Monica Macovei: Solicit Guvernului să transpună complet și fidel Directiva confiscării extinse

”Tudorel Toader și-a bătut joc de Directiva confiscării extinse, de Uniunea Europeană și de românii cinstiți care cer de mulți ani confiscarea banilor, nu numai pedepse cu închisoare, indiferent pe ce nume le-au pus condamnații (confiscarea de la terți) și punerea sechestrului pe bani și averi încă de la începutul anchetelor, pentru a nu ajunge la decizii definitive de confiscare când banii și bunurile s-au evaporat și nu mai este nimic de confiscat.

În Tabelul de Concordanță între Directiva europeană si proiectul lui Toader de transpunere a Directivei, la „confiscarea de la terți” scrie: „Nu face obiectul prezentului proiect”. În același Tabel, la punerea sechestrului pe bani și averi încă de la începutul anchetelor ministrul scrie: „Nu face obiectul prezentului proiect”. Exact ca „Altă întrebare” a lui Iordache.    

Dacă la marea majoritate a articolelor din Directiva confiscării extinse Tudorel Toader a scris “Nu face obiectul prezentului proiect”, de ce a susținut public că a transpus Directiva europeană? Pe cine vrea să păcălească? Dacă articolele importante din Directivă, care dau sens confiscării extinse și punerii sub sechestru, „nu fac obiectul prezentului proiect”, unde se regăsesc acestea?

Adoptarea proiectului de lege în Parlament în forma actuală ne duce din „avem corupție, dar nu corupți” de pe vremea lui Năstase la „avem corupți, dar nu le luăm banii” și la “condamnații rămân tot bogați și românii tot săraci”.   

În așa-zisa transpunere a Directivei confiscării extinse, Tudorel Toader a ales clar să fie de partea penalilor. Cele câteva articole modificate din Codul Penal și prezentate de Toader ca fiind transpunerea Directivei nu au legătură cu Directiva europeană.

Proiectul emanat de Toader, adoptat de Guvern și trimis în Parlament nu transpune Directiva confiscării extinse:

1. Nu se poate aplica „Confiscarea extinsă” prevăzută în Directivă, pentru că Toader a eliminat cuvântul „ilicit” din Directivă și l-a înlocuit cu termenul "infracţional". Iar termenul „infracţional” înseamnă comiterea unei noi infracțiuni care să ducă la o nouă condamnare și numai la confiscarea banilor furați prin acea infracțiune, cum era anterior Directivei, cum este și acum.

 

Potrivit Directivei, dacă X este condamnat pentru o singură infracțiune din lista celor din Directivă, judecătorul face sau cere verificări privind toată averea lui, indiferent pe ce nume este pusă, și, dacă constată o diferenţă pe care condamnatul nu o poate justifica prin veniturile legale, o confiscă, nefiind necesar alt dosar penal și altă condamnare. Aceasta este confiscarea extinsă. Nu este nevoie să se stabilească o legătură cu un comportament penal, este suficient, între altele, ca judecătorul să considere, pe baza balanței probabilităților, că este mai probabil ca averea/banii nejustificați prin venituri legale să provină dintr-un comportament penal, decât din activități legale, fără a fi însă identificată vreo infracțiune anume. Tocmai de aceea Directiva folosește termenul de „ilicit”, pentru că nu trebuie stabilită o infracțiune anume. Faptul că proprietatea condamnatului, la vedere sau ascunsă, este mai mare decât veniturile legale este unul din elementele care pot duce judecătorul la concluzia că diferența nejustificată de avere este supusă confiscării extinse.

2. Nu se poate aplica „confiscarea de la terți” atunci când suspectul sau infractorul mută banii pe numele unor rude sale altor persoane pentru a le ascunde de punerea sub sechestru și confiscare, iar acest lucru poate fi dovedit prin orice element: o donație, o vânzare sub prețul pieței sau orice element care duce procurorul și judecătorul la concluzia ascunderii, prin orice operațiune, a averii, pentru a nu fi pusă sub sechestru și apoi confiscată. La Art 6 din Directivă, în Tabelul de Concordanță între Directivă și proiectul lui Toader de transpunere a Directivei, la „confiscarea de la terți” scrie: „Nu face obiectul prezentului proiect”.       

 3. Nu se pot pune sub sechestru, de la începutul anchetei, banii/ bunurile/ averea celor anchetați în vederea confiscării extinse sau a confiscării în forma actuală. La Art 7 din Directivă, în Tabelul de Concordanță între Directivă și Proiectul lui Toader de transpunere a Directivei, la punerea sub sechestru (cuvântul „înghețare” nu există în codurile penale române) scrie: „Nu face obiectul prezentului proiect”.  

4. Nu sunt transpuse definițiile care dau sens prevederilor din Directivă. În Tabelul de Concordanță între Directivă și proiectul lui Toader de transpunere a Directivei, la Art. 2 al Directivei, care definește toate noțiunile și conceptele folosite în Directivă, scrie: „Nu face obiectul prezentului proiect”.      

O transpunere eficientă trebuia să înceapă chiar de la definițiile scrise în Directiva europeană. Definițiile sunt foarte importante, pentru că Directiva reglementează fiecare lucru pe care îl definește, cum ar fi bunuri, instrumente, valori, confiscare, terți etc. Desigur, se schimbă multe elemente din dreptul penal și de procedură penală actual, dar am intrat in Uniunea Europeană ca să schimbam spre bine, și nu ca să păstram ce merge prost, cum este și confiscarea în forma actuală sau limbajul și concepte juridice de acum zeci de ani.

5.  Nu se schimbă sistemul actual al punerii în executare a confiscării sau al celor care supraveghează realizarea confiscării, care s-a dovedit absolut ineficient. De aceea, trebuia introdus clar un sistem eficient. Pentru România, soluția este ca realizarea efectivă a confiscării să fie sub controlul și supravegherea judecătorului care a dat decizia definitivă de confiscare și confiscare extinsă, pentru că este primul interesat să ducă până la capăt orice confiscare a dispus.