Ministrul Liviu Pop lovește din nou: după manualul de Educație fizică, acum și la Dirigenție

Dora Vulcan | 28.07.2017

Ministrul Învățământului e decis să nu lase nicio disciplină fără manual. O spune chiar el. După manualul de educație fizică, și dirigenția (numită acum ”consiliere și orientare”) va avea manual.

Pe aceeași temă

 

 

 "Consilierea și orientarea, vă dau o veste bună, trebuie să aibă manuale. Pentru că la Consiliere și orientare, acea Dirigenție pe care o știți dumneavoastră, noi trebuie să venim cu educația juridică, de aceea am semnat acord cu ministerul, pentru educație juridică, educație pentru sănătate, educație pentru familie, educație financiară, educație de mediu, trebuie să le facă în orele de Consiliere și orientare. (...) Acea Dirigenție pe care o știți dumneavoastră și care acum este Consiliere și orientare este absolut necesară", a declarat ministrul Pop, vineri, într-o conferință de presă la Sibiu, transmite Agerpres.

 

Ministrul Pop spune că, spre exemplu, orientarea profesională este esențială ca să se evite abandonul școlar.

 

 

 

Background

 

  • Ultima găselniță a ministrului Pop: manual la Educaţie fizică. Părinţii critică decizia

 

Liviu Pop, Ministrul Educaţiei, anunţă că elevii de clasa a V-a vor avea manual şi la Educaţie fizică, fiind deja aprobate manuale pentru această disciplină. Părinţii critică decizia, spunându-i ministrului că nu sunt săli de sport, că programa şcolară este oricum prea încărcată, iar ghiozdanele sunt prea grele.

 

Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual și la disciplina educație fizică, scrie Liviu Pop pe pagina sa de Facebook .
 

Unul dintre manualele aprobate poate fi consultat aiciVEZI DETALII
 

În 7 august finalizăm licitația pentru manualele la care s-au depus contestații. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. 

Caut soluții și pentru aceste situații. P.S. Înainte de a emite păreri, lecturați puțin manualul. Multumesc pentru înțelegere, a scris Liviu Pop pe pagina sa de Facebook.

 

 

Şi mişcare când mai fac?!

 

 

Comentariile la postarea lui Liviu Pop sunt critice, cei care îi scriu cerându-i soluţii pentru a uşura ghiozdanele copiilor, pentru săli de sport, pentru ca elevii să facă mai multă mişcare, nu să înveţe teorie:

 

Frectie la un picior de lemn" sau "ca nuca-n perete", o comparatie la manualul de ed. fizica si sport. Oare cum nu va crapa obrazul de rusine, si dvs d-le ministru si tuturor colegilor dumitale din guvern?”

 

”Copiii au nevoie de mişcare! Învaţă destul la 10-12 materii (lb . română , istorie, geografie,etc) În majoritatea ţărilor, elevii au câte 5-6 ore de ed. fizică (de aici şi performanţele sportive la jocurile olimpicie,campionate europene şi mondiale,etc) ! Faceţi terenuri şi săli de sport ! Introduceţi mai multe ore de educaţie fizică ! Mens sana in corpore sano !”

 

Poate vă gândiţi un pic şi la copiii care trebuie să care ghiozdanele în spate şi ai căror părinţi nu au maşini să fie duşi la şcoală

 

Lăsaţi manualele la sport, oricum ghiozdanele sunt grele. Fiecare ministru are ceva cu manualele. În loc să mai tăiaţi din programa şi aşa încărcată voi tot aglomeraţi. Am făcut sport de performanţă fără manual. Cheltuiţi bani publici cumpătat, suntem prea sărăci să-i aruncăm pe fereastră”

 

Sunt şcoli cu toalete în curte iar voi cheltuiţi banii pe manuale de sport....super inteligent ministru!!!!”

 

”Nu sunt săli şi terenuri de sport, puteţi să faceţi 10 manuale”

 

Altă sursă de sifonat bani!

 

Aştept cu nerăbdare manualul de dirigenţie!

 

Şi mişcare când mai fac?!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22