Mircea Miclea critica dura la adresa ministrului Curaj: Legi avem, n-avem caractere

Viitoarea procedura este complicata, de lunga durata si cu multe portite de scapare. Mai exact, plagiatorii isi vor putea pierde titlurile de doctor de abia spre finalul lui 2016, cind insa vor avea loc alegerile parlamentare si guvernul isi va termina mandatul. Domnul Curaj poate raporta la finalul mandatului: „Să trăiți, în timpul serviciului meu nu vi s-a întâmplat nimic deosebit!”, spune Miclea. „Până în decembrie nu-și vor pierde titlul de doctor decât cei care renunță de bunăvoie la el și nu se mai prevalează de noile oportunități deschise de noua legislație”. Concluzia analizei trimise revistei 22 de Mircea Miclea este ca „Legi avem, n-avem caractere, domnule ministru!”

Ministrul Adrian Curaj a prezentat duminica noul mecanism care reglementeaza doctoratele si care prevede ca universitatile vor acorda de acum inainte titlurile de doctor, CNATDCU fiind un fel de instanta de apel in situatiile contestate. In cazul titlurilor deja acordate obtinute prin plagiat, universitatile trebuie sa reanalizeze teza de doctorat, sa dea verdict si decizie de retragere pe care o va semna rectorul, aceasta va fi trimisa la CNATDCU pentru avizare, dupa care ministrul Educatiei va retrage titlul prin ordin.

Intr-un interviu pentru revista 22, Adrian Curaj a explicat si cum va fi reorganizat CNATDCU.

Citeste analiza integrala a lui Mircea Miclea

O voce din public

          Dând curs invitației la dezbaterea publică a noii legislații referitoare la doctorate, îmi permit să exprim câteva opinii.

1. Rezolvarea problemei plagiatelor, pentru toate cazurile semnalate până acum, se putea face extrem de simplu și de rapid, în baza legislației existente. În loc să suspende Comisia de Etică, dl. ministru ar fi putut să numească noi membri (sunt încă suficienți oameni competenți și onești în țara asta, măcar cât să facă o comisie!). Aceștia ar fi analizat sesizările primite, iar dacă mai era cazul ar fi cerut o nouă expertiză., apoi ar fi recomandat ministrului retragerea titlului de doctor. Ministrul dădea un ordin, iar titlul era retras. Toată procedura ar fi luat 3-4 săptămâni, maximum. Tot în baza legii (art. 170), ministrul putea retrage și titlul de conducător de doctorat celui care a girat plagiatul. Ca să nu facă acest lucru, miniștrii guvernului Ponta s-au prevalat de tot felul de tertipuri: au destituit membrii CNATDCU care au avut curajul să confirme plagiatul, au numit în Comisia de Etică oameni loiali, care înțeleg să-și trăiască viața în genunchi, au tergiversat, au făcut presiuni asupra Universității București și asupra rectorului ei, au dat ordonanțe că oricine poate renunța la titlul de doctor, ca la o umbrelă furată, fără probleme etc. Au făcut tot ce le-a stat în putință să nu aplice legea! Desigur, în astfel de situații, nu-i destul să ai o lege, îți mai trebuie o minimă morală, iar asta a lipsit.

A venit apoi rândul d-lui ministru Curaj. Dânsul a suspendat Comisia de Etică, blocând astfel orice proces de rezolvare a problemei plagiatului. Însă, a prezentat asta ca o amânare, pentru a găsi „soluții structurale”. În soluția propusă, exprimată în noua legislație, universitățile joacă rolul esențial în acordarea și în retragerea titlului de doctor. Pentru a-și modifica reglementările interne, conform noii legislații, universitățile au nevoie de câteva luni, până în luna mai, zice consilierul d-lui ministru, de față cu domnul ministru (sursa: Hotnews, conferința de presă, 14 februarie 2016).

