Mircea Drăghici e uluit de inculparea sa în dosarul de delapidare: DNA face poliție politică

Laurentiu Gheorghe | 24.06.2019

Fostul trezorier al PSD consideră că dosarul lui este fabricat de DNA la ordinul venit din „anumite laboratoare”: „Civilii din politică trebuie executați!” a scris Drăghici pe Facebook.

Pe aceeași temă

Reacția lui Mircea Drăghici vine după ce luni dimineață i s-a adus la cunoștință că este inculpat în dosarul sifonării fondurilor de la partid. Astfel că procurorii DNA respectă „o parte a unei foi de parcurs stabilite în anumite laboratoare” mai spune fostul trezorier și apropiat al lui Liviu Dragnea.

„Sunt realmente uluit de decizia DNA de astăzi. Nu există absolut nicio rațiune pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, niciun argument sustenabil. Ca și în cazul soției mele, totul pare a fi doar o parte a unei foi de parcurs stabilite în anumite laboratoare. În condițiile în care toți martorii au dat declarații favorabile de la momentul în care am fost numit suspect și până astăzi, nu pot decât să constat cu dezolare că trăim vremuri în care poliția politică e vie și din ce în ce mai puternică. “Civilii din politică trebuie executați!”. “Am înțeles, să trăiți!”, a scris Drăghici pe Facebook.

****

DNA îl acuză pe fostul trezorier PSD din mandatul de președinte al lui Liviu Dragnea că a folosit fonduri de la partid (380.000 de euro) în interes personal, pentru cumpărarea unei case.

Pe 5 iunie, Mircea Drăghici şi-a dat demisia din funcţia de trezorier al PSD, anunțul fiind făcut de Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional (BPN) al partidului. Mircea Drăghici a fost coordonatorul de campanie al PSD pentru alegerile europarlamentare.

După încarcerarea lui Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a cerut în partid realizarea unui audit intern pentru a se afla care este situația financiară a partidului. Noua conducere vrea să vadă ce clauze au contractele semnate în numele partidului, de cine au fost semnate și dacă acestea pot să fie reziliate.

Acuzațiile DNA

DNA anunța, în 2 aprilie, că, în calitate de trezorier al PSD, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând partidului, Mircea Drăghici, care avea calitatea de suspect în dosar, şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil.

"Concret, suspectul îndeplineşte funcţia de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private. În exercitarea funcţiei de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulaţie de peste 500.000 de euro, pe care să îl achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier şi, în parte, cu fonduri proprii. Promisiunea de vânzare-cumpărare dintre proprietarul imobilului şi persoana din familia suspectului, dar şi contractul de închiriere dintre acelaşi proprietar şi formaţiunea politică, s-au încheiat în aceeaşi zi, 15.02.2018, pentru acelaşi imobil", preciza DNA.

Procurorii spun că acel contract de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 1 martie 2018 până la 1 martie 2029, valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro, ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 de euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranşe de cel puţin 19.000 de euro pe lună, timp de 18 luni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22