Miting de amploare al angajaților din sănătate. Urmează greva generală

Redactia | 26.04.2018

Peste 10.000 de membrii ai sindicatului Sanitas din întreaga țară manifestează în Piața Victoriei din Capitală. Ei protestează faţă de scăderea veniturilor din sistemul de sănătate, în unele cazuri chiar şi cu 1.000 de lei mai puţin faţă de leafa din februarie 2018.

Pe aceeași temă

 

 

Pe lângă nemulţumirile legate de salarizare, sindicaliştii susţin că trebuie lucrat la regulamentul de sporuri, cel care a şi dus la scăderile de venituri începând cu luna martie, managerii de spitale fiind puşi în situaţia de a acorda sporuri minime. Afectaţi sunt în special angajaţii din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, mai notează sindicaliştii.

 

Legea salarizării a dus la conflicte în echipa medicală. „Din păcate ducem discuţia la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea, astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi şi vreau să vorbim despre cine şi cât câştigă, asistentul medical, cel pe care doamna ministru al Muncii îl plimbă la televizor că are un venit decent, creşterea salarială nu acoperă nici inflaţia de până în 2022. Să vorbim serios despre legea salarizării, şi nu doar cu exemple care vin în avantajul guvernanţilor", a Iulian Pope, vicepreședinte Sanitas.  

 

El a făcut apel la ministrul Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze.  

 

Preşedintele Sanitas, Leondard Bărăscu, a anunţat că s-a decis declanşarea grevei generale în Sănătate pe 11 mai iar pe 7 mai va fi organizată o grevă de avertisment. Decizia referitoare la proteste a fost luată la finalul şedinţei Consiliului Naţional al federaţiei.

 

 „Unii dintre managerii aleg să spună că sindicatul este de vină, cum alege şi ministerul. Fac un apel la doamna Ministru al Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze, nu sindicatele sunt de vină. Regulamentul de sporuri este decent, problema este că nu îl putem aplica, acea constrângere în 30% ne împiedică astăzi să acordăm colegilor noştri din toate spitalele sporuri echitabile", a adăugat liderul sindical, citat de Adevărul.

 

Vicepresedintele Sanitas Iulian Pope a mai spus că „Noi nu facem greva sa impresionam pe nimeni. Nici mitingul nu-l facem sa impresionam pe cineva. Nu se poate asa! (...) Ne cerem scuze pacientilor, dar, daca Guvernul va face tot comitete si comisii si declaratii de genul 'nu ne impresioneaza nici grevele si nici nemultumirile angajatilor din sanatate', efectiv nu avem incotro. Nu putem sa ne ascundem sa spunem ca totul e perfect in sistemul sanitar”.

 

De dimineață, au început să plece autocare din întreaga țară. „Am plecat peste 650 de oameni. Numai de aici plecăm 4 autocare, 200 şi ceva de oameni. Au plecat începând cu ora 5 de la Negru Vodă, de la toate centrele de acolo, a plecat un autocar de la Spitalul Municipal Medgidia, de la Sanatoriul Balnear, de la Eforie Nord. Au plecat 3 autocare de la Techirghiol. Pleacă autocarul şi de la Spitalul Orăşenesc Hârşova şi de la Spitalul Municipal Mangalia. Suntem foarte mulţi! Ce mesaj! Vrem să avem o lege a salarizării corectă, care să fie în beneficiul tuturor salariaţiilor, nu acceptăm să fie în beneficiul a 80 la sută, a declarat Nicolae Manea pentru Digi24, preşedinte Sanitas Constanţa.

 

Iulian Cobzariu. preşedinte Sanitas Iaşi: „Chiar dacă bugetul de salarii a crescut, aceste fonduri au fost distribuite către angajați într-un mod nedrept, peste 600 de angajați din Iași înregistrează diminuări pe venituri între 300 și 1.300 de lei”, a declarat Iulian Cobzariu, președintele Sanitas Iași, aceluiași post TV.

 

Cei de la Sanitas sunt sustinuti si de CNSRL Fratia, care au transmis ca spera ca Guvernul sa gaseasca solutii pentru a nu se ajunge la greva generala, "cu efecte dezastruase atat pentru pacienti, cat si pentru toate cadrele medicale".

 

Mesaje de sustinere au venit si de la Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilot Medicali din Romania: "Decidentii politici trebuie sa inteleaga ca fiecare categorie profesionala din sectorul sanitar este importanta si decisiva pentru furnizarea unui act medical de calitate si pentru siguranta pacientului. Militam pentru redarea demnitatii lucratorilor din sectorul de sanatate si asistenta sociala!".

 

Si Federatia Sindicala Hipocrat a anuntat ca se solidarizeaza cu cei care protesteaza, "indignata de atitudinea autoritatilor fata de problemele generate de iresponsabilitatea cu care au redactat si au inteles sa aplice principiul echitatii in Legea Salarizarii si in regulamentul de sporuri".

 

Mesaje au venit si de la forurile europene. Federatia Europeana a Sindicatelor din Servicii Sociale a transmis Sanitas ca au sprijinul lor atat pentru miting, cat si pentru cazul in care se va ajunge la greva generala.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22