Să luam acum un creion și o hârtie și să analizăm soluția. Mai întâi, în legătură cu o teză fraudată, trebuie să apară o sesizare la nivelul universității. Să presupunem, optimist, că ea are loc în prima zi după ce universitățile și-au actualizat procedurile, conform noii legislații, adică 1 iunie. Comisia de Etică trebuie să răspundă acestei sesizări în 30 de zile, deci se face 1 iulie. Această rezoluție se comunică posesorului de titlu de doctor și celui care a făcut sesizarea. Dacă aceștia sunt nemulțumiți, fac contestație. Această contestație se adresează CNATDCU în maxim 10 zile, deci, se face 10 iulie. CNATDCU are la dispoziție 45 de zile să facă o primă analiză  și să informeze atât pe cel care a făcut sesizarea, cât și pe deținătorul titlului de doctor de decizia luată (deci, se face 25 august, presupunând că CNATDCU lucrează și în concediu!). Apoi, petentul are la dispoziție 10 zile să facă contestație la decizia CNATDCU, deci ajungem în 4 septembrie. Apoi, după ce a primit această contestație, CNATDCU are la dispoziție 60 de zile, să facă apel la experți externi, să soluționeze contestația și să comunice rezoluția atât petentului, cât și posesorului de doctorat și universității . Din nou, presupunând că toți lucrează în concediu și la sfârșit de săptămână, ajungem în 4 noiembrie. Atunci, pe baza rezoluției CNATDCU, rectorul poate semna decizia de retragere a titlului de doctor și aduce această decizie la cunoștința părților implicate.Pentru aceasta el are la dispoziție 30 de zile, deci ajungem in 4 decembrie. Rectorul transmite decizia către minister. Ministrul primește această decizie a rectorului și poate redacta ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor. El n-are limita de timp, dar să presupunem că lucrează intens, scrie ordinul într-o zi și, în 5 decembrie, titlul este retras.Victorie! Dar, vai!, în noiembrie avem alegeri parlamentare și, cu siguranță, un nou guvern! Deci, vorba lui Ceaușescu, „stați liniștiți la locurile voastre, tovarăși!” La final de mandat, domnul Curaj poate raporta: „Să trăiți, în timpul serviciului meu nu vi s-a întâmplat nimic deosebit!” Până în decembrie nu-și vor pierde titlul de doctor decât cei care renunță de bunăvoie la el și nu se mai prevalează de noile oportunități deschise de noua legislație. De la o procedură simplă și rapidă, ajungem la o procedură mai mult decât barocă, de-am dreptul gongoristă! Așadar, am înlocuit o procedură simplă și clară cu una abracadabrantă.

Să mai notez aici că, Legea Educației Naționale, prin art. 361 abrogă „orice alte dispoziții contrare acestei legi”, deci inclusiv Legea 206/2004, care făcea deosebire între doctorii cu funcții publice și ceilalți doctori în științe și prin invocarea căreia s-a încercat exonerarea doctorilor demnitari de la decizia CNATDCU. LEN nu făcea deosebire între tipurile de posesori de doctorat, dimpotrivă, abroga aceste deosebiri de tratament. Așadar, prezenta ordonanță 2/2016 e superfluă pentru că nu face decât să abroge explicit ceea ce LEN abroga implicit, dar evident, prin art. 361.

În conferința de presă de duminică, 14 februarie, dl. Curaj a înfierat cu mânie proletară „cadrul legislativ haotic și incoerent legat de doctorate”,. „jocurile politice”, „insuficienta voință politică”, precum și Legea Educației Naționale „care e prea complicată… Eu nu pot să aplic o astfel de lege!”

Nu, domnule ministru, legea e clară, dar aplicarea ei necesită caracter. Legi avem, n-avem caractere, domnule ministru! Și vă rog eu frumos, nu mai creați o retorică ieftină, ca cea de duminica trecută, ca să camuflați decizii greșite, nu-i jigniți pe oamenii care gândesc încă în țara asta!

