Ministrul Tudorel Toader este așteptat să anunțe propunerea pentru șefia DIICOT

Dora Vulcan | 14.05.2018

Ministrul justiţiei Tudorel Toader este așteptat să anunțe luni pe care dintre cei doi candidați înscriși în cursa pentru funcția de procuror-şef al DIICOT îl susține.

Pe aceeași temă

 

 

 Există și varianta de a nu face nicio propunere, în condiţiile în care ministrul a declarat, înainte de interviurile de vineri, că se astepta să se înscrie mai multi candidați. În aceasta ipoteză, procedura s-ar putea relua de la depunerea candidaturilor, transmite Digi 24.

 

Conform legii, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

 

La interviu s-au înscris doi candidați, actualul procuror-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, și procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.  Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă şi-au susţinut vineri proiectele manageriale în faţa unei comisii de evaluare conduse de ministrul Justiţiei.

 

 

Mandatul lui Daniel Horodniceanu expiră la 19 mai.

 

Daniel Horodniceanu este actualul procuror-şef al structurii, după ce a fost numit în funcţie în mai 2015. El activează În procuratură de aproape 20 de ani şi îşi doreşte să fie reconfirmat în funcţia de conducere a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Otganizate şi Terorismului „pentru continuitate”.  El a fost consilier juridic la Consiliul Judeţean Iaşi (august - decembrie 1998), procuror la Parchetul Judecătoriei Fălticeni (ianuarie 1999 - mai 2000), procuror la Parchetul Judecătoriei Paşcani (iunie 2000 - iunie 2002), procuror la Parchetul Judecătoriei Iaşi (iunie 2002 - octombrie 2005), procuror la DIICOT Iaşi (noiembrie 2005 - iunie 2006), procuror-şef al Biroului Teritorial Iaşi al DIICOT (iunie 2006 - iunie 2009), procuror la Serviciului Teritorial DIICOT Iaşi (iunie 2009 - iunie 2012). În iunie 2012, a devenit procuror-şef al Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT, funcţie pe care a ocupat-o până în mai 2015.

 

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în 16 martie, solicitarea lui Daniel Horodniceanu de a reveni la Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, după încheierea mandatului la conducerea instituţiei, respectiv din 19 mai.

 

Felix Banilă, în vârstă de 46 de ani, este procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 - 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes.   

 

 

Despre Felix Banila, Ziare.com scrie că este în relatii foarte bune cu fosta sefa a CSM, Oana Schmidt Haineala, care ocupa in prezent functia de sef al Corpului de Control al Ministerului Justitiei.

 

Haineala este considerata unul dintre principalii sfatuitori ai lui Tudorel Toader. De altfel, ea a ocupat in 2017 functia de secretar se stat in Ministerul Justitiei, dar a fost retrasa din acest post de CSM, la solicitarea procurorului general al Romaniei, in contextul scandalului emiterii Ordonantei 13.

 

Oana Schmidt Haineala a condus, ca Bănilă, Parchetul Tribunalului Bacau, timp de aproape trei ani, 2004-2007. In anii 2000, Haineala a fost coleg cu Banila la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti.

 

Dezavantajul principal al lui Banila este ca nu a lucrat niciodata la DIICOT, potrivit CV-ului acestuia, procurorul a fost delegat doar cateva luni la DNA Bacau (1 august 2007 - 31 decembrie 2007).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22