ca detinutii ar trebuie sa beneficieze de o scaderea de 20 de zile din pedeapsa pentru fiecare lucrare scrisa, in timp ce ministrul Justitiei Raluca Pruna propusese ca sa beneficieze de 20 de zile de libertate oricate carti ar scrie in penitenciar.
Comisia de specialitate a CSM isi insusise anterior punctul de vedere al Directiei legislatie, documentare si contencios, cu precizarea ca beneficiul zilelor considerate ca executate ar trebui sa fie de 20 pentru fiecare lucrare stiintifica elaborata sau inventie brevetata, "fara insa a depasi limita care rezulta din aplicarea art.96 alin. (I) lit. a) din Legea 254/2013", care prevede ca "in cazul in care se presteaza o munca remunerata, se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca".
La inceputul dezbaterilor, judecatorul Adrian Bordea, coordonatorul comisiei de specialitate a CSM, a precizat ca s-a propus avizarea favorabila a proiectului de ordonanta de urgenta, cu observatiile retinute.
"Am constatat ca pentru un echilibru al legii trebuie sa avem in vedere si aplicarea art.96 alin. (I) lit. a) din legea de executare a pedepselor, care limiteaza oarecum posibilitatile de abuz (...) si creeaza un echilibru intre ceea ce inseamna munca fizica si munca intelectuala", a declarat Bordea.
La randul sau, presedintele CSM, judecatorul Mircea Aron, a apreciat ca ar fi fost de interes actul normativ sa stabileasca si care sunt persoanele capabile sa redacteze lucrari stiintifice.
"Daca in ceea ce priveste inventiile si inovatiile avem un organism, OSIM, care spune clar, si acolo nu avem indoieli ca OSIM nu isi face datoria intotdeauna, in ceea ce priveste capacitatea de a scrie carti, aici poate ca trebuia gasita o solutie care sa fie cuprinsa in lege, inainte de a lasa pe oricine. S-ar putea sa se inscrie (...) oameni care sa nu poata sa scrie dupa dictare, astfel de situatii cred ca s-au mai remarcat in practica", a spus Mircea Aron, adaugand ca, din punctul sau de vedere, este important ca cel putin in legislatia secundara sa fie clarificate aceste aspecte.
Dupa ce i s-a atras atentia ca proiectul ordonantei de urgenta a fost introdus pe ordinea de zi a sedintei de Guvern de marti, fara a exista avizul consultativ al CSM, Mircea Aron a precizat ca avizul va fi transmis in cel mai scurt timp.
"Eu cred ca vor astepta avizul (...) pentru ca au fost insistente ca noi sa reflectam asupra acestei chestiuni si chiar am fost rugati sa ne pronuntam cu celeritate", a mai spus presedintele CSM.
Ministerul Justitiei a lansat in dezbatere publica, pe 25 iunie, proiectul de OUG care prevede ca un detinut va beneficia de 20 de zile reduse din pedeapsa indiferent de numarul de lucrari stiintifice elaborate.
Prima modificare din proiect se refera la articolul 96 alineatul (1), litera f) care se modifica si va avea urmatorul cuprins: ''f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii brevetate, se considera 20 de zile executate pe intreaga durata a executarii pedepsei, inclusiv in cazul pedepselor contopite, indiferent de numarul lucrarilor stiintifice sau a inventiilor realizate''.
Initiatorul sustine, in nota de fundamentare a proiectului, ca aceasta solutie legislativa a luat in considerare necesitatea clarificarii de urgenta a acestei situatii si constituirea unei baze legale certe si previzibile in acest domeniu care a generat ample discutii atat in randul practicienilor dreptului, cat si in cel al societatii in general.
De asemenea, se prevede introducerea unui nou articol - art. 96 indice 1 - procedura elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii brevetate, prin care sunt prevazute expres institutiile competente sa stabileasca brevetarea inventiilor si caracterul stiintific al lucrarilor elaborate de catre detinuti, precum si precizarea expresa ca lucrarile stiintifice se pot realiza in domeniile si specializarile universitare stabilite prin HG nr. 376/2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor si al specializarilor/programelor de studii universitare si a structurii institutiilor de invatamant superior pentru anul universitar 2016 - 2017, publicat in MO, Partea I, nr.413 din 1 iunie 2016.
Actul normativ isi propune si reglementarea situatiei elaborarii unor lucrari sau inventii in coautorat, in sensul repartizarii proportionale a zilelor castig prin raportare la numarul de autori. Acesta mai prevede si ca o noua solicitare privind elaborarea unei lucrari sau inventii se poate formula doar dupa finalizarea celei anterioare.
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a declarat miercurea trecuta, intr-un interviu pentru HotNews, ca guvernul intentiona sa emita o ordonanta de urgenta prin care se va stabili ca detinutii sa beneficieze de 20 de zile de libertate oricate carti ar scrie in penitenciar. Raluca Pruna spune ca astfel se va reveni la textul propus initial de guvernul Victor Ponta pentru modificare Legii 254/2013. "20 de zile pentru ca asa a dorit guvernul Ponta, care a facut aceasta propunere la acel moment si care sunt sigura ca a facut o dezbatere publica ampla", este raspunsul ironic al Ralucai Pruna la un text publicat de fostul premier Adrian Nastase saptamana trecuta pe blog.
"Deja inainte de interventia guvernamentala din februarie, erau penitenciare ca cel de la Iasi, unde s-au scris numai doua lucrari si penitenciare ca cel de la Rahova, unde s-au scris peste 150. Deci, tinea pana la urma si de managementul mai riguros sau mai putin riguros. Tot saptamana viitoare, pe 29, o sa vin cu OUG pentru ca altfel nu se poate prin care sa reglementez acest lucru. Nu va fi o abrogare, daca vreti explic de ce", a declarat la acea data ministrul Justitiei, Raluca Pruna, intr-un interviu pentru HotNews, intrebata daca a reusit sa reduca numarul scriitorilor din penitenciare.