2. Noua legislație privitoare la doctorate spune, în esență, că, de acum înainte, acordarea  și retragerea titlului de doctor va intra complet în atribuția și în responsabilitatea universităților și a Academiei Române. Ca să preiau retorica folosită de dl. ministru Curaj, prin aceasta, universitățile o să ajungă „să dovedească forța deosebită a democrației participative a elitelor, pentru că acestea sunt adevăratele universități. Prin asta vor arăta ce înseamnă responsabilitatea publică. ” (sublinierea noastră). Aha, înțeleg! Adică, până acum, universitățile au avut autonomie completă în acordarea diplomelor de licență și de masterat (și le-au pervertit că au ajuns să n-aibă valoare!), au avut autonomie totală în realizarea programelor de cercetare-inovare  ( și suntem în coada Europei!), ceea ce, însă, le lipsea ca să arate „forța deosebită a democrației participative a elitelor” era autonomie totală în acordarea diplomelor de doctorat, iar acum o primesc! Incredibil! Știm că problema cu doctoratele a apărut tocmai în interiorul universităților (pentru că mulți conducători de doctorat sunt nerelevanți științific, pentru că universitățile nu și-au evaluat programele doctorale, pentru că comisiile de doctorat au validat teze plagiate sau fără valoare științifică), dar noi le premiem, la grămadă!

Soluția este cu totul alta. Întâi, ar trebui o evaluare rapidă a tuturor școlilor doctorale. E simplu să vezi în Google Scholar sau în bazele de date internaționale activitatea fiecărui conducător de doctorat și a fiecărei școli doctorale. Apoi, retragi acreditarea tuturor școlilor doctorale din „sfertul debil”, adică 25% dintre școlile doctorale, cele cu performanța cea mai slabă. Apoi, îi alegi pe primii 25% și-i premiezi, adică da, lor le dai dreptul să-și gestioneze singuri programele doctorale, să dea și să retragă titlul de doctor. Pe ceilalți îi lași în continuare sub controlul CNATDCU și al Comisie de Etică. Faci evaluare științifică periodică a școlilor doctorale și, în funcție de performanțe, pe unii îi retrogradezi, pe alții îi promovezi. O astfel de soluție nu ar fi foarte populară, dar ar însănătoși sistemul școlilor doctorale, transmițând un mesaj foarte clar: numai cei performanți sunt premiați. Opțiunea d-lui ministru a fost diferită: toți sunteți premiați, cu evaluarea vedem noi mai târziu. Îl înțeleg, dorește să fie exponentul „forței deosebite a democrației participative a elitelor”!

3. În afară de erorile de comisiune semnalate mai sus, consider că documentele ministerului aflate în discuție publică fac și erori de omisiune. Adică, lipsesc, din aceste documente, aspecte care ar fi trebuit să fie prezente. Cred că acum era momentul să fie precizate:

1. Criteriile de evaluare a conducătorilor de doctorat și a școlilor doctorale. Standardele de acordare a titlului de profesor și a calității de conducător de doctorat (habilitare) au coborât atât de mult sub guvernarea Ponta, că acum, în multe domenii, numai dacă te opui nu devii profesor;
2. Procedura de acreditare și de retragere a acreditării școlilor doctorale;
3. Finanțarea substanțială a doctoranzilor de „la zi” și descurajarea sau stoparea doctoranzilor „la frecvență redusă”.

N-au apărut astfel de prevederi, așa că se mai pierde un an în reforma studiilor doctorale. Cine știe, poate că reforma educației lucrează ca spiritul istoriei în filosofia lui Hegel, în subteran, fără grabă. Sau, mă rog, pas cu pas. Acum e primul pas!

Ca să nu o mai lungesc, asumindu-mi faptul ca sunt o o simpla voce din public,  închei cu trei concluzii amare.

1. Degeaba avem legi, dacă n-avem caractere care să le pună în practică.
2. „Forța deosebită a democrației participative a elitelor” este mai tare decât judecata lucidă.
3. Ceea ce ministerul/ guvernul omite este, de fapt, neimportant.

Vorba cronicarului: „te sparie gândul!”