Pe aceeași temă
Comisia juridică a Senatului a decis, ieri, ca acuzatii de coruptie arestati preventiv nu vor mai putea fi incatusati. Au existat insa si alte propuneri de modificare a Codului de Procedură Penală printre acestea numarandu-se posibilitatea celor arestati la domiciliu de a-si alege domiciliul in care vor sa ramana, eliminarea sintagmei „suspiciune rezonabilă” dintre conditiile necesare arestarii preventive si interzicea incatusarii persoanelor in spatiul public, relateaza Romania Libera.
Un prim amendament propus de Șerban Nicolae (PSD) a fost adoptat de senatorii din Comisia juridică eliminand posibilitatea încătușării celor cercetați pentru fapte de corupție, față de care s-au dispus măsuri preventive: reținere, arest la domiciliu sau arest preventiv. Potrivit deciziei comisiei, persoanele aflate în această situație „nu sunt încătuşate în nici o împrejurare, cu excepţia celor cercetate pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale ori a celor care s-au opus măsurii dispuse”.
Argumentul adus de inițiator a fost că încătușarea ar fi „o formă de umilire” care trebuie aplicată doar în cazul actelor de violență. ”Fapta de corupţie nu se face prin violenţă. În general, nimeni nu ia şi nu dă mită cu forţa, nimeni nu trafichează influenţa prin lovituri şi alte acte de violenţă, traficul de influenţă şi celelalte acte de corupţie nu sunt acte de violenţă”, a declarat Şerban Nicolae. El a mai adăugat că în Codul Penal sunt definite foarte clar infracţiunile cu violenţă şi a enumerat ca exemplu tâlhăria, omorul şi violul.
De asemenea, senatorii juriști au decis că persoanele condamnate în arest la domiciliu își pot alege locuința în care să fie plasați, dacă vor dovedi că este o locuință cu caracter permanent.
Alte prevederi ale proiectului propus de Serban Nicolae
O alta prevedere a proiectului propus de Șerban Nicolae, contestata de DNA si respinsa de Comisia Juridica, împărțea arestul preventiv în arest la domiciliu și arest sever, cel din urmă aplicându-se suspecților de corupție doar dacă ar avea antecedente penale.
„Prin modificarea preconizată, nu va mai fi posibilă arestarea pe motiv de pericol pentru ordinea publică pentru infracțiunile de corupție și de evaziune fiscală. Având în vedere că acesta este temeiul reținut de judecători în majoritatea dosarelor de mare corupție în care s-a dispus arestarea preventivă, prin adoptarea acestei modificări s-ar ajunge practic la eliminarea acestei măsuri din dosarele instrumentate”, arata DNA.
Șerban Nicolae a anunțat insa că își va susține, în continuare, propunerile în plenul Senatului, unde proiectul va ajunge după dezbaterile din Comisia juridică. Cum proiectul va trece ulterior și pe la Camera Deputaților, for decizional, amendamentul poate fi, oricând, reintrodus în lege.
Modificarea Codului de Procedură Penală in versiunea Guvernului
Guvernul a trimis în Parlament un proiect de modificare a Codului de Procedură Penală, care va fi dezbătut, săptămâna viitoare de Comisia juridică din Senat. Pataki Csaba, senator UDMR, a depus un amendament potrivit căruia încătușarea în spațiul public ar trebui interzisă.
Eliminarea sintagmei „suspiciune rezonabilă”
Senatorii Cristiana Anghel, Ioan Chelaru și Ovidiu Donțu au depus un alt amendament la acest proiect de lege al Guvernului, referitor la eliminarea sintagmei „suspiciune rezonabilă” în cazul arestării preventive.
Codul de Procedură Penală în vigoare prevede că măsurile preventive pot fi dispuse dacă „există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune”.
Potrivit noului text, măsurile preventive pot fi dispuse „dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală”. Cu alte cuvinte, se îngreunează arestarea preventivă pentru că această procedură va fi legată strict de săvârșirea faptei.
Judecător CSM: Să încetăm spectacolul cătușelor
Judecătorul CSM Mircea Aron a declarat, ieri, în cadrul ședinței comisiei juridice din Senat, că este scandalos ce se întâmplă în „spațiul public românesc” cu privire la „spectacolul cătușelor” în cazul arestaților preventiv, afirmând că aceste situații „nu sunt conforme cu morala creștină”. „Am încercat și am atras atenția - feriți arestații preventiv de lumina reflectoarelor. Eu am fost cel care a zis «să încetăm spectacolul cătușelor». Mă gândeam să umblăm în legea audiovizualului să vedem dacă este normal ca la televiziuni trei sferturi din timp să fie ocupat de arestați”, a mai spus Aron