Pe aceeași temă
Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, a comentat, intr-un interviu pentru Ziare.com, cazul profesoarei Cristina Tunegaru. El s-a referit la libertatea pe care o are cadrul didactic la catedra si la ce ar trebui sa invete elevii: "Suntem inca prizonierii unei abordari de secol XIX, excesiv centrata pe valorile nationale. Efectul e ca se predau scriitori minori, numai pentru ca sunt romani si se ignora total literatura universala. Nu dezvolti bucuria lecturii cu astfel de abordari."
In viziunea prof. Miclea, "realitatea e arbitru intre subiectivismul elevilor si cel al profesorilor. La ce bun sa invatam daca ceea ce am invatat nu ne ajuta sa intelegem mai bine lumea in care traim si modul in care functioneaza mintea umana?"
Întrebare: Care este lectura dvs asupra scandalului Tunegaru? Plecarea profesoarei din scoala unde presta a fost o procedura fireasca la final de an pentru un profesor suplinitor sau o executie politica, urmare a pozitiilor publice ale doamnei?
Mircea Miclea: Este o procedura legala, dar gresita. E legala, pentru ca e conforma cu metodologia in vigoare, aprobata prin ordin de ministru. E gresita, pentru ca metodologia e aberanta.
In forma initiala a Legii Educatiei Nationale, toate deciziile de personal erau luate la nivelul scolii. Scoala stie mai bine cine preda bine si cine nu. Scoala angaja sau concedia profesorii, daca erau slabi. Scoala decidea ce face cu un titular sau suplinitor, in functie de performanta didactica pe care acesta o avea.
A venit insa guvernarea Ponta, care, in cardasie cu sindicatele, au schimbat legea. Acum nici scoala, nici parintii elevilor nu mai au niciun cuvant de spus in privinta personalului didactic.
Un cadru didactic, chiar daca e prost, nu poate fi dat afara, pentru ca nu e angajatul scolii, ci al sistemului. Iar un profesor bun, dar inca suplinitor nu poate fi angajat, chiar daca parintii si copiii il apreciaza, chiar daca scoala il vrea, pentru ca nu scoala, ci inspectoratul decide miscarea de personal.
Sub acoperirea legii, mafia din sistem, politico-sindicala, functioneaza perfect. Ei isi pastreaza privilegiile, elevii si parintii suporta pagubele.
Comunicatul Inspectoratului Scolar in privinta dnei Tunegaru deplange prejudiciul de imagine suferit de primarul general, Gabriela Firea. Este normal ca ISB sa aiba acesta procupare pentru imaginea unui om politic, indiferent cum se numeste el?
Mircea Miclea: Nu, nu este normal. Prin aceasta reactie, Inspectoratul a prejudiciat si mai mult imaginea d-nei Firea. Din prostie i-au adus un deserviciu.
Nu este normal ca inspectoratul sa decida cine pleaca si cine ramane in scoala. Legea a fost schimbata si aceasta schimbare produce aberatii. Ii arat iar cu degetul pe cei care au schimbat legea, pentru ca ei au facut raul si merita aratati: PSD-ul si sindicatele!
Deciziile de personal trebuie luate "la firul ierbii", acolo unde lucreaza omul, nu in alta parte. Din pacate, Kafka e viu si traieste in Romania.
Doamna Tunegaru nu este la prima controversa. A starnit valuri mari prin "auto-denuntul" in care marturisea ca nu preda clasicii literaturii romane, preferand lecturi mai agreabile copiilor. Are un profesor dreptul sa adapteze drastic programa dupa propriile convingeri?
Mircea Miclea: Un profesor poate face flexibila programa, dar aceasta flexibilizare are o limita. Ea nu trebuie sa ii dezavantajeze pe elevi. Daca, de pilda, la examenele nationale (bacalaureat, evaluare nationala) se dau subiecte din clasicii literaturii si tu nu ii predai, ai gresit flagrant, pentru ca elevii tai vor fi dezavantajati fata de cei care au facut la clasa temele de examen.
Dincolo de aceste limitari clare, care tin de etica si profesionalism, orice flexibilizare a programei in functie de interesele elevilor e binevenita.
Un profesor bun, o programa buna trebuie sa se adapteze gusturilor elevilor sau, dimpotriva, trebuie sa le faca accesibile zone spre care ei nu se indreapta in mod spontan? Harry Potter vor citi si singuri, important e sa-i familiarizezi la scoala cu Sadoveanu si Eminescu, spun unele voci.
Mircea Miclea: Orice programa, din orice tara din lume, se bazeaza pe o anumita filosofie despre ce si cum trebuie sa invete elevii. Decupajele curriculare (ce se preda si ce nu se preda, cat, cum) sunt in functie de aceasta filosofie.
Eu cred ca literatura trebuie predata pe curente literare si ca acestea trebuie ilustrate atat printr-un scriitor roman, cat si printr-un clasic al literaturii universale. De pilda, ca sa intelegi ce inseamna realismul, predai si Rebreanu, si Balzac.
Acum, suntem inca prizonierii unei abordari de secol XIX, excesiv centrata pe valorile nationale. Efectul e ca se predau scriitori minori, numai pentru ca sunt romani si se ignora total literatura universala. Nu dezvolti bucuria lecturii cu astfel de abordari.
Am incercat sa schimb asta, iar rezistenta sistemului, de la dascalii invechiti pana la academicienii autori de manuale scolare, a fost atroce. Promovarea intereselor lor era mai importanta decat reformarea sistemului educational.
Cat de mult ar trebui sa tinem cont in reforma programelor de dorintele si interesele copiilor? Ar trebui sa primeze ceea ce noi consideram ca trebuie sa invete sau ceea ce ei considera ca le util si le place sa invete?
Mircea Miclea:Ar trebui sa primeze realitatea. Adica sa ne uitam toti la realitatea din prezent si din viitorul previzibil si sa stabilim ce e mai util sa invete elevii. Realitatea e arbitru intre subiectivismul elevilor si cel al profesorilor.
De pilda, daca lectura lui Don Quijote ne ajuta sa intelegem modul in care gandesc si simt semenii nostri, atunci el trebuie predat, indiferent ce cred elevii. La fel trebuie predata, de pilda, mecanica newtoniana, indiferent daca le place sau nu.
Dar si invers, oricati profesori ar lauda "Pupaza din tei", ca pe o capodopera a literaturii romane, nu cred ca ea are vreo importanta pentru a intelege lumea actuala si mintea semenilor nostri. La ce bun sa invatam daca ceea ce am invatat nu ne ajuta sa intelegem mai bine lumea in care traim si modul in care functioneaza mintea umana?
Parcursul scolar al unor elevi poate fi marcat de inlaturarea intempestiva a unui cadru didactic cu care au rezonat foarte bine? Cum vor resimti, spre exemplu, elevii dnei Tunegaru plecarea domniei sale in conditiile acestui scandal?
Mircea Miclea: Da, cred ca poate sa ii influenteze negativ.
E o experienta care le spune ca nu competenta, ci altceva primeaza. Nu o sa iasa din experinta asta cu mai multa dragoste pentru scoala, nici cu mai multa incredere in legile tarii si in statul roman, asa cum se manifesta el "la firul ierbii".
Cat de importanta ar trebui sa fie in evaluarea unui cadru didactic opinia parintilor si a elevilor si ce ar trebui sa primeze, daca ea nu concorda cu aceea a superiorilor?
Mircea Miclea: Orice evaluare trebuie sa inceapa cu cateva criterii si o grila de evaluare, in care ceea ce se evalueaza e inteles la fel de catre toti cei care evalueaza. Altfel, e o babilonie de opinii.
Autoevaluarea trebuie combinata cu evaluarea actorilor relevanti, capabili sa faca evaluarea (director, coleg, elevi/parinti).
Pentru fiecare criteriu se stabileste care evaluator are ponderea cea mai mare. De pilda, daca evaluez fundamentarea stiintifica a predarii, opinia unui coleg sau a directorului conteaza mai mult decat opinia unui parinte sau a unui elev. Daca evaluez entuziasmul sau empatia fata de elevi a profesorului, atunci parerea copiilor este mai importanta decat opinia directorului scolii.
Asadar, pentru fiecare dimensiune evaluata avem un clasament al relevantei evaluatorilor. Rezultatul final se obtine prin integrarea acestor perspective diferite, cu ponderi diferite in functie de dimensiunea evaluata.
O astfel de evaluare se poate face si e mai simpla decat pare la prima vedere, dar nici sindicatele, nici mediocrii din sistem nu o vor. Si ei au cea mai mare putere